Menirea sistemului personalitate este realizarea unei adaptari optime la mediu, obtinerea unei echilibrari favorabile existentei sale biologice si sociale. Personalitatea, ca sistem dinamic deschis dialogului cu lumea, implica ideea de autodeterminare, autoconducere, autodefinire a drumului in viata.Personalitatea este un complex de structuri cognitive, afectiv-motivationale si volitive, nu pur si simplu alaturate, ci inter conexate, legate intre ele prin nenumarate relatii biunivoce.Caracterul este considerat ca o totalitate de trasaturi esentiale si stabile, deviate din orientarea si vointa omului. Din punct de vedere genetic, caracterul se explica prin interiorizarea relatiilor externe, ca urmare a integrarii treptate intr-un sistem de relatii sociale. Plecand de la sensul etimologic al cuvantului caracter, care in limba elena insemna pecete, tipar, vom intelege insusirile de vointa ale caracterului ca particularitati psihice, specifice fiecarui om si care se exprima in conduita sa voluntara. Aceste insusiri au o semnificatie morala, evidentiaza esenta sociala a omului, raporturile sale cu ceilalti membri ai societatii.Nu orice manifestare sporadica, intamplatoare poate fi numita insusire de vointa a caracterului. Pentru a putea fi interpretata astfel, ea trebuie sa fie o insusire stabila, sa se manifeste ori de cate ori imprejurarile respective o solicita. De asemenea, nu orice eforturi neinsemnate, orice tendinte palide de invingere a obstacolelor pot capata atributul de insusire voluntara de caracter. Numai daca se exprima cu pregnanta, daca devin dominante in comportament, aceste manifestari pot fi considerate ca atare.
Viata si imprejurarile impun luarea unor hotarari neintarziate care sa fie in acelasi timp bine gandite si stabile. Despre omul deprins sa procedeze astfel, se spune ca are spirit de hotarare. El nu ezita, nu oscileaza fara rost intre mai multe cai, nu actioneaza pripit, inainte de a se fi gandit suficient, nici nu amana trecerea la indeplinirea hotararii luate. Strans legata de spiritul de hotarare este initiativa, capacitatea de a incepe o actiune noua si de a o realiza. Ea presupune gandire suficienta, proiectarea rezultatelor la care urmaresti sa ajungi, cunoasterea posibilitatilor de care dispui, pentru ca numai astfel initiativa poate deveni realitate.Capacitatea de a duce actul de vointa pana la realizare, de a infrunta orice piedici si greutati ivite in calea scopului propus, se numeste perseverenta. Calitatea de a fi staruitor, consecvent in actiuni este sustinuta de claritatea si forta scopului propus, de impulsionarea afectiv-motivationala. Intr-adevar, interesul pentru actiunea desfasurata, satisfactia traita in asteptarea victoriei, speranta infaptuirii sunt insemnati factori dinamizatori. "Daca nu reusiti de la inceput in stradaniile voastre, dublati staruinta si nadajduiti", afirma istoricul Plutarh.Uneori, perseverenta poate actiona in situatii limita. Este cunoscuta fapta eroului antic care a strabatut distanta de 42 km Intre satul Maraton si Atena pentru a anunta victoria asupra persilor, dupa care a cazut mort.La antipodul perseverentei sta cedarea cu usurinta in fata dificultatilor, delasarea. Unii oameni renunta la lupta de la primul impediment. Altii, desi au la inceput taria sa inainteze, nu rezista greutatilor pana la capat si cedeaza pe parcurs. Altii, cedeaza aproape de momentul cand sa atinga piscul.
Independenta, ca trasatura de vointa, exprima capacitatea omului de a se conduce potrivit cu prevederile proprii, in functie de convingerile si aprecierile sale. Omul independent nu intoarce spatele parerilor sau sfaturilor celorlalti, ci le primeste, dar numai dupa ce le-a judecat critic si le-a gasit bune.Reversul spiritului independent, este sugestibilitatea, acea insusire negativa, care il caracterizeaza pe omul de acord cu toti si toate, care nu are o opinie proprie; el se lasa condus de parerile celorlalti.
Un alt aspect negativ al independentei este respingerea negandita a oricarei sugestii, oricarei pareri, tendinta de a contrazice fara temei, de a se opune de dragul opozitiei, ceea ce numim de obicei negativism.Stapanirea de sine este capacitatea de a-si controla faptele, actiunile, vorbele, de a-si infrunta pornirile daunatoare, instinctele, dorintele. Omul cu stapanire de sine isi domina sentimentele, isi pastreaza sangele rece in orice situatii, suporta neplacerile sau nemultumirile mai mici, sau mai mari.
Lipsa de stapanire de sine se exprima de obicei prin termeni ca impulsivitatea, irascibilitatea, agresivitatea.
Curajul este trasatura de caracter a omului, care merge nesovaitor catre atingerea scopului propus, infruntand primejdiile, biruindu-si frica. Curajul intruneste in el hotararea, perseverenta, stapanirea de sine, increderea in fortele proprii. Adevaratul curaj nu se confunda cu orice actiune indrazneata.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Acest mesaj il scriu ,in special,pentru cei care,datorita unor traume psihice din trecutul lor sunt frustrati si refuza categoric sa se arate celorlalti asa cum sunt ei de fapt...si-au creat o masca a personalitatii lor cu care incearca sa induca in eroare,mintindu-se chiar si pe ei insisi.Toti am avut traume,toti suntem frustrati de ceva,insa trebuie sa avem curajul si vointa de a trece peste aceste lucruri si sa nu recurgem niciodata la a-i minti pe cei care ne iubesc ..pentru ca,de fapt..le inselam asteptarile ,ne mintin pe noi-lucru care este foarte grav.
Se bate atat de multa moneda pe setea de cunoastere a omului, pe curiozitatea sa innascuta, pe dorinta lui de a isi depasi propriile limite… Chiar asa o fi? Daca ne uitam la numarul mare de persoane care se multumesc cu o educatie precara ori de spoiala precum si la nenumaratele prejudecati pe care le au aproape toti oamenii parca tabloul nu mai e chiar asa progresist.
Exista destule teorii care dezbat cu cata cunoastere vine omul pe lume. Unii spun ca omul vine ca o tabula rasa, ca un burete perfect uscat numai bun sa se imbibe cu cunoastere. Altii sustin ca omul are si anumite cunostinte care i s-au transmis de la generatiile anterioare. Dincolo insa de aceasta dezbatere cata cunoastere are omul la nastere un lucru este destul de evident: nu ii ajunge ca sa se descurce. Si atunci apare lungul efort al asimilarii de cunostinte in vederea adaptarii la mediul care il inconjoara. Fiecare obiect este explicat, manipulat si treptat i se inteleg rostul si limitele. Omul invata ce face o lingura, ce face un creion, ce face o clanta sau o cheie, si tot asa mai departe pana obiectele cotidiene pot fi utilizate. Are omul curiozitate? Sigur ca are dar, cel putin la varste mici curiozitatea sa si rata de asimilare a informatiei si deprinderilor nu e cu mult diferita de cea a altor pui de mamifere. Unii chiar au facut niste comparatii mai detailate si au constatat ca puiul de om e oarecum in urma altor pui de mamifere pana in perioada dezvoltarii limbajului. Odata cu dezvoltarea limbajului se intra intr-o alta dimensiune, explorarea lumii prin reprezentarile obiectelor si nu prin obiectele in sine precum si deschiderea unei noi variante existentiale dincolo de “a fi-a nu fi”, optiunea “posibil”. Odata cu aparitia acestei noi dimensiuni in modul de gandire a omului putinatatea informatiei si limitele imaginatiei devin singurele oprelisti in fata mintii omului. In mod foarte teoretic asa este dar apar si anumite diferente in viata de zi cu zi. Desi e plina lumea de informatie si nu putem acuza pe nimeni de lipsa de imaginatie totusi nu toata lumea e bantuita de o curiozitate efervescenta. Chiar mai mult, oamenii ajung sa dezavueze multe informatii. Uneori este o simpla nevoie de ierarhizare, adica respectiva informatie este necesara dar inca nu a venit vremea ei pe cand alteori e vorba de desconsiderare bazata pe judecati utilitare sau morale. De cate ori, cand e vorba de ceva mai nou, nu auzim in jurul nostru expresiile “si asa nu iti foloseste la nimic” sau “lasa-le ca sunt doar prostii”?
Cum ajunge omul la concluzia ca o anumita informatie este inutila sau daunatoare? Pe baza informatiilor si experientelor anterioare. Mai corect spus, prin interpretarea informatiilor si experientelor anterioare. Omul incearca mai tot timpul sa gaseasca solutii pentru a se proteja de anumite situatii neplacute. Cu timpul isi formeaza o anumita conceptie despre viata care desi nu e chiar ca o harta are cam acelasi rol pentru ca indica oamenilor principalele zone ale universului personal precum si valentele pozitive sau negative ale acestor zone. Astfel ca, o informatie despre care se crede ca nu ajuta la atingerea unor beneficii este considerata inutila iar o informatie care indeamna omul spre zonele negative ale universului personal este considerata negativa.
In incercarea de a defini ce este un beneficiu, ce este inutil sau ce este daunator mai dam peste un obstacol. E vorba de subiectivism. Cele trei categorisiri depind de scopul si valorile asumate ale fiecaruia astfel ca avem de a face o diversitate foarte mare de opinii asupra rostului diferitelor informatii. Ceea ce pentru unii e folositor pentru altii e inutil sau daunator pe cand in cazul altora chiar reversul este adevarat. Dar subiectivismul nu doar creaza anumite diferente in aprecierea valorii informatiei. El mai are inca o latura care poate declansa refuzul cunoasterii, este vorba de imaginea de sine sau imaginea de grup. Aceasta componenta poate fi vazuta indeosebi in cazul persoanelor care doresc sa isi mentina o imagine buna sau a grupurilor care au mai mult succes. Astfel, daca oamenii sunt multumiti cu o stare de lucruri ei vor incerca sa o perpetueze chiar daca aceasta va insemna sa nege multe lucruri foarte evidente. De asemenea, in aceasta stare de bine oamenii au tendinta de a isi asuma succesul si de a privi de sus pe cei care nu sunt la aceleasi standarde. Ar parea ca ar fi vorba doar de unele persoane cu anumite tulburari sau de grupuri mai elitiste dar am gresi sa credem acest lucru. Aceste persoane sau grupuri sunt doar mai evidente dar comportamentul lor este prezent la toti oamenii. Fiecare om are macar un moment cand prefera sa bage sub pres anumite lucruri care nu il onoreaza doar pentru a isi putea savura linistit starea de bine. La fel, fiecare om a afost macar odata in situatia de a isi asuma laudele pentru o anumtia realizare si de a considera ca si altii ar trebui sa faca mai mult daca doresc sa aiba parte de aceleasi laude.
Pana la urma din marea sete de cunoastere pusa in carca omului se pare ca ne-am cam impotmolit intr-o mlastina de subiectivisme si utilitarisme. Odata ce omul se ataseaza de anumite explicatii sau contexte curiozitatea lui isi pierde generalitatea. Parca omul ar vrea sa afle doar lucruri care ii fac placere sa le auda sau lucruri care are impresia ca ii sunt folositoare. In unele cazuri poate exista tentatia de a spune ca astfel de abordari nu ne reprezinta. Chiar asa? Chiar suntem dispusi sa analizam orice informatie, chiar daca vine in contradictie cu sistemul propriu de valori si celelalte cunostinte acumulate? Nici pe departe, toata lumea are astfel de filtre. Doar atat ca acestea uneori ajuta sa separe noul de redundant pentru a mai face un pas inainte, in timp ce alteori servesc doar ca sa conserve o anumita stare de lucruri, ca sa protejeze un univers subiectiv de convingerilor personale. Intre cele doua granita e foarte permeabila si doar curiozitatea de a ne intreba de care parte suntem ne poate face sa intelegem cum le folosim.
-->
Răspunsuri
Acest mesaj il scriu ,in special,pentru cei care,datorita unor traume psihice din trecutul lor sunt frustrati si refuza categoric sa se arate celorlalti asa cum sunt ei de fapt...si-au creat o masca a personalitatii lor cu care incearca sa induca in eroare,mintindu-se chiar si pe ei insisi.Toti am avut traume,toti suntem frustrati de ceva,insa trebuie sa avem curajul si vointa de a trece peste aceste lucruri si sa nu recurgem niciodata la a-i minti pe cei care ne iubesc ..pentru ca,de fapt..le inselam asteptarile ,ne mintin pe noi-lucru care este foarte grav.
Se bate atat de multa moneda pe setea de cunoastere a omului, pe curiozitatea sa innascuta, pe dorinta lui de a isi depasi propriile limite… Chiar asa o fi? Daca ne uitam la numarul mare de persoane care se multumesc cu o educatie precara ori de spoiala precum si la nenumaratele prejudecati pe care le au aproape toti oamenii parca tabloul nu mai e chiar asa progresist.
Exista destule teorii care dezbat cu cata cunoastere vine omul pe lume. Unii spun ca omul vine ca o tabula rasa, ca un burete perfect uscat numai bun sa se imbibe cu cunoastere. Altii sustin ca omul are si anumite cunostinte care i s-au transmis de la generatiile anterioare. Dincolo insa de aceasta dezbatere cata cunoastere are omul la nastere un lucru este destul de evident: nu ii ajunge ca sa se descurce. Si atunci apare lungul efort al asimilarii de cunostinte in vederea adaptarii la mediul care il inconjoara. Fiecare obiect este explicat, manipulat si treptat i se inteleg rostul si limitele. Omul invata ce face o lingura, ce face un creion, ce face o clanta sau o cheie, si tot asa mai departe pana obiectele cotidiene pot fi utilizate. Are omul curiozitate? Sigur ca are dar, cel putin la varste mici curiozitatea sa si rata de asimilare a informatiei si deprinderilor nu e cu mult diferita de cea a altor pui de mamifere. Unii chiar au facut niste comparatii mai detailate si au constatat ca puiul de om e oarecum in urma altor pui de mamifere pana in perioada dezvoltarii limbajului. Odata cu dezvoltarea limbajului se intra intr-o alta dimensiune, explorarea lumii prin reprezentarile obiectelor si nu prin obiectele in sine precum si deschiderea unei noi variante existentiale dincolo de “a fi-a nu fi”, optiunea “posibil”. Odata cu aparitia acestei noi dimensiuni in modul de gandire a omului putinatatea informatiei si limitele imaginatiei devin singurele oprelisti in fata mintii omului. In mod foarte teoretic asa este dar apar si anumite diferente in viata de zi cu zi. Desi e plina lumea de informatie si nu putem acuza pe nimeni de lipsa de imaginatie totusi nu toata lumea e bantuita de o curiozitate efervescenta. Chiar mai mult, oamenii ajung sa dezavueze multe informatii. Uneori este o simpla nevoie de ierarhizare, adica respectiva informatie este necesara dar inca nu a venit vremea ei pe cand alteori e vorba de desconsiderare bazata pe judecati utilitare sau morale. De cate ori, cand e vorba de ceva mai nou, nu auzim in jurul nostru expresiile “si asa nu iti foloseste la nimic” sau “lasa-le ca sunt doar prostii”?
Cum ajunge omul la concluzia ca o anumita informatie este inutila sau daunatoare? Pe baza informatiilor si experientelor anterioare. Mai corect spus, prin interpretarea informatiilor si experientelor anterioare. Omul incearca mai tot timpul sa gaseasca solutii pentru a se proteja de anumite situatii neplacute. Cu timpul isi formeaza o anumita conceptie despre viata care desi nu e chiar ca o harta are cam acelasi rol pentru ca indica oamenilor principalele zone ale universului personal precum si valentele pozitive sau negative ale acestor zone. Astfel ca, o informatie despre care se crede ca nu ajuta la atingerea unor beneficii este considerata inutila iar o informatie care indeamna omul spre zonele negative ale universului personal este considerata negativa.
In incercarea de a defini ce este un beneficiu, ce este inutil sau ce este daunator mai dam peste un obstacol. E vorba de subiectivism. Cele trei categorisiri depind de scopul si valorile asumate ale fiecaruia astfel ca avem de a face o diversitate foarte mare de opinii asupra rostului diferitelor informatii. Ceea ce pentru unii e folositor pentru altii e inutil sau daunator pe cand in cazul altora chiar reversul este adevarat. Dar subiectivismul nu doar creaza anumite diferente in aprecierea valorii informatiei. El mai are inca o latura care poate declansa refuzul cunoasterii, este vorba de imaginea de sine sau imaginea de grup. Aceasta componenta poate fi vazuta indeosebi in cazul persoanelor care doresc sa isi mentina o imagine buna sau a grupurilor care au mai mult succes. Astfel, daca oamenii sunt multumiti cu o stare de lucruri ei vor incerca sa o perpetueze chiar daca aceasta va insemna sa nege multe lucruri foarte evidente. De asemenea, in aceasta stare de bine oamenii au tendinta de a isi asuma succesul si de a privi de sus pe cei care nu sunt la aceleasi standarde. Ar parea ca ar fi vorba doar de unele persoane cu anumite tulburari sau de grupuri mai elitiste dar am gresi sa credem acest lucru. Aceste persoane sau grupuri sunt doar mai evidente dar comportamentul lor este prezent la toti oamenii. Fiecare om are macar un moment cand prefera sa bage sub pres anumite lucruri care nu il onoreaza doar pentru a isi putea savura linistit starea de bine. La fel, fiecare om a afost macar odata in situatia de a isi asuma laudele pentru o anumtia realizare si de a considera ca si altii ar trebui sa faca mai mult daca doresc sa aiba parte de aceleasi laude.
Pana la urma din marea sete de cunoastere pusa in carca omului se pare ca ne-am cam impotmolit intr-o mlastina de subiectivisme si utilitarisme. Odata ce omul se ataseaza de anumite explicatii sau contexte curiozitatea lui isi pierde generalitatea. Parca omul ar vrea sa afle doar lucruri care ii fac placere sa le auda sau lucruri care are impresia ca ii sunt folositoare. In unele cazuri poate exista tentatia de a spune ca astfel de abordari nu ne reprezinta. Chiar asa? Chiar suntem dispusi sa analizam orice informatie, chiar daca vine in contradictie cu sistemul propriu de valori si celelalte cunostinte acumulate? Nici pe departe, toata lumea are astfel de filtre. Doar atat ca acestea uneori ajuta sa separe noul de redundant pentru a mai face un pas inainte, in timp ce alteori servesc doar ca sa conserve o anumita stare de lucruri, ca sa protejeze un univers subiectiv de convingerilor personale. Intre cele doua granita e foarte permeabila si doar curiozitatea de a ne intreba de care parte suntem ne poate face sa intelegem cum le folosim.