Am uitat să trăiesc dimineața,
tai iarba copilăriei
și scutur prunzii posomorâți de toamna
cu parfum
de gutuie care mă îneacă.
Dimineața mor de dor de tine.
Nu știu să te visez
pentru că nu îmi permit să visez
decât cu ochii înfipți
în greutatea prezentului.
Dimineața părul se întinde
pe umerii poveștilor
și tac ca timpul.
Aștept și tac ca timpul.
Dimineața pielea se jupoaie
în rugul vieților anterioare
și mă trezesc plină de cicatrice.
Dimineața tac ca timpul
care de mine trage.
Am uitat să trăiesc de tine
până când picioarele mi se înfipsera
în pamânt
până la genunchi
și credeam că zbor.
Uitasem că parfumai de curcubee
iar eu mă uitasem în păcate
până m-au dezlegat de mâini câțiva îngeri
iar Dumnezeu m-a trezit:
pleacă, nu te mai apleca
chiar daca ai ramas fără cap
și ai pântecele gros ca soarele,
coșmare și înmormîntări.
Fugi, s-au terminat războaiele, femeie soldat,
s-au terminat.
Ho dimenticato di vivere la mattina
taglio l’erba dell’infanzia
e scotolo i prugni intristiti dal autunno
con profumo di mele cotogne.
Di mattina muoio pensandoti.
Non so sognarti
perché non mi permetto di sognare
soltanto con gli occhi conficcati nel peso del presente.
Di mattina i capelli si stendono
sulle spalle delle favole
e taccio come il tempo.
Aspetto e taccio come il tempo.
Di mattina la pelle si scuoia
nel rogo delle vite anteriori
e mi sveglio piena di cicatrici.
Di mattina taccio come il tempo
che mi strappa avaro a sé.
Ho dimenticato di vivere di te
finché le gambe si sono infilate nella terra fino alle ginocchia
e pensavo di volare.
Dimenticavo che sapevi di arcobaleni
e io mi dimenticavo nei peccati
finché un gruppetto di angeli mi hanno slegato le mani
e Dio mi sveglio :
vattene, non chinarti
anche se sei senza testa
e hai la pancia gonfia come il sole.
Fuggì, sono finite le guerre, donna soldato.
Sono finite.
Dipinto di Aldo Manganaro
Adriana Iftimie Ceroli
-->
Răspunsuri
Deosebit de frumoasă poezie!
Mulțumesc frumos Mimi!♥️