Luca Cipolla
L’uomo e’ risorto
Ed ho esposto Kahlil come vessillo
ché la saggezza chiama saggezza
ed essa scivola dal cielo,
goccia inquieta di cascata
spruzzata via negli istanti felici,
per poi sentirla tra i capelli
a capo chino
in quelli tristi -
Noè e la sua arca,
salvo dalla fiumana.
L’età ti scava in viso
come lebbra,
quali eventi a lapidarti stanno,
ridotto a crusca da mola
e non è già il Tempo del Sogno,
culla dello spirito?
Raccolsi legna di cedro
e l’aura che mi veste
su un tappeto di spine
dell’ombrosa valle,
un recitante,
essenza essente, carne,
effetto a catena
dell’infinita specie.
Omul a înviat
Şi l-am expus pe Kahlil ca un drapel
fiindcă înțelepciunea naște înțelepciune
și ea lunecă din cer,
picătură tulburată a cascadei
aruncată în clipele fericite,
şi apoi s-o simt în păr
cu capul plecat
în acelea triste -
Noe şi arca lui,
salvat din revărsare.
Vârsta te sapă pe față
ca o lepră,
ce evenimente te lapidează acum,
redus la tărâța de moară
şi nu e deja Timpul Visului,
leagănul sufletului?
Culesei lemne de cedru
şi aura care mă învelește
pe un covor de spini
al văii umbroase,
un recitant,
esență care este, trup,
efect în lanţ
al infinitei specii.
Sufi
Il cielo non ha pareti
ed io avverto la scure della luna
nella valvola
che trasmette l’incanto;
il monaco parla ungherese
e greco il suo profilo,
ora mi aspetti,
il marciapiede sa di sale,
sei su un filo mistico,
terra dimenticata
dove apriron le porte
ma anch’io respirai
l’incenso
d’una notte rischiarata
dalla danza.
Ogni creatura recitante.
distacco…
Sufi
Cerul n-are pereţi
şi eu simt securea lunii
în valva
care transmite vraja;
călugărul vorbește maghiara
şi este grec profilul lui,
acum mă aștepți,
trotuarul are gust de sare,
eşti pe un fir mistic,
țară uitată
unde deschiseră ușile
dar şi eu respirai
tămâia
unei nopți luminate
de dans.
Fiecare creatură recitantă.
desprindere…
Asincrona
Se davvero lasciassi questo binario
tra i fuggiaschi
un posto l’avrei senz’altro;
la mia è solo riva di pietra
disgregata,
riarsa da acqua di fonte;
scivolano schive
foto dei ’70
d’un grigiore parco opaco,
coppie marcite metri sotterra,
così un giorno
le nostre salive
mischiate a viole ritratte
in bianco e nero;
verrà il tempo che tornerà a risplendere il colore.
Asincronă
Dacă într-adevăr aş părăsi linia asta
printre fugari
un loc l-aş avea cu siguranță;
al meu doar este un mal de piatră
dezagregat,
uscat de apă de izvor;
alunecă sfioase
poze din anii ’70
ale unui gri frugal opac,
cupluri putrezite la câţiva metri sub pământ,
astfel o zi
salivele noastre
amestecate cu viorele pictate
în alb şi negru;
va veni timpul când va străluci din nou culoarea.
-->
Răspunsuri