Un eveniment cultural intitulat De dor… de Nichita a avut loc Vineri, pe 13 decembrie, premierea la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare” un spectacol comemorativ „Nichita Stănescu - 30 de ani de… DOR DE NICHITA”.
G. Eugen Doinaru, Lică Gherghilescu, Mariana Butnaru, Maria Eftimie, Clara Ghiuvelechian şi Alina Manţu l-au readus pe scenă, pe neuitatul poet. Muzica spectacolului este semnată de Mariana Butnaru şi Adrian Mihai.
Marin Sorescu îl descria metaforic ca fiind ,,toată viaţa numai şi numai poezie, cu totul şi cu totul poezie, ca un fluture într-un paradis de polen”.
Nichita Stănescu ( 31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970 Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici. Autorul a peste 20 de volume de poezii, Nichita Stănescu a fost laureat de patru ori al Premiului Uniunii Scriitorilor din România, în 1975 i s-a conferit Premiul Herder la Viena, iar în anul 1980 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură.
Cântec de dor - Nichita Stănescu
Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.
decembrie 1956
Lună în câmp - Nichita Stănescu
Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea să-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.
Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
zvelti vanatori, în arcuitii lei
din goana calului, cum isi subtie arcul.
0, tinde-ti mana stânga catre ei
si stinge tu conturul lor de lemn subtire
pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.
Eu te privesc în ochi si-n jur să sterg copacii
In ochii tai cu luna mă rasfrang
... si ai putea, uitand, să ne strivesti în gene
dar chipul ti-l intorn, pe bratul stâng.
http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2013/12/15/de-dor-de-nichita/
-->
Răspunsuri