Alte stânci amintesc prin denumirile lor de viaţa unor sihaştri care se pare că au trăit în singurătăţile acelui munte (Peştera lui Ghedeon, Peştera lui Vucol, Poiana lui Gherasim, Piciorul Săhastrului) etc. Chiar vârfurile Toaca şi Panaghia par să se lege de aceleaşi tradiţii. Una dintre legendele Ceahlăului, cea despre Turnu lui Budu, a constituit izvor de inspiraţie pentru Eminescu, care-a transpus-o în cunoscuta-i poezie Strigoii. Budu un tânăr şi viteaz conducător de oşti din timpul lui Alexandru cel Bun, s-a îndrăgostit de domniţa Ana, fiica domnului ţării, jurîndu-şi unul altuia credinţă după rînduiala dintotdeauna a marilor iubiri. Dar tânărul este răpus într-o bătălie, iar Ana cernită în durerea ei, nu mai acceptă căsătoria cu nici unul dintre tinerii de neam mare atraşi de farmecul ei. Cu unul dintre ei, Domnul a hotărât totuşi nunta împotriva voinţei fetei. Aceasta cere ajutorul unei vrăjitoare care îi aduce logodnicul , dar care era acum un strigoi. Ei pornesc călărind în vijelia nopţii spre muntele sfânt. La cântatul cocoşilor, puterea vrăjitoarei se destramă, iar strigoiul este prefăcut în stânca de care i se leagă pînă astăzi numele. Eminescu transfigurează această legendă populară, într-o capodoperă poetică:
Cum ei mergând alături se ceartă, se-n-treabă
Nu văd în fundul curţii o umbră de roşeaţă,
Dar simt că-n al lor suflet trecu fior de gheaţă,
De-a morţii gălbeneală pieriţi ei sînt la faţă…
Ei simt c-a lor vorbire-i mai slabă, tot mai slabă.
Din depănarea acestor legende observăm o tendinţă generală de-a explica formarea unor munţi, ori a unor stânci cu aspecte mai caracteristice, nu prin elemente concrete de observaţie, ci prin împodobirea lor cu elemente de basm, întotdeauna infuzate de umanitate.
Va urma şi alte legende ce se întinde şi dincolo de Ceahlău.
http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2012/10/14/eminescu-inspirat-de-legenda-turnu-lui-budu/
-->
Răspunsuri
Legenda Turnul lui Butu si Ana din Ceahlau
De existenta acestei stanci se leaga o legenda culeasa de catre C. Matase, care ne vorbeste despre Butu, un ostean viteaz din vremea lui Alexandru cel Bun, care s-a indragostit de domnita Ana, fiica domnitorului. Dragostea lor era mare si doreau sa se casatoreasa cand in timpul unei batalii viteazul Butu a fost omorat. Domnita era foarte indurerata si in ciuda vointei ei, tatal sau a hotarat sa o marite cu un alt barbat.
Ca sa scape de acest necaz, domnita Ana a cerut ajutorul unei vrajitoare care a adus chipul lui Budu si impreuna cu domnita, au zburat calare pe o naluca spre crestele Ceahlaului. La venirea zorilor a avut loc o detunatura puternica care i-a transformat pe cei doi fugari in doua stanci ingemanate. Butu, falnic, cu o coroana crenelata pe crestet, iar Ana ii sta alaturi, subtire, mladioasa si aplecata putin spre iubitul ei, pe vesnicie alaturi de sufletul pereche. De atunci, aceste stanci poarta numele de Turnul lui Butu si Ana.
Mulţumesc frumos dl Muntean pentru completare