Nevoia de cultură autentică
”De-l muncește dorul pe român, de-l cuprinde veselia, de-l minunează vreo faptă măreață, el își cântă durerile și mulțumirile, își cântă eroii, își cântă istoria și astfel sufletul său e un izvor nesfârșit de frumoasă poezie.” – Vasile Alecsandri
Nu cred ca este vreun român care în viața lui să nu fi scris o poezie sau să nu fi fredonat o melodie. La români întâi se aud cântecele, și apoi răsare soarele, spunea N. Iorga. Acest lucru a fost și este posibil datorită firii deschise a românilor în general, și communicative în special, iar în mii de ani s-a acumulat o cultură mare. Numai ce s-a putut păstra, și este peste posibilitățile unui om într-o viață să o cunoască în întregime, darămite că producția artistică continuă permanent.
Este adevărat că prin politica inconștientă și agresivă de astăzi, cultura noastră autentică de bun simt să se fi încetinit în dezvoltare. Noi românii nici nu realizăm acest lucru. Realizează însă alții străini. De exemplu participarea noastră este în funcție de firea noastră, de mintea noastră deschisă sau mai puțin deschisă, de viața noastră mai bună sau mai puțin fericită.
Influiențele străine sau nefaste, lipsa de sustinere a statului și noile condiții economice în care doar câtiva dispun de dreptul de a fi fericiți au favorizat multe kitsch-uri și au bagatelizat cultura autentică în anumite zone, în special urbane.
La noi nici natura nu mai este favorabilă omului în măsura în care era odată. Cei mai în vârstă, care pot face comparații de sinteză și nu de caz, știu despre ce vorbesc. Aici nu este vorba numai de școala individului, ci de experiența bună de viață. Și un cioban fără carte, pașnic al munților, are mai multă cultură decât cel mai școlit individ care trăiește izolat într-o încăpere și nu iese nici la piață, darămite la o manifestare culturală. Este atât de îngust punctul acestuia de vedere, încat nu mai admite altul, și nici nu întelege să mai existe și altă viață decât aceea pe care o cunoaște el.
Până și animalele pe care noi le ținem închise cunosc, din instinct, restul naturii înconjuratoare.
Unii dintre noi ne-am pierdut chiar și unele instincte primare. De aceea este posibil să asistăm la atâtea cazuri de infracțiuni, deprinderi nefirești sau suicid.
În fine, iertați-mă că această tema este alta. Să speram că va veni și ziua când românii se vor scula în picioare, va vui din nou crângurile și satele de bucurie, vor răsuna glasurile păsărilor, vom cultiva pămâtul, vom avea din nou anotimpuri, păduri și fericire pe aceste meleaguri românesti, căci românul s-a născut poet. Da. Românul pare a fi un poet prin naștere, prin simpla sa existenţă, prin cotidianul său bine determinat, un motiv ce crează o asociere aproape perfectă între cultură, inteligenţă şi simplul mod de a trăi într-o ţară de “poeţi”.
Azi e nevoie mai mult ca oricând să promovăm valenţele pozitive ale poporului român, a frumosului din artă, societate, natură, receptat, evaluat si cultivat la nivelul sensibilităţii, al raţionalităţii şi al creativităţii.
Eugenia Enescu
http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2013/06/18/nevoia-de-cultura-autentica/
-->
Răspunsuri
Felicitări Eugenia!
Mulţumesc mult Lenuş.
Mult respect, doamnei Eugenia, mulţumesc Lenuş, pentru postare.
Preţios! Felicitări!
.
Aurora, cu încântare
Mulţumesc mult Aurora. Mă bucur că ţi-a plăcut.
O zi minunată să ai!