Nicolae Vasile (n. 16 iunie 1954, Ludești, jud. Dâmbovița) este un inginer, cercetător, inventator, profesor universitar, prozator, poet din România. Este membru al Academiei de Științe Tehnice din România.
Şcoala primară a început-o în localitatea natală Ludeşti. Din motive medicale, un accident la picior, a întrerupt-o în clasa a VI-a. A continuat cu restul şcolii primare, liceul şi primul an de facultate fiind internat la Sanatoriul de Boli Osoase de la Mangalia, în perioada 1967-1974, cu excepţia clasei a XI-a pe care a urmat-o la Liceul «Vladimir Streinu» din Găeşti (1971-1972). După depăşirea problemelor medicale a continuat facultatea (1978) şi doctoratul (1985) la Institutul Politehnic din Bucureşti. După absolvirea studiilor universitare tehnice şi-a desfăşurat activitatea în cercetare (1979-2010) la Institutul de Cercetări Electrotehnice (ICPE) din Bucureşti, unde a ajuns la funcţia de director general (1992-2005). Din 2010 este profesor la Universitatea Valahia din Târgovişte. A debutat ca publicist prin editorialele-eseu ale revistei Lucrările ICPE (1998-2001). Dintre acestea „Despre valoare”, ”Despre eficienţă”, „Despre politică”, „Despre şanse”, „Despre imagine”. A fondat Ed. Electra, care pe lângă colecţiile tehnice a publicat şi o colecţie de literatură beletristică. Prin experienţa de viaţă şi activitate a dobândit o cunoaştere profundă a mediului spitalelor şi din cercetare-inovare, ceea ce a şi constituit sursele de inspiraţie pentru lucrările literare publicate. Debutul literar în volum a fost romanul „Punctul de sprijin” publicat de Ed. Mediamira din Cluj-Napoca în anul 2000. A apărut deja şi ediţia a doua, în anul 2007, la Ed. AGIR. Este un roman autobiografic având ca personaj central mama, un adevărat punct de sprijin spiritual pentru copiii săi. A urmat romanul „Echilibrul marinarului”, în anul 2006, o comparaţie între omul dinainte şi după 1989 în societatea românească. Eseul filozofic „Reinventarea omului”, publicat în anul 2011 la Ed. Bibliotheca, propune un model triunghiular al evoluţiei vieţii omului utilizând perspectiva interdisciplinară, inclusiv prin metode fizico-matematice. Premiul „Costache Olăreanu” pentru eseistică literară al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni pentru „Reinventarea omului” (2012). Membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (2010).
Scrieri
Punctul de sprijin, Ediţia I, Ed. Mediamira, Cluj-Napoca, 2000 şi Ediţia II, Ed. AGIR, 2007; Echilibrul Marinarului, Ed. AGIR, 2006; Ştiinţă şi prejudecăţi, Ed. Electra, 2010; Reinventarea omului, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2011; ed. II, 2012; Epistemologie. Perspectivă interdisciplinară, Ed. Bibliotheca Târgoviste, 2011. (în colaborare cu Maria Niculescu)
Referinţe
Aurelian Ionuţ, Revista Cristalul, Nr. 8, 2001, p. 6, Emil Vasilescu, Revista Biblioteca, Nr. 8, 2002, p. 247-248, Mihai Olteneanu, Revista Univers ingineresc, 1-15 decembrie 2006, Cristi Groza, Revista Apollon, Nr. 20, 2011, Mihaela Ghiţă, Radio Romania Cultural, Emisiunea Planeta Ştiinţă/17 decembrie 2011, prezentarea eseului Reinventarea omului.
Opinii
Pe parcursul întregii carţi, autorul este urmărit indirect de imaginea celei care i-a dat viaţă, aceasta fiind figura marcantă a romanului. (Aurelian Ionuţ)
Punctul de sprijin se revendică speciei Bildungs Roman-ului, prin grija cu care urmăreşte devenirea personajului central. În jurul lui Alexandru şi din amintirile sale se dezvoltă naraţiunea încărcată de fapte adevărate, de la anii copilăriei, până la ultima pagină. Pornit din lumea satului dâmboviţean, parcurge o copilărie deloc idealistă, dar fastă, până când o banală accidentare la o miuţă în curtea şcolii il transferă pentru multă vreme în universul sanatorial. Capacitatea intelectuală a copilului, un fel de Moromete al ştiinţelor exacte, îl aduce însă mereu în frunte. Ascensiunea profesională, viaţa de familie, împlinirea ca om de ştiinţă, cu burse de studiu în ţări ale Apusului, îi multumeşte fiinţa fără a-i face tangibilă fericirea. Finalul cărţii îl găseşte pe protagonist într-un moment de reflecţie vecin cu pesimismul. Cum spunea Blaga, „o carte e o boală învinsă”, pare a acţiona răsturnat în cazul lui Nicolae Vasile, împlinirea de sine fiind pusă în discreţie în umbra mereu schimbătoare a timpului. (Emil Vasilescu)
Autorul eseului „Reinventarea omului”, publicat de Ed. Bibliotheca în anul 2011 face o apreciere a comportamentului uman utilizând instrumente matematice. El afirma „Ca om de tehnică, inventator, dascăl, am fost tentat să cred că omul nu are limite în inventivitatea lui, de câte ori a mai depăşit câte o barieră. Dar există o latură a creativităţii pe care omul nici măcar nu şi-a imaginat-o şi anume auto-reproducerea creaţiilor sale. Omul a creat automobile, avioane, roboţi, dar nu a reuşit, nici n-a încercat, nici măcar nu şi-a imaginat reproducerea acestora dintr-un fel de sămânţă. Samovarul nu s-a născut, n-a crescut şi n-a devenit locomotivă. Dumnezeu a creat omul, animalele, plantele şi acestea se reproduc, cresc, trăiesc şi mor. La fiecare trecere de la o fază la alta, aceste creaţii au dorinţa de a fi mai bine în faza următoare şi se adaptează la condiţiile mereu schimbătoare. Chiar şi la moarte omul speră să-i fie mai bine după. Dorinţele ne diferenţiază pe noi, creaţii ale lui Dumnezeu, de creaţiile noastre, invenţiile noastre, oricât de complicate ar fi acestea”. (Cristi Groza)
În „Reinventarea omului”, Nicolae Vasile, dovedind că a frecventat filosofia clasică sau contemporană, ia în dezbatere întrebările fundamentale pe care omul şi le-a pus întotdeauna. Făcând o paralelă între ştiinţă şi religie, autorul reuşeşte, paradoxal, să găsească puncte comune celor două filosofii antagonice, creaţionistă – evoluţionistă. Într-un fel, tehnica şi omul modern îşi găsesc atribute comune care „reinventează” relaţia omului cu divinitatea. (Mihai Stan)
wikipedia
astr.ro
Academia de Științe Tehnice din România
http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2014/03/01/nicolae-vasile/
Lenuș
-->
Răspunsuri