O carte de Elena Adriana Rãducanu : Fabule
Comparatã cu alte specii literare, fabula a avut întotdeauna un aer de elegantã, prin regia si scenografia autorului. Am convingerea cã ELENA ADRIANA RÃDUCAN creioneazã în volumul „FABULE” un tablou al moravurilor unei societãti, în asa fel încât reuseste sã lãrgeascã cu mult cadrul acestei specii literare. Nu pot sã nu remarc o bunã tinutã poeticã, ce duce la o realã confruntare de idei, construitã pe diferite nivele. Versul alb, versul liber, versul clasic, rimele împerecheate sau încrucisate sunt mânuite academic, accentul si mãsura lucrurilor sunt centrate pe imperfectiunea lumeascã, pe sublinierea cu îndrãznealã a tarelor unei societãti ce nu mai poate oferi modele.
Cititorul asistã la o acerbã satirã, o adâncã cunoastere a lumii din toate timpurile si pânã astãzi, marea disciplinã, pe care autoarea ar dori-o, poartã expresia faptelor concrete de viatã. Ironia, substituirile paradoxale, antitezele bine gândite recuzã elementarul, ELENA ADRIANA RÃDUCAN abordeazã logici cu o esteticã proprie, tâlcul, morala fabulelor având ceva din miracolul copacului ce-si desface umbrele în cercuri armonice. „Iatã cã-n aceastã lume / Pe cel care îl ignori/ Îti aduce vesti mai bune/ Decât marii dregãtori” – „Ursul brun si ariciul”. Slovele sale stimuleazã figurativul uneori, ironia tâsneste neasteptat, e aproape prevalentã, iar satirizarea defectelor omenesti este fãrã înconjur.
Elanul sãu poetic, ca printr-un tur de fortã, alege cu inteligentã „decorul”, cadrul face ca actiunea sã fie mai cumpãtatã sau mai gravã: „Vântul bãtea a primãvarã / Pe când o barzã si o cioarã / Fãceau din existenta lor o dramã …/
- Dumnezeu pe toate-a rânduit / Tie ti-a dat un farmec anumit, / Iar mie… ani multi de vietuit, / Pe fiecare ne-a împãcat, / Mai dã ceva, mai ia …neapãrat! /” – „Barza si cioara”.
Textura fabulelor oferã cititorului o aventurã a cunoasterii, naturaletea replicilor, forta dialogului, întelepciunea fãrã granitã, ochiul de umbrã ce stãruie atent, registrul de asociatii, disputele vivace, rostogolirea de situatii, iuresul faptelor, falsele prietenii…toate cristalizeazã demonstrativ etapele ce-i disting pe oameni. Realitatea pare halucinatorie, izbitã de un atare paradox, adicã un viitor alterat, incert, fapt ce contureazã “avansarea” în trecut si “înapoierea” la viitorul cârtitor:
“Si misiunea greilor e în toi… / Se rãzboiesc si se împacã între ei / Puterea de-o împart, chiar diferitã, / Îsi iau din ea, doar partea cuvenitã/ ”- “Ursul si elefantul”.
Invidia, vanitatea, ticãlosia, lãudãrosenia, avaritia, câstigul fraudulos, infatuarea, egoismul, indiferenta fatã de semeni, artificialul, premisele unei conventionalizãri a minciunii, nestatornicia, ignoranta, grotescul, comicul luat în tragic si tragicul tratat în derâdere…fac ca mulajele animalelor, plantelor, obiectelor sã revolutioneze, cum era si firesc, o lume care are în centrul ei omul, cu robustetea si slãbiciunile lui: “Când nu ti-ajunge împãrãtia / Si vrei în frunte sã te-arãti, / Tu îti sacrifici semetia / Ce bine e sã mai socoti!…/” – “Paharul si cana”.
Desi vorbim de fabulã, construitã pe un anume schelet arhitectonic, ADRIANA RÃDUCAN nu uitã cã “anatomia” fabulei e una specialã, morala câstigând treptele de înaintare a surprizei: “Nu-ntotdeauna poti face ce vrei…/ Ea carapacea broastei o ciocni / Si o bucatã bunã din pliscul ei plesni” / – “Barza si broasca testoasã”. Lumea animalierã scoate în prim-plan demagogia, conduite negative.
Comicul de situatie si de limbaj situeazã personajele pe diferite trepte ale societãtii. Autoarei i-a revenit nobila misiune de distribuire a rolurilor, haina metaforicã dã expresivitate, dar si o notã de amuzament. Motivele fabulelor sunt întâlnite, începând de la Esop, Martial, La Fontaine, Grigore Alexandrescu, ca sã citez doar câteva nume. Originalitatea fabulelor ADRIANEI RÃDUCAN constã în maniera personalã de a trata tema aleasã, aspra ironie frizeazã batjocoritor pe cei ajunsi în slujbe importante, pe care nu le meritã:
„ – Muncesti? Cum? Nimeni nu te vede, / Sã nu strigi lupul cã dobitocimea nu te crede / Si prin ogrãzi ai pus încuietori / Cu cheie dublã, crezi cã au comori? / …/ Un sfat îti dau, nu fi geloasã pe vocea nimãnui / Sã-ti împrumut talentul? Nu pot si nu am cui…/ – „Girafa si privighetoarea”
În acest vârtej de idei, apar circumscrise viciile omenesti si emblema timpului în care trãieste, circul zilnic rãmâne o sursã importantã a inspiratiei sale, nelinistea sufleteascã gãsind un cald refugiu în aceastã masinãrie a timpului.
Florentin Smarandache
http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2013/05/25/o-carte-de-elena-adriana-raducanu-fabule/
-->
Răspunsuri