Poeme autor Vasile Popovici

Eşti carte de basme…

Eşti carte de basme deschisă,
citită demult într-o vară;
te-am învăţat pe dinafară
în clipa-mi aproape ucisă.

Te recitesc zilnic şi te-nchid
şi-ndoi colţul filei bătrâne;
o vorbă cu tâlc, veche, spune
că piatră clădită ’nalţă zid.
***
Eşti slovă de carte deschisă
din care nu lipsesc tropii
şi-albastrul, seninul Caliopii
şi lacrim’-albastră prelinsă.
***
Eşti drum şi cărare, popas,
şi geamăt, şi zbucium de mare;
eşti semnul de carte pe care
l-am pus să ştiu de unde-am rămas.

Conjugare

Tu ţi-ai luat din bolţi albastrul şi seninul
Cum trandafiru-şi ia din ţepi parfumul,
Cum nufărul hrănindu-se din tăuri,
Îşi ia tocmai de-acolo culoarea şi sublimul.

Te-ascult ca pe o uvertură de Franz Liszt;
Ca pe-un Rodin în dăltuire te admir
Şi te conjug cu verbu-,,a fi” a lui Shakespeare.
În datum pentru tine doară mai exist.

http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2013/06/16/poeme-vasile-popovici/

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –
-->