Ah! Iubire,
Sufletul mi-e plin de tine!
Tu eşti vraja ce mă-ncântă
Şi de drag,
La piept aş strânge Universul.
Diafana Primăvară
Se revarsă tumultoasă
Şi din zori îndepărtate
Se-apropie în stol
Zglobii, gălăgioşi cocorii
Iar Glavaciocul susură domol.
Creşte iarba, covor moale,
Roua cade pe ogoare
Sună codru-n aşteptare,
Primăvara-i pe cărare
Înflorind florile-n cale
Şi zefirul, boare lină,
Ne răsfaţă în grădină,
Iar copacii din livadă
Straie verzi îmbracă-n grabă,
Ca stropiţi cu spumă crezi
Că sunt prunii în livezi.
Cade roua pe câmpie
În a florilor pocale,
Prospeţime, puritate,
Naşte bolta azurie.
Sosit-a dulcea Primăvară
Ah! Iubire,
Sufletul mi-e plin de tine!
Răspunsuri