1888 – La 16 martie (stil vechi) se naşte la Cainari, fostul judeţ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani.
1893 – Alexei învaţă la şcoala primară din satul Zaim unde se mutase familia.
1897 – Este înscris de părinţi la şcoala teologică din Chişinău, pe care o termină conform adeverinţei de absolvire) în 1902, cum laude.
1902-1910 – Îşi urmează studiile la seminarul teologic.
1906 – La 24 iunie, moare tatal sau la numai 43 de ani .
1907 – Publica in ziarul “Basarabia” (din 1907) poeziile “Ţăranii”, “Eu cânt”, “Ţara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) şi “Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11).
1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o termina în 1914.Absolventul a fost numit profesor de greacă şi latină la Seminarul teologic din Chişinău, devenind totodată membru al Societăţii Bisericeşti de Istorie şi Arheologie.
A tradus mult din literatura rusă clasică şi a studiat trecutul istoric şi cultural al poporului său.
1913 – Publica în revista “Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu – Bodoni”.
1914 – Se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi şi se întoarce la Chişinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învăţase.
1915 – Este înrolat ca preot militar şi ajunge pe frontul de la Mărăşeşti.
1917 – În vara acestui an scrie poeziile: “Văd prăbuşirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” s.a.
La 17 iulie scrie poezia “Limba noastră”, una dintre cele mai frumoase,daca nu cea mai frumoasa odă închinată limbii române,o capodoperă. Chiar daca ar fi scris umai aceasta singură poezie, Alexei Mateevici tot ar fi devenit, un poet clasic român
Ea a devenit pusa pe muzica lui Alexandru Cristea (1890-1942), imnul de stat al Republicii Moldova (începând din anul 1994) .
Poetul s-a imbolnavit de tifos exantematic si s-a savarsit din viata la 13 august (stil vechi), la spital in Chişinău.
A fost înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească.
În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea si cu care s-a imprietenit inca din 1910.
Din vulcanul de erupție al revoluției au izbucnit, asemenea lavei clocotitoare și ferbinți şi creațiile lui Alexei Mateevici – cel mai înzestrat poet al Basarabiei de la începutul secolului XX, cîntărețul înfocat al frumuseților “limbii noastre”.
Cuget bogat, fire aleasă, el și-a consacrat străduințele slujirii poporului său cel oropsit. Suflet nobil și cinstit, s-a zbuciumat în căutarea adevărului, spre care a tins toată viața sa.
Opera sa poetică în totalitate abia dacă adună patruzeci şi trei de tiluri.
Alexei Mateevici , „dacă ar fi trăit ar fi fost un mare poet”.
O spune G. Călinescu, în ”Istoria literaturii de la origini până în prezent”, argumentat şi foarte convingător de altfel: „Alexei Mateevici, basarabean din Bugeac, mort ca preot militar în 1917 ( luase parte la luptele de la Mărăşeşti) ,ar fi fost un poet mare dacă trăia.
Numai Eminescu a mai ştiut să scoată atâtea mireasmă din ritmurile poporane.”
Nu cu mult timp înainte de a pleca în eternitate,poetul a adresat aceste cuvinte fraților săi basarabeni și viitorimii:
Basarabenilor
Mărăşeşti, 10 iulie 1917
Să ştiţi: de nu veţi ridica
Din sânul vostru un proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea făr’ de noroc.
Din cheag de lacrimi, de dureri,
Din trăsnet de mânie sfântă,
Şi din nădejdi şi zbuciumări,
Din năzuinţi şi frământări
El trebui facla să-şi aprindă
Şi-n el pe toţi să vă cuprindă.
Şi-n ţara voastră va purcede
Pe drum de spini şi chinuire
Cu gloata celor cari l-or crede;
Şi duh aprins de înnoire
Va duce-n propovăduire.
El jalea vechilor câmpii
Numa-ntr-o lacrimă va strânge,
Din spic, din strugurul de vii
În stropi va scurge ape vii:
Din spic — sudori, din viţă — sânge
Le va sorbi şi nu-ţi mai plânge,
C-atunci sorbiţii stropi vor arde
Din ţară toată vrăjmăşia,
Clevetitori, duşmani de moarte,
Şi cei cu limbi în două sparte
Atunci vor căuta frăţia
Şi lepăda-vor viclenia.
Şi toţi veţi fi un gând ş-un nume
Şi înfrăţiţi veţi făuri
Un viitor mai bun în lume,
Iar el va şti să vă îndrume
Acolo, unde va zări
C-a voastră stea va răsări.
Dar ştiţi: de nu veţi ridica
De printre voi pe-acest proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea fără noroc.
Au trecut 93 de ani de la trecerea în eternitate a marelui poet român basarabean care a fost Alexei Mateevici…
Ne inchinăm ție , Măria Ta !
sursa:cersipamantromanesc
-->
Răspunsuri
„Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai romanilor, şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumină dreaptă. N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut”.
LIMBA NOASTRA
de Alexei Mateevici
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.