Barbu Ștefănescu Delavrancea

[Lenuş Lungu]

BARBU STEFANESCU DELAVRANCEA s-a nascut in anul 1858, la data de 11 aprilie din parintii Stefan Tudor (Tudorica) Albu si "mama Iana", în satul Delea Noua, din apropierea capitalei, devenit cu timpul o mahala a Bucurestiului. -- 1866-1869 Dupa ce ia primele lectii de scris si citit de la dascalul Ion Pestreanu, Barbu Stefanescu urmeaza cursurile primare la Scoala sucursala de baieti nr. 4 (astazi Scoala, "Barbu Stefanescu Delavrancea") primele doua clase si la Scoala domneasca ultimile doua clase. -- 1869-1877 Barbu Stefanescu este elev la liceele "Gh. Lazar", prima clasa, si "Sf. Sava" celelalte sapte clase. -- 1877 debutul în literatura al lui Barbu Stefanescu, elev în ultima clasa de liceu. 1878 Barbu Stefanescu se înscrie la Facultatea de Drept din Bucuresti. Tot în acest an debuteaza cu volumul de poezii intitulat Poiana lunga, semnat Barbu. Începe sa tina prelegeri de literatura si filosofie la pensionul particular condus de Elena Miller - Verghy. -- 1880-1882 Barbu Stefanescu publica în ziarul "România Libera" mai multe foiletoane semnate cu pseudonimul Argus. -- 1882 Barbu Stefanescu obtine diploma de licenta în drept cu teza "Pedeapsa, natura si însusirile ei". Tot în acest an pleaca la specializare la Paris. 1883 Barbu Stefanescu debuteaza ca nuvelist sub influenta lui Emil Zola, cu Sultanica, în "România Libera". -- 1884 Din acest an Barbu Stefanescu va publica principalele sale opere cu pseudonimul Delavrancea, ca un omagiu adus înaintasilor sai vrânceni. Reîntors de la studii din Franta, devine redactor la ziarele "România Libera" si "Epoca". Leaga o strânsa prietenie cu Al. Vlahuta si I. L. Caragiale. -- 1885 Delavrancea publica volumul de nuvele Sultanica. -- 1887 Conduce pentru o scurta perioada revista "Lupta literara", în care publica prima varianta a nuvelei Hagi-Tudose. Tot în acest an Delavrancea publica volumul de nuvele Trubadurul. -- 1888 Delavrancea devine redactor la "Revista noua" condusa de B. P. Hasdeu si colaborator al ziarelor liberale "Democratia" si "Vointa nationala". -- 1889 Delavrancea începe sa publice o serie de articole în care elogiaza picturile lui I. Andreescu si Nicolae Grigorescu. -- 1892-1893 Delavrancea publica volumul de nuvele Parazitii. Este numit suplinitor la Facultatea de Litere din Bucuresti, în locul lui V. A. Urechia, predând cursuri despre trasaturile specifice ale artei noastre populare. Tot în anul 1893 îi apare volumul de povestiri Între vis si viata. Începe colaborarea la revista condusa de C. D. Gherea, "Literatura si stiinta". -- 1899 Delavrancea este numit primar al capitalei. -- 1909 Are loc premiera piesei Apus de soare. Tot în acelasi an, spre sfârsit, va avea loc premiera celei de a doua piese din Triologia Moldovei: Viforul. -- 1910 Are loc premiera celei de a treia piese din Trilogia Moldovei: Luceafarul. Delavrancea este numit ministru al Lucrarilor publice. -- 1911 Are loc premiera piesei Irinel. -- 1912 Delavrancea este ales membru al Academiei Române. Cu acest prilej rosteste discursul "Din estetica poeziei populare". Tot în acest an are loc premiera piesei Hagi-Tudose. -- 1914-1916 Delavrancea sustine mai multe discursuri patriotice, îndeosebi pe tema unitatii nationale, pronuntându-se insistent pentru intrarea României în razboi în vederea desavârsirii Marii Uniri. 1918, 29 aprilie Scriitorul moare la Iasi si este înmormântat la Cimitirul "Eternitatea". OPERA LUI BARBU STEFANESCU DELAVRANCEA ** Nuvele si povestiri Sultanica (1885) Apa si foc Sorcova Odinioara De azi si de demult Vaduvele Liniste (1887) Parazitii (1892) Trubadurul (1887) Zobie Milogul Înainte de alegeri Iancu Moroiu Hagi-Tudose Domnul Vucea Bursierul Suier Razmerita ** Basme Neghinita Norocul dracului Mos Craciun Palatul de clestar Daparte, daparte Poveste Stapânea odata (1909) Proza poetica Nu e giaba cafea Sadi-el-Mahib Fanta-Cella Sentino ** Dramaturgie Trilogia Moldovei: Apus de soare (1909) Viforul (1910) Luceafarul (1910) A doua constiinta Irinel (1912) Hagi-Tudose (1913) ** CONTRIBUŢIA SCRIITORULUI LA DEZVOLTAREA LITERATURII NOASTRE Barbu Ştefănescu Delavrancea a contribuit, prin scrierile sale, la dezvoltarea nuvelisticii şi dramaturgiei româneşti. Nuvelistica românească înregistrase, până la Delavrancea, succese nota­bile, după actul de naştere al ei, cu nuvela romantică intitulată Alexandru Lăpuşneanu, semnată de scriitorul Costache Negruzzi şi publicată în revista „Dacia literară" (1840). în acelaşi an, şi Vasile Alecsandri publica (în aceeaşi revistă) nuvela Buchetiera de la Florenţa. Merită să fie notate, apoi, nuvelele lui Alexandru Odobescu, Mihnea-Vodă cel Rău (1857) şi Doamna Chiajna (1860), purtând vădit influenţa părintelui nuvelei în literatura noastră (Negruzzi), cele ale lui Nicolae Filimon: Matteo Cipriani, Friedrich Staaps sau atentatul de la Schonbrunn în contra vieţii lui Napoleon /(1860), naraţiuni accentuat romantice, şi Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala (1861) cu vizibile elemente de tehnică realistă (în portretizare şi descrierea scenelor de epocă). Un moment important în dezvoltarea nuvelisticii în literatura noastră îl marchează nuvela de inspiraţie filozofico-romantică Sărmanul Dionis, de M. Eminescu, nuvelele realiste ale lui I. Slavici, reprezentative fiind Budulea Taichii, Popa Tanda, Moara cu Noroc, Comoara, nuvela lui I. Creangă, Moş Nichifor Coţcariul, considerată de G. Călinescu „întâia mare nuvelă românească de atmosferă". Proza lui Delavrancea este diversă, atât sub aspect tematic, cât şi tipologic. Ea cuprinde povestiri, cum sunt cele din ciclul Odinioară, în care se narează, cu talent, întâmplări din trecut (Suzana) sau se prelucrează motive folclorice (Poveste, Norocul dracului, Neghiniţă); schiţe ca Bunicul şi Bunica, Sorcova, De azi şi de demult, în care se evocă, sentimental-idilic, scene din copilărie şi în care scriitorul arată o anumită virtuozitate în utilizarea dialogului. Domnul Vucea este o schiţă care impune un tip, acela al dascălului mărginit şi tiran, creionat convingător şi cu detaşare umoristică. Interes prezintă şi nuvelele. Nuvelele lui Delavrancea ar putea fi grupate în trei categorii, având în vedere motivele literare şi modalităţile artistice. Prima ar cuprinde nuvele precum Sultănica (operă de debut), inspirată din viaţa satului, în care întâlnim un motiv erotic, tratat „într-o viziune accentuat romantică". A doua categorie s-ar referi la nuvelele care înfăţişează diformităţi fizice (biologice) şi morale, tratate într-o manieră naturalistă (adică prin acumularea de date şi fapte care să ilustreze un caz anumit). Sunt nuvelele: Zobie (cazul unui diform fizic); Milogul cu aspecte din viaţa hoţilor de copii, care schilodesc copiii furaţi, pentru a-i transforma în cerşetori; Trubadurul (povestea unui somnambul care, trezindu-se din transă, moare, căzând dintr-un copac). A treia categorie o reprezintă nuvelele care surprind efectele negative ale unor racile sociale, în mod realist, cu o atitudine critică implicată, cum se constată în Paraziţii, Bursieru şi, îndeosebi, Hagi-Tudose. Ultima nuvelă este de o forţă artistică deosebită. Motivul întâlnit aici, avariţia exagerată, este văzut ca o anomalie condiţionată social, iar analiza psihologică a fenomenului este nuanţată. Hagi-Tudose e un personaj foarte bine conturat. Zgârcenia lui e urmărită cu o mare artă a gradaţiei, până la efectele ei dezumanizante. Prin realismul cu care Delavrancea prezintă patima hangiului pentru aur şi consecinţele acestei patimi, personajul devine odios, stârneşte dezgustul. Când soarbe din ciorba pregătită de Leana, zgârcitului i se pare că simte „gustul aurului, sângele viu al aurului". Când Leana intră în odaie, avarul îi strigă: „- Stinge focul... Să dai cărbunii înapoi!... Aruncă ciorba... şi să-i dai fulgii şi bucăţelele înapoi!... Vreau banii pe jumătate, dacă nu toţi! Şi începu să plângă cu hohote." Hagiul se deosebeşte de alţi zgârciţi, cum e Harpagon, de exemplu, prin depăşirea limitelor normalului. Locul de nuvelist îi este asigurat lui Delavrancea mai ales de nuvelele din ultima categorie, mai exact, de Hagi-Tudose. Delavrancea ocupă un loc de seamă si în dramaturgia naţională prin cele trei drame menţionate, străbătute de un puternic suflu romantic. Apus de soare, mai ales, impune un personaj excepţional, realizat prin utilizarea procedeelor romantice, începând cu structura antitetică a eroului până la caracterul retoric al vorbirii. sursa:art-zone