Dan Deşliu (n. 31 august 1927 - d. 4 septembrie 1992, Neptun) a fost un poet român.A studiat la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, la Liceul de Aeronautică din Mediaş, la Liceul Industrial şi de Construcţii din Bucureşti şi la Conservatorul de Arte Dramatice din Bucureşti.
A lucrat ca actor la Petroşani şi Bucureşti (1946-1948).
A debutat în revista lui George Călinescu. „Lumea” în 1945.
Publică primul său volum în 1949, „Goarnele inimii”, în perioada de instaurare a comunismului în Republica Populară Română. Cu acest volum şi cu odele publicate în presă, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi poeţi ai realismului socialist (zisul proletcultism) şi poate cel mai de succes poet al vremii. Este autorul baladelor „Lazăr de la Rusca” (1949) şi „Minerii din Maramureş”, ce proslăveau „martirii comunişti şi munca eroică a clasei muncitoare”.
Ulterior, poezia sa a evoluat înspre neomodernism. În anii ’80, atitudinea lui s-a radicalizat, ajungând în ultimii doi ani dizident pe faţă al regimului comunist, strecurând texte împotriva lui Ceauşescu spre Radio Europa Liberă. L-a acuzat pe Nicolae Ceauşescu că se comportă de parcă ar fi „proprietarul României”.Şi-a dat demisia din PCR în 1980, după ce fusese membru din 1945.În decembrie 1989 a devenit membru al Consiliul Frontului Salvării Naţionale.A murit înecat, în timp ce înota la mare în staţiunea Neptun.
A avut un fiu, Manole Deşliu.
scrieri
* Goarnele inimii, 1949
* Cântec pentru Legea cea Mare, 1949
* Lazăr de la Rusca, 1949
* Poezii. Cântec pentru slava lui Gheorghi Dimitrov, 1949
* Numele vieţii (poeme), 1950
* Minerii din Maramureş (poem), 1951
* Versuri alese, 1953
* Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru, 1956
* Cântec de ruină (poem), 1957
* Ceva mai greu (versuri), 1958
* Poeme, 1961
* Cercuri de copac (versuri), 1962
* Poezii, Bucuresti. 1962
* Minunile de fiecare zi. versuri, Bucuresti, 1964
* În poartă, Voinescu!, 1968
* Drumul spre Dikson, 1969
* Luminile arenei, 1969
* Regele X, 1969
* Din ţara lui Nu-mă-uita, 1970
* În batalia pierdută (versuri) (1942-1969), 1971
* Visul şi veghea, 1972
* Sângele-voinicului, 1973
* Cetatea de pe aer, 1974
* Premiera se amână. Bucuresti, 1977
* Un haiduc pe bicicleta sau Contra timp şi spaţiu cu Marin Niculescu, 1978
* Visul şi veghea, 1980
* Păvaza putredă (versuri), 1981
* Roman imaginar (versuri), 1991
* Un glonţ pierdut (versuri), 1991
Premii şi distincţii
* Premiul Uniunii Scriitorilor: 1974, 1978
* Laureat al Premiului de stat: 1949, 1950, 1951
sursa:wikipedia
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Dincolo de nume,
de lauri,
de tot
ce-i luciu si coaja,
ca solzii de piatra
din care ma scot
puterile tale
la ceasul de vraja,
dincolo de zvonul ce piere
cu noi
sau putin mai tîrziu,
naluca de fum straveziu
pe-o coama de val
în cadere –
esti numai
ce nu se mai stie
de cînd
si de unde sa fie ...
Atîta – din toate – dureaza :
un zîmbet
trecut tuturor,
un fulg
în aripa eternului zbor,
o stea
sau o ramura treaza.
Te slăvim Românie ("We glorify thee, Romania") was the national anthem of Romania during the early stages of the Communist regime (between 1953 and 1977). The lyrics were written by Eugen Frunză and Dan Deşliu, the music by Matei Socor. It emphasises Romania's friendship with the Soviet Union and Leninist ideology.
În primăvara lui 1989, românii au aflat prin intermediul Europei Libere de protestul lui Dan Deşliu. Nimeni din România nu se mai adresase public în termeni atât de duri lui Ceauşescu! Pe tot parcursul anului, poetul a fost în domiciliu obligatoriu şi supravegheat. Pe deasupra acuzat de "speculă" cu cafea.
Reproducem în continuare scrisoarea poetului către Ceauşescu, aşa cum se regăseşte aceasta în Arhivele Europei Libere de la Budapesta
Sunteţi proprietarul ţării, al viilor şi al morţilor?
Domnule Preşedinte, După 40 de ani, folosesc un mod de a mă adresa diferit de cel de tovarăşe. Pare mai cinstit. Cei pe care îi călcaţi în picioare zi de zi nu pot fi tovarăşi cu cei care-i calcă în picioare. Dumneavoastră credeţi că sunteţi mai presus de toţi ceilalţi.
Folosesc un anumit post de radio, şi nu radio Bucureşti. Este cunoscut că scrisorile curente nu ajung la dumneavoastră. V-am trimis din iunie 1988 ceva cu referire la sate. După aceea, am avut problema cu poşta şi cu telefoanele. După cum ştiţi, am pornit în 1945 pe un drum care proclama un itinerar şi obiective total diferite. Dacă aş fi ştiut că drumul duce la actuala situaţie, dacă aş fi ştiut din nou că în locul monarhiei ereditare vom beneficia de o dictatură exclusivă, m-aş fi alăturat fără ezitare celeilalte părţi. Ca unul pe care l-aţi invitat chiar să colaboreze la ceea ce părea că aveţi intenţia să faceţi la începutul anului 1965, trag concluzia că am nu numai dreptul, ci obligaţia să vă spun în mod public că sunt dator.
Domnule Preşedinte, suntem la capătul puterii, răbdărilor, al absurdului multilateral dezvoltat, din cauza unei viziuni aberante a realităţii. Dumneavoastră credeţi că sunteţi nu numai şeful suprem, nu numai dictatorul, nu numai împăratul sau părintele naţiunii, Dumneavoastră aţi stabilit pur şi simplu că sunteţi proprietarul României, al solului şi subsolului, al apelor dulci şi sărate, al aerului, al celor în viaţă şi chiar al morţilor. Al Adevărului şi al Dreptăţii. Dumneavoastră sunteţi misticul ireductibil.
Sunteţi profund convins că aveţi o putere supraomenească? Cum altfel puteţi explica faptul că, deşi nu aveţi pregătirea ca specialist, daţi totuşi indicaţii în toate direcţiile: ţăranilor cum să semene - proiectanţilor de la oraşe cum să proiecteze - constructorilor cum să construiască - metalurgiştilor, pictorilor, lucrătorilor din comerţ, jucătorilor de fotbal, învăţătorilor...
În 1965 spuneaţi într-o cuvântare că niciodată nu a fost şi niciodată nu va mai fi o fiinţă atotştiutoare. Dar iată că aţi ajuns la ideea că fenomenul a devenit realitate, în persoana dumneavoastră. Rezultatul? Un adevărat dezastru naţional. Ne luminăm casele cu becuri egale cu o lumânare, în timp ce pe şantierul de construcţii al Palatului Republicii ard torente de electricitate. Televiziunea şi presa sunt proprietatea familiei dumneavoastră. Am ajuns - adică dumneavoastră aţi ajuns - să vindeţi oamenii pentru mărci şi dolari. Acest lucru înseamnă "soluţionarea definitivă a problemelor naţionale".
Dar copiii?... Poate că nu vi s-a adus la cunoştinţă că şi copiii sunt dirijaţi pentru franci francezi, lire italiene.
Dumneavoastră, ca şi mine, am fost născuţi în timpul Regelui Ferdinand. Am avut ocazia, nu o dată, să-l văd pe urmaşul său, Carol al II-lea, plimbându-se pe Calea Victoriei ca un pieton, însoţit de doi sau trei membri ai Gărzii sale personale. Iar astăzi? Trecerea automobilului prezidenţial este precedată de sirene.
În numele poporului sunt puse în practică tot felul de abuzuri, încălcarea legilor, a constituţiei, violarea corespondenţei, nerespectarea deliberată a obligaţilor asumate prin Tratatele Internaţionale.
Este constituţia ţării pentru dumneavoastră altceva, decât un petec de hârtie? Dacă ar fi altfel, buldozerele nu s-ar năpusti zi şi noapte asupra caselor individuale din satele ţării, prinse în "planuri de sistematizare".
I-aţi pus pe toţi sub "guvernări adânci".
Aţi reuşit să ne terorizaţi pe toţi - şi totuşi vreţi să vă menţineţi dreptul de a fi "cel mai iubit fiu al poporului"!
Imposibil.
Frica nu poate sta alături de iubire. Frica a transformat ţara într-un lagăr de concentrare în aer liber.
Refuz să fiu tratat ca un gunoi care trebuie ascuns undeva, când boieri străini vin în vizită.
Sau poate nu aţi fost dumneavoastră, cel care, în urmă cu ani, aţi jurat cu mâna dreaptă pe cosntituţie, declarând-o inviolabilă, alături de celelalte legi ale ţării?
Sau poate că nu avem dreptul să susţinem că dreptul de proprietate individuală este garantat de lege?
Altfel nu-mi pot explica distrugerea sistematică a atâtor clădiri, de imensă valoare arhitecturală şi istorică, care aparţin integral culturii europene. Uimitor este că în patrimoniul naţional au intrat mai multe cărţi lipsite de valoare. În timp ce Mânăstirea Văcăreşti a fost demolată. Şi asta, doar pentru a face loc unor construcţii inutile şi urâte. Şi nimeni nu poate să protesteze.
Este motivul pentru care eu am refuzat să mă alătur echipei pe care aţi pregătit-o în 1965, deoarece mi-am dat seama că dumneavoastră nu aveţi nevoie de oameni care să vă sfătuiască, pentru că dumneavoastră aveţi nevoie doar de propriile opinii.
Am avut un prieten, Gheorghe Ursu, care a fost ucis de securişti zeloşi, pentru că şi-a scris în intimitate jurnalul. Doina Cornea nu a făcut altceva decât să-şi exercite dreptul de a-şi exprima opiniile, garantat de lege.
Eu nu mă consider un duşman sau un disident, ci doar un om care are idei şi păreri. Şi nu mai public de multă vreme, pentru că sunt de părerea că un scriitor nu poate să slujească pe cei care nu au vreo legătură directă cu realitatea şi viaţa României de astăzi.
Dan Deşliu
sursa:jurnalul.ro
Emisiunea Steaua fara nume a fost creată la sfârşitul anilor '60 de Simona Patraulea şi Sorin Grigorescu. A avut de-a lungul timpului, ca prezentatori, pe poetul Dan Deşliu, pe prof. Mihai Florea sau pe Marius Ţeicu. In 1989 au avut loc ultimele ediţii.
Concursul, având ca scop descoperirea unor noi talente ale muzicii uşoare româneşti, conţinea trei etape succesive, între probe fiind: interpretarea cu acompaniament de pian (neuitatul Gerry Podgoreanu) a unei piese alese de juriu din lista celor zece depuse "la dosar" de concurent; probă de dicţie, după texte de la IATC; duet cu o vedetă; dans, actorie. Abia în ultima etapă se cânta cu orchestra RTV, dirijată de Sile Dinicu şi apoi de Cornel Popescu.
Iata un montaj facut dintr-o inregistrare de la una dintre primele editii 1969 cu Mihaela Oancea, urmata de un generic din anii 80:
Minuni s-ar cere multe – eu unul n-am să stărui –
prea rar se împlineşte un vis de sărbători ...
Dar adune-o pereche de aripi fiecărui,
ca să mai dăm o raită prin stele, uneori.
Să umplem orizontul, cînd ziua stă să vină,
un foşnet lung de stoluri spre zare săgetînd,
semn că se-nalţă liberi, ca vulturii-n lumină,
copiii şi stăpînii întregului pămînt.
Imensele penaje călite de furtună,
sa năruie zăgazuri şi să despice drum
prin veşnica pustie dintre pămînt şi lună,
şi să se-ntample-această minune, ca şi cum
te-ai duce după apă sau ai citi o carte ...
În staţia din Cosmos, la strung sau la birou,
să dăinuie în tine vibrarea fără moarte,
chemările de aripi, cu infinit ecou.
-->
Răspunsuri
Dan Desliu - In Terminis
Dincolo de nume,
de lauri,
de tot
ce-i luciu si coaja,
ca solzii de piatra
din care ma scot
puterile tale
la ceasul de vraja,
dincolo de zvonul ce piere
cu noi
sau putin mai tîrziu,
naluca de fum straveziu
pe-o coama de val
în cadere –
esti numai
ce nu se mai stie
de cînd
si de unde sa fie ...
Atîta – din toate – dureaza :
un zîmbet
trecut tuturor,
un fulg
în aripa eternului zbor,
o stea
sau o ramura treaza.
Te slăvim Românie ("We glorify thee, Romania") was the national anthem of Romania during the early stages of the Communist regime (between 1953 and 1977). The lyrics were written by Eugen Frunză and Dan Deşliu, the music by Matei Socor. It emphasises Romania's friendship with the Soviet Union and Leninist ideology.
În primăvara lui 1989, românii au aflat prin intermediul Europei Libere de protestul lui Dan Deşliu. Nimeni din România nu se mai adresase public în termeni atât de duri lui Ceauşescu! Pe tot parcursul anului, poetul a fost în domiciliu obligatoriu şi supravegheat. Pe deasupra acuzat de "speculă" cu cafea.
Reproducem în continuare scrisoarea poetului către Ceauşescu, aşa cum se regăseşte aceasta în Arhivele Europei Libere de la Budapesta
Sunteţi proprietarul ţării, al viilor şi al morţilor?
Domnule Preşedinte, După 40 de ani, folosesc un mod de a mă adresa diferit de cel de tovarăşe. Pare mai cinstit. Cei pe care îi călcaţi în picioare zi de zi nu pot fi tovarăşi cu cei care-i calcă în picioare. Dumneavoastră credeţi că sunteţi mai presus de toţi ceilalţi.
Folosesc un anumit post de radio, şi nu radio Bucureşti. Este cunoscut că scrisorile curente nu ajung la dumneavoastră. V-am trimis din iunie 1988 ceva cu referire la sate. După aceea, am avut problema cu poşta şi cu telefoanele. După cum ştiţi, am pornit în 1945 pe un drum care proclama un itinerar şi obiective total diferite. Dacă aş fi ştiut că drumul duce la actuala situaţie, dacă aş fi ştiut din nou că în locul monarhiei ereditare vom beneficia de o dictatură exclusivă, m-aş fi alăturat fără ezitare celeilalte părţi. Ca unul pe care l-aţi invitat chiar să colaboreze la ceea ce părea că aveţi intenţia să faceţi la începutul anului 1965, trag concluzia că am nu numai dreptul, ci obligaţia să vă spun în mod public că sunt dator.
Domnule Preşedinte, suntem la capătul puterii, răbdărilor, al absurdului multilateral dezvoltat, din cauza unei viziuni aberante a realităţii. Dumneavoastră credeţi că sunteţi nu numai şeful suprem, nu numai dictatorul, nu numai împăratul sau părintele naţiunii, Dumneavoastră aţi stabilit pur şi simplu că sunteţi proprietarul României, al solului şi subsolului, al apelor dulci şi sărate, al aerului, al celor în viaţă şi chiar al morţilor. Al Adevărului şi al Dreptăţii. Dumneavoastră sunteţi misticul ireductibil.
Sunteţi profund convins că aveţi o putere supraomenească? Cum altfel puteţi explica faptul că, deşi nu aveţi pregătirea ca specialist, daţi totuşi indicaţii în toate direcţiile: ţăranilor cum să semene - proiectanţilor de la oraşe cum să proiecteze - constructorilor cum să construiască - metalurgiştilor, pictorilor, lucrătorilor din comerţ, jucătorilor de fotbal, învăţătorilor...
În 1965 spuneaţi într-o cuvântare că niciodată nu a fost şi niciodată nu va mai fi o fiinţă atotştiutoare. Dar iată că aţi ajuns la ideea că fenomenul a devenit realitate, în persoana dumneavoastră. Rezultatul? Un adevărat dezastru naţional. Ne luminăm casele cu becuri egale cu o lumânare, în timp ce pe şantierul de construcţii al Palatului Republicii ard torente de electricitate. Televiziunea şi presa sunt proprietatea familiei dumneavoastră. Am ajuns - adică dumneavoastră aţi ajuns - să vindeţi oamenii pentru mărci şi dolari. Acest lucru înseamnă "soluţionarea definitivă a problemelor naţionale".
Dar copiii?... Poate că nu vi s-a adus la cunoştinţă că şi copiii sunt dirijaţi pentru franci francezi, lire italiene.
Dumneavoastră, ca şi mine, am fost născuţi în timpul Regelui Ferdinand. Am avut ocazia, nu o dată, să-l văd pe urmaşul său, Carol al II-lea, plimbându-se pe Calea Victoriei ca un pieton, însoţit de doi sau trei membri ai Gărzii sale personale. Iar astăzi? Trecerea automobilului prezidenţial este precedată de sirene.
În numele poporului sunt puse în practică tot felul de abuzuri, încălcarea legilor, a constituţiei, violarea corespondenţei, nerespectarea deliberată a obligaţilor asumate prin Tratatele Internaţionale.
Este constituţia ţării pentru dumneavoastră altceva, decât un petec de hârtie? Dacă ar fi altfel, buldozerele nu s-ar năpusti zi şi noapte asupra caselor individuale din satele ţării, prinse în "planuri de sistematizare".
I-aţi pus pe toţi sub "guvernări adânci".
Aţi reuşit să ne terorizaţi pe toţi - şi totuşi vreţi să vă menţineţi dreptul de a fi "cel mai iubit fiu al poporului"!
Imposibil.
Frica nu poate sta alături de iubire. Frica a transformat ţara într-un lagăr de concentrare în aer liber.
Refuz să fiu tratat ca un gunoi care trebuie ascuns undeva, când boieri străini vin în vizită.
Sau poate nu aţi fost dumneavoastră, cel care, în urmă cu ani, aţi jurat cu mâna dreaptă pe cosntituţie, declarând-o inviolabilă, alături de celelalte legi ale ţării?
Sau poate că nu avem dreptul să susţinem că dreptul de proprietate individuală este garantat de lege?
Altfel nu-mi pot explica distrugerea sistematică a atâtor clădiri, de imensă valoare arhitecturală şi istorică, care aparţin integral culturii europene. Uimitor este că în patrimoniul naţional au intrat mai multe cărţi lipsite de valoare. În timp ce Mânăstirea Văcăreşti a fost demolată. Şi asta, doar pentru a face loc unor construcţii inutile şi urâte. Şi nimeni nu poate să protesteze.
Este motivul pentru care eu am refuzat să mă alătur echipei pe care aţi pregătit-o în 1965, deoarece mi-am dat seama că dumneavoastră nu aveţi nevoie de oameni care să vă sfătuiască, pentru că dumneavoastră aveţi nevoie doar de propriile opinii.
Am avut un prieten, Gheorghe Ursu, care a fost ucis de securişti zeloşi, pentru că şi-a scris în intimitate jurnalul. Doina Cornea nu a făcut altceva decât să-şi exercite dreptul de a-şi exprima opiniile, garantat de lege.
Eu nu mă consider un duşman sau un disident, ci doar un om care are idei şi păreri. Şi nu mai public de multă vreme, pentru că sunt de părerea că un scriitor nu poate să slujească pe cei care nu au vreo legătură directă cu realitatea şi viaţa României de astăzi.
Dan Deşliu
sursa:jurnalul.ro
Emisiunea Steaua fara nume a fost creată la sfârşitul anilor '60 de Simona Patraulea şi Sorin Grigorescu. A avut de-a lungul timpului, ca prezentatori, pe poetul Dan Deşliu, pe prof. Mihai Florea sau pe Marius Ţeicu. In 1989 au avut loc ultimele ediţii.
Concursul, având ca scop descoperirea unor noi talente ale muzicii uşoare româneşti, conţinea trei etape succesive, între probe fiind: interpretarea cu acompaniament de pian (neuitatul Gerry Podgoreanu) a unei piese alese de juriu din lista celor zece depuse "la dosar" de concurent; probă de dicţie, după texte de la IATC; duet cu o vedetă; dans, actorie. Abia în ultima etapă se cânta cu orchestra RTV, dirijată de Sile Dinicu şi apoi de Cornel Popescu.
Iata un montaj facut dintr-o inregistrare de la una dintre primele editii 1969 cu Mihaela Oancea, urmata de un generic din anii 80:
Parc-aş trăi într-un castel
de carne vie şi de oase
la orice foşnet dureroase
de şarpe sau de porumbel
Un castelan al nimănui
căci nimeni pavăza nu-i cere
decît eretica plăcere
de-a şti ce este şi ce nu-i
Ca un incest neconsumat
tot ce-am trăit mă arde încă
meduza pe un colţ de stîncă
sub care valurile bat
Din turla ultimului gînd
scrutez reptilele blajine
cu ochi de sulf suind în mine
încet de cine ştie cînd
Minuni s-ar cere multe – eu unul n-am să stărui –
prea rar se împlineşte un vis de sărbători ...
Dar adune-o pereche de aripi fiecărui,
ca să mai dăm o raită prin stele, uneori.
Să umplem orizontul, cînd ziua stă să vină,
un foşnet lung de stoluri spre zare săgetînd,
semn că se-nalţă liberi, ca vulturii-n lumină,
copiii şi stăpînii întregului pămînt.
Imensele penaje călite de furtună,
sa năruie zăgazuri şi să despice drum
prin veşnica pustie dintre pămînt şi lună,
şi să se-ntample-această minune, ca şi cum
te-ai duce după apă sau ai citi o carte ...
În staţia din Cosmos, la strung sau la birou,
să dăinuie în tine vibrarea fără moarte,
chemările de aripi, cu infinit ecou.