Dunărea… profundă, misterioasă.
În acelaşi timp aproape, acasă.
Ca să ne-nţelegem, e nevoie
prea puţin de cuvinte
Trebuiau şi-acestea. Cândva… înainte.
Ca o pasăre măiastră cântă şi cheamă
Sufletu-i, pe cel care să stea, să-nţeleagă
Cântu-i vrăjit: ce simte, ce-aşteaptă
Fiinţa-i mult mai mult decât apă.
Cineva cu gingăşie
Trebuie s-o iubească, s-asculte,
să fie
Tăcând, împreună cu ea.
Să-ntrevadă
Din murmurul sufletului, curgând,
povestea întreagă.
… Cuvinte negrăite despre-un dor
ce-a fost, ce-o să fie.
Cuvinte despre-o iubire ce se dăruie,
care ştie
Şi atunci când uităm că,
dincolo de apă,
O fiinţă sensibilă tace,
iubeşte,
aşteaptă.
-->
Răspunsuri