Critic şi istoric literar, folclorist. S-a născut la 10 martie 1879 la Slatina. A absolvit Colegiul „Sf. Sava" din Bucureşti (1900) şi frecventează, între 1900-1907, cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie la Universitatea din Bucureşti.
Dumitru Caracostea îşi începe colaborarea la „Vieaţa nouă" a lui Ovid Densusianu cu o serie de articole cu larg fundament lingvistic şi filozofic, în direcţia dintre istorie şi estetică. Colaborează, apoi, la „Gândirea", „Adevărul literar şi artistic" şi „Revista Fundaţiilor". încă din primele studii se prefigurează poziţia sa teoretică, D. Caracostea încercând să împace istorismul cu emoţia estetică instantanee, într-un sistem critic deschis sugestiilor variate din partea disciplinelor înrudite. Surprinde esenţa sufletească a scriitorilor analizaţi, identificând experienţele de viaţă care, asimilate organic, deveneau element constitutiv al personalităţii lor artistice. „Creativitatea eminesciană" este geniul eminescian de invenţiune a universului său în complexul cosmogonic al marilor creaţii.
Dumitru Caracostea se foloseşte de tehnica motivelor literare, a comparativismului, ca să surprindă imaginea eminesciană embrionar şi în expresia ei tipică. Inventivitatea lui Eminescu descoperă vechilor motive conţinuturi noi poetice, expresii inedite. în folclor sau în literatura cultă, creativitatea este procesul de definire a eului poetic, devenirea operei de artă într-o expresie specifică. Această dinamică proprie textului literar îl determină pe Caracostea să se orienteze spre un comparativism al formelor, studiul comparativ al semnificaţiilor fiind în măsură să diferenţieze „într-o manieră mai convingătoare un scriitor de un alt scriitor". Studiile din Arta cuvântului la Eminescu (1939) se constituie în cele mai minuţioase analize filologice despre marele poet. Atenţia faţă de text, interpretările stilistice, pornind de la particularitatea lingvistică, prin corelaţii tot mai largi, conştiinţa interdeterminării permanente între parte şi întreg, relevă mecanismul eminescian în limbaj modern, cu multe sugestii şi deschideri de perspectivă (analiza poemului Luceafărul).
în folclor, Dumitru Caracostea continuă cercetările întreprinse de Odobescu, Hasdeu, Ovid Densusianu, concentrându-şi în mod deosebit atenţia asupra baladei şi doinei. Studiile despre Mioriţa, Legenda Mănăstirii Argeşului, Motivul .
Lenore, Balada istorică, cele despre colind şi doină au surprins semnificaţia acestor creaţii, esenţa de concepţie şi valorile lor expresive. Prin monografia Mioriţa (1915). Dumitru Caracostea inaugurează la noi studiile de geografie literară. „Metoda de cercetare aşa cum a elaborat-o Caracostea în 1915 a rămas în vigoare până în zilele noastre" (O v i d i u B â r l e a).
Dumitru Caracostea se foloseşte de tehnica motivelor literare, a comparativismului, ca să surprindă imaginea eminesciană embrionar şi în expresia ei tipică. Inventivitatea lui Eminescu descoperă vechilor motive conţinuturi noi poetice, expresii inedite. în folclor sau în literatura cultă, creativitatea este procesul de definire a eului poetic, devenirea operei de artă într-o expresie specifică. Această dinamică proprie textului literar îl determină pe Caracostea să se orienteze spre un comparativism al formelor, studiul comparativ al semnificaţiilor fiind în măsură să diferenţieze „într-o manieră mai convingătoare un scriitor de un alt scriitor". Studiile din Arta cuvântului la Eminescu (1939) se constituie în cele mai minuţioase analize filologice despre marele poet. Atenţia faţă de text, interpretările stilistice, pornind de la particularitatea lingvistică, prin corelaţii tot mai largi, conştiinţa interdeterminării permanente între parte şi întreg, relevă mecanismul eminescian în limbaj modern, cu multe sugestii şi deschideri de perspectivă (analiza poemului Luceafărul).
în folclor, Dumitru Caracostea continuă cercetările întreprinse de Odobescu, Hasdeu, Ovid Densusianu, concentrându-şi în mod deosebit atenţia asupra baladei şi doinei. Studiile despre Mioriţa, Legenda Mănăstirii Argeşului, Motivul .
Lenore, Balada istorică, cele despre colind şi doină au surprins semnificaţia acestor creaţii, esenţa de concepţie şi valorile lor expresive. Prin monografia Mioriţa (1915). Dumitru Caracostea inaugurează la noi studiile de geografie literară. „Metoda de cercetare aşa cum a elaborat-o Caracostea în 1915 a rămas în vigoare până în zilele noastre" (O v i d i u B â r l e a).
Prin studiul limbii, privită ca operă de artă şi ca temelie a literaturii culte, prin cercetările sistematice asupra creaţiei literare folclorice, cu accent special pe baladă şi doină, dar, îndeosebi, prin întinsele cercetări asupra lui Eminescu, D. Caracostea a fost una dintre cele mai de seamă prezenţe în istoria şi critica literară interbelică, în folcloristică şi stilistică
OPERA LUI DUMITRU CARACOSTEA - -Personalitatea lui Eminescu, 1926;
- Izvoarele lui G. Asachi, 1928;
- Arta versificaţiei la Eminescu, 1937;
- Prolegomena argheziană, 1937;
- Arta cuvântului la Eminescu, 1938;
- Simbolurile lui Eminescu, 1939;
- Expresivitatea limbii române, 1942;
- Creativitatea eminesciană, 1943;
- Critice literare, voi. I—II, 1943-1944;
- Poezia tradiţională română. Balada poporană şi doina, voi. I—II, 1959;
- Problemele tipologiei folclorice, 1971;
- Mărturisiri literare. 1971;'
- Studii eminesciene, 1975;
- Arta cuvântului la Eminescu, 1980; sursa:art-zone
- Izvoarele lui G. Asachi, 1928;
- Arta versificaţiei la Eminescu, 1937;
- Prolegomena argheziană, 1937;
- Arta cuvântului la Eminescu, 1938;
- Simbolurile lui Eminescu, 1939;
- Expresivitatea limbii române, 1942;
- Creativitatea eminesciană, 1943;
- Critice literare, voi. I—II, 1943-1944;
- Poezia tradiţională română. Balada poporană şi doina, voi. I—II, 1959;
- Problemele tipologiei folclorice, 1971;
- Mărturisiri literare. 1971;'
- Studii eminesciene, 1975;
- Arta cuvântului la Eminescu, 1980; sursa:art-zone
-->
Răspunsuri