S-a născut la Iași, la 5 ianuarie 1878. Este fiul colonelului Emanoil Gârleanu și al Pulcheriei, născută Antipa. A urmat scoala primară și gimnaziul la Iași. În 1900, a absolvit Școala de Infanterie și Cavalecție cu gradul de sublocotenent, după care a fost repartizat în regimentul 13 - Ștefan cel Mare. În 1904, scoate la Bârlad, revista "Făt-Frumos". Colaborează la revista "Semănătorul" și este redactor la revista "Neamul Românesc", condusă de Nicolae Iorga. În anul 1909, participă activ la întemeierea Societății Scriitorilor Români, unde este ales președinte. A fost o vreme directorul Teatrului din Craiova. Debutează în 1900 în revista "Arhiva" cu versuri, epigrame și articole, semnând cu pseudonimul Emilgar. Opera scriitorului se referă, pe de o parte la lumea satului, a țăranilor amărâți, iar pe de altă parte la lumea măruntă, necăjită a orașului. Unda de poezie dăinuie în toate nuvelele și povestirile sale, de sorginte sămănătoristă, încă din primele pagini ale prozatorului (" Bătrânii"). O lume aspră, tragică, în nuvela "Nucul lui Odobac" și o lume caldă, sensibilă, cu accente dramatice și cu împliniri artistice de poem în proză, în ciclul fermecătoarelor istorioare reunite sub titlul "Din lumea celor care nu cuvântă" dezvăluie universul lăuntric al unui artist meditativ, liric prin excelență, atent la micile drame petrecute în viața obiectelor, și a animalelor, cu adânci înțelesuri morale. Se stinge din viață la Câmpulung-Muscel, pe 2 iulie 1914.
Opera (selectiv): Bătrânii, 1905; Nucul lui Odobac, 1910; Din lumea celor care nu cuvântă, 1910; Trei vedenii, 1910; Amintiri și schițe, 1910; Traduceri din Paul Verlaine; Deznădejde; Guy de Maupassant: O viață; Alphonse Daudet: Sapi o și Nevestele artiștilor.
Referiri asupra operei:
Ilarie Chendi: "E o proză impresionistă, cu scurte analize sufletești, cu zugrăvirea minuțioasă de portrete și cu observațiuni surprinzătoare.... Feminin uneori, duios altă dată, cu răsuflat scurt, dar vecinic în căutarea frumosului și al subtilului, el rămâne în paginile sale artist întotdeauna".
Eugen Lovinescu: " ....a fost un artist. Orice pagină ne arată dragostea lui de frumos, meșteșugul limbii. Și sunt atât de puțini cei ce înțeleg farmecul unui cuvânt, cadența, armonia unei fraze! Limba lui Gârleanu e sobră, antică, uneori dulceagă, dar adeseori poetică....".
Perpessicius: " În vremea aceasta scrie Gârleanu o serie de mici poeme în proză.《Din lumea celor care nu cuvântă 》, în care simțul de observație al unui artist se aliază cu frumoase însușiri poetice. Sunt tablouri de natură inferioară, o gâză, un animal, o plantă, pornite dintr-un sentiment de adâncă compasiune pentru viața neîntrebată și dedicate copilei lui <<cea mai iubită dintre gâze>>."
Liviu Rebreanu: " Și astăzi nu-mi pot aduce aminte de el fără o mare duioșie. Îi văd și acum ochii negri plutind într-un fel de ape visătoare, care te prindeau în farmecul lor imediat...Blândețea fără seamăn, o exercită mai ales față de prietenii mai tineri și fără mijloace. Sufletul lui Gârleanu era așa după cum reiese din 《Lumea celor care nu cuvântă 》."
@ Lenuș Lungu
-->
Răspunsuri