Este absolvent al Facultatii de Filozofie (1965) si al Facultatii de Limbi Clasice (1973) din Bucuresti. In 1976 obtine doctoratul in filozofie cu teza "Tragicul. O fenomenalogie a limitei si depasirii".
Tanar cercetator la Institutul de filozofie in anii ''70, incepe sa frecventeze alaturi de Andrei Plesu "Scoala de la Paltinis" (statiune de munte in care filozoful Constantin Noica isi desfasura prin seminarii private, impreuna cu cativa discipoli, proiectul cultural de recluziune formativa voluntara in fata realitatii regimului comunist), ca elev preferat al lui Noica. Volumele "Jurnalul de la Paltinis" si "Epistolar", marturii ale acestui parcurs formativ, au in epoca un ecou important in randul publicului cultivat.
Prin ideile valorizate si comentate cu precadere in opera (alienarea, contingenta, libertatea, aporia morala, facticitatea), tematica gandirii sale poate fi definita ca existentialista si agnostica ("Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoastere reala", cf. "Usa interzisa"). Ideile sale si-au primit influenta cu predilectie din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl si onto-fenomenologia heideggeriana. Schiteaza in lucrarea "Despre limita" o fenomenologie existentiala definita de ideea transcenderii determinarilor generale si a necesitatii istorice, inspre o responsabilitate individuala obtinuta prin alegere, proiect si hotarare. In prezent este membru al Societatii Romane de Fenomenologie si conduce editura Humanitas, proiect cultural formulat in anii Scolii de la Paltinis.
Scrieri:
-Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii, Bucuresti, Ed. Univers 1975, Ed. Humanitas, 1993
-Introducere in politropia omului si a culturii, Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1981
-Jurnalul de la Paltinis, Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1983, Ed. Humanitas, 1991
-Epistolar, (in colaborare), Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1988, Ed. Humanitas, 1996
-Cearta cu filozofia, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1992
-Apel catre lichele, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1992
-Despre limita, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1994
-Itinerariile unei vieti: Emil Cioran a Apocalipsa dupa Cioran, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1995
-Declaratii de iubire, Ed. Humanitas, 2001
-Usa interzisa (Jurnal), Bucuresti, Ed.Humanitas, 2002
-Om si simbol. Interpretari ale simbolului in teoria artei si filozofia culturii, Ed. Humanitas, 2005
-Despre minciuna, Ed. Humanitas, 2006
-Despre ura, Ed. Humanitas, 2007
-Despre seductie, Ed. Humanitas, 2007
Despre seductie
Nimeni nu traieste cu adevarat daca nu cade sub o forma sau alta de seductie. De fapt, oamenii raman cel mai adesea acolo unde specia ii asaza: (in "bancul de heringi", de care vorbea un filozof danez), acolo unde se traieste dupa regula tuturor. Acolo ne instalam cu totii din clipa in care venim pe lume si tot acolo ramanem, cei mai multi dintre noi, pana la sfarsit. Cel mai adesea nimeni nu vine sa ne se-duca, sa ne ia de mana, sa ne scoata pe drumul mare al vietii si "sa ne duca de o parte", de acea parte in care ni se da sansa sa ne regasim cu viata noastra traita ca destin, ceea ce inseamna: traita pe cont propriu. Prima concluzie a acestei carti este: Vai de cei care nu au apucat niciodata sa fie sedusi! Iar daca este asa, apare imediat intrebarea: Unde ne sunt seducatorii? (Gabriel Liiceanu)
Usa interzisa:
Citind aceste pagini, mi-am dat deodata seama ca am tacut bine atitia ani de zile. Neputinta de a ma exprima m-a facut, desigur, nefericit, dar ceea ce pina acum m-a impiedicat sa vorbesc liber a fost tocmai "sentimentul constient al insuficientei personale". Veninul strins in mine nu atinsese concentratia necesara pentru a deveni leac. Eram pur si simplu necopt. A trebuit sa cunosc spaima carnii si lehamitea ultima a sufletului, sa ma desprind de oameni care plecand au luat parti din mine, sa-mi ingrop prieteni, sa traiesc o revolutie si sa am socul intilnirii cu poporul meu, sa ma destram, sa ma detest, sa ma inec in regrete si remuscari si sa mai vreau, totusi, sa ma adun din nou. Fara toate astea, orice pagina scrisa in nume propriu nu este decit o enorma palavrageala. (Gabriel Liiceanu)
Despre limita
Acest discurs despre limita nazuieste sa fie o constructie si, in acest sens, el este o carte de filozofie aproape in intelesul traditional al cuvintului. De aceea capitolele despre frica, nehotarire, destin, lene, ratare, prostie, putere sau iubire nu sint pagini grupate arbitrar in spatiul unor eseuri disparate, ci momentele nascute oarecum necesar in urma unei intentii de rigoare.
Ele se inscriu deci in logica unei idei care le dicteaza ritmul si continutul. Mi-am pus intrebarea, terminand-o in aceasta forma, daca este vorba de "o carte grea". Nu cred. Mai degraba este o carte ambitioasa, care indrazneste sa vorbeasca "de sus" despre noi, oamenii. Dar imi fac iluzia ca ar putea-o citi oricine.
As fi vrut sa fie o carte adevarata, pe care fiecare cititor sa o paraseasca cu senzatia ca a aflat mai mult, de aici, pe marginea acelor lucruri despre care credea ca stie tot. Cel putin, scriind-o, asa s-a intimplat cu autorul ei. (Gabriel Liiceanu)
Apel catre lichele
Sunteti putini in mijlocul acestui popor, de vreme ce el s-a putut regasi peste noapte cu o asemenea forta si gratie; si totusi multi, daca ati putut face cu putinta, hrani si cautiona oroarea vreme de 40 de ani. Voua, acestor multi-putini, va adresez urmatoarea chemare:
Lasati o respiratie mai lunga intre ultimul omagiu pe care l-ati scris, intre ultima sedinta in care v-ati exprimat entuziasmul pentru realegerea lui Ceausescu la cel de-al XIV-lea Congres si adeziunea grabita pe care ati venit sa v-o dati in zilele in care timisorenii nu terminasera sa-si ingroape mortii si in care sangele de pe bulevardul Magheru si din Piata Palatului nu se zvantase inca.
Nu mai strangeti o vreme, barbateste, mana colegilor vostri si nu-i mai priviti senini in ochi. Lasati sa se intrevada o urma de sfiala in privirea voastra. Fiti o vreme stingheri.
Nu mai apareti la televiziune.
Nu mai scrieti in ziare.
Nu va mai ridicati glasul decat pentru o scurta cainta, caci altfel il ridicati din nou in miciuna.
Lasati cuvintele sa spuna ceea ce spun; nu mai folositi o vreme vorbele "demnitate", "libertate", "constiinta", "dreptate", "popor". Nu asasinati aceste cuvinte.
Renuntati la alibiuri morale spunandu-va ca ati facut neincetat raul ca sa puteti face din cand in cand binele.
Sa nu va fie frica, ci doar, din cand in cand, o lunga si insuportabila rusine. Cautati un parinte care si-a pierdut in zilele acestea copilul si cereti-i iertare. Intrati in noul an meditatitivi. Si aprindeti o lumanare pentru cei morti si pentru voi.
Tanar cercetator la Institutul de filozofie in anii ''70, incepe sa frecventeze alaturi de Andrei Plesu "Scoala de la Paltinis" (statiune de munte in care filozoful Constantin Noica isi desfasura prin seminarii private, impreuna cu cativa discipoli, proiectul cultural de recluziune formativa voluntara in fata realitatii regimului comunist), ca elev preferat al lui Noica. Volumele "Jurnalul de la Paltinis" si "Epistolar", marturii ale acestui parcurs formativ, au in epoca un ecou important in randul publicului cultivat.
Prin ideile valorizate si comentate cu precadere in opera (alienarea, contingenta, libertatea, aporia morala, facticitatea), tematica gandirii sale poate fi definita ca existentialista si agnostica ("Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoastere reala", cf. "Usa interzisa"). Ideile sale si-au primit influenta cu predilectie din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl si onto-fenomenologia heideggeriana. Schiteaza in lucrarea "Despre limita" o fenomenologie existentiala definita de ideea transcenderii determinarilor generale si a necesitatii istorice, inspre o responsabilitate individuala obtinuta prin alegere, proiect si hotarare. In prezent este membru al Societatii Romane de Fenomenologie si conduce editura Humanitas, proiect cultural formulat in anii Scolii de la Paltinis.
Scrieri:
-Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii, Bucuresti, Ed. Univers 1975, Ed. Humanitas, 1993
-Introducere in politropia omului si a culturii, Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1981
-Jurnalul de la Paltinis, Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1983, Ed. Humanitas, 1991
-Epistolar, (in colaborare), Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1988, Ed. Humanitas, 1996
-Cearta cu filozofia, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1992
-Apel catre lichele, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1992
-Despre limita, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1994
-Itinerariile unei vieti: Emil Cioran a Apocalipsa dupa Cioran, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1995
-Declaratii de iubire, Ed. Humanitas, 2001
-Usa interzisa (Jurnal), Bucuresti, Ed.Humanitas, 2002
-Om si simbol. Interpretari ale simbolului in teoria artei si filozofia culturii, Ed. Humanitas, 2005
-Despre minciuna, Ed. Humanitas, 2006
-Despre ura, Ed. Humanitas, 2007
-Despre seductie, Ed. Humanitas, 2007
Despre seductie
Nimeni nu traieste cu adevarat daca nu cade sub o forma sau alta de seductie. De fapt, oamenii raman cel mai adesea acolo unde specia ii asaza: (in "bancul de heringi", de care vorbea un filozof danez), acolo unde se traieste dupa regula tuturor. Acolo ne instalam cu totii din clipa in care venim pe lume si tot acolo ramanem, cei mai multi dintre noi, pana la sfarsit. Cel mai adesea nimeni nu vine sa ne se-duca, sa ne ia de mana, sa ne scoata pe drumul mare al vietii si "sa ne duca de o parte", de acea parte in care ni se da sansa sa ne regasim cu viata noastra traita ca destin, ceea ce inseamna: traita pe cont propriu. Prima concluzie a acestei carti este: Vai de cei care nu au apucat niciodata sa fie sedusi! Iar daca este asa, apare imediat intrebarea: Unde ne sunt seducatorii? (Gabriel Liiceanu)
Usa interzisa:
Citind aceste pagini, mi-am dat deodata seama ca am tacut bine atitia ani de zile. Neputinta de a ma exprima m-a facut, desigur, nefericit, dar ceea ce pina acum m-a impiedicat sa vorbesc liber a fost tocmai "sentimentul constient al insuficientei personale". Veninul strins in mine nu atinsese concentratia necesara pentru a deveni leac. Eram pur si simplu necopt. A trebuit sa cunosc spaima carnii si lehamitea ultima a sufletului, sa ma desprind de oameni care plecand au luat parti din mine, sa-mi ingrop prieteni, sa traiesc o revolutie si sa am socul intilnirii cu poporul meu, sa ma destram, sa ma detest, sa ma inec in regrete si remuscari si sa mai vreau, totusi, sa ma adun din nou. Fara toate astea, orice pagina scrisa in nume propriu nu este decit o enorma palavrageala. (Gabriel Liiceanu)
Despre limita
Acest discurs despre limita nazuieste sa fie o constructie si, in acest sens, el este o carte de filozofie aproape in intelesul traditional al cuvintului. De aceea capitolele despre frica, nehotarire, destin, lene, ratare, prostie, putere sau iubire nu sint pagini grupate arbitrar in spatiul unor eseuri disparate, ci momentele nascute oarecum necesar in urma unei intentii de rigoare.
Ele se inscriu deci in logica unei idei care le dicteaza ritmul si continutul. Mi-am pus intrebarea, terminand-o in aceasta forma, daca este vorba de "o carte grea". Nu cred. Mai degraba este o carte ambitioasa, care indrazneste sa vorbeasca "de sus" despre noi, oamenii. Dar imi fac iluzia ca ar putea-o citi oricine.
As fi vrut sa fie o carte adevarata, pe care fiecare cititor sa o paraseasca cu senzatia ca a aflat mai mult, de aici, pe marginea acelor lucruri despre care credea ca stie tot. Cel putin, scriind-o, asa s-a intimplat cu autorul ei. (Gabriel Liiceanu)
Apel catre lichele
Sunteti putini in mijlocul acestui popor, de vreme ce el s-a putut regasi peste noapte cu o asemenea forta si gratie; si totusi multi, daca ati putut face cu putinta, hrani si cautiona oroarea vreme de 40 de ani. Voua, acestor multi-putini, va adresez urmatoarea chemare:
Lasati o respiratie mai lunga intre ultimul omagiu pe care l-ati scris, intre ultima sedinta in care v-ati exprimat entuziasmul pentru realegerea lui Ceausescu la cel de-al XIV-lea Congres si adeziunea grabita pe care ati venit sa v-o dati in zilele in care timisorenii nu terminasera sa-si ingroape mortii si in care sangele de pe bulevardul Magheru si din Piata Palatului nu se zvantase inca.
Nu mai strangeti o vreme, barbateste, mana colegilor vostri si nu-i mai priviti senini in ochi. Lasati sa se intrevada o urma de sfiala in privirea voastra. Fiti o vreme stingheri.
Nu mai apareti la televiziune.
Nu mai scrieti in ziare.
Nu va mai ridicati glasul decat pentru o scurta cainta, caci altfel il ridicati din nou in miciuna.
Lasati cuvintele sa spuna ceea ce spun; nu mai folositi o vreme vorbele "demnitate", "libertate", "constiinta", "dreptate", "popor". Nu asasinati aceste cuvinte.
Renuntati la alibiuri morale spunandu-va ca ati facut neincetat raul ca sa puteti face din cand in cand binele.
Sa nu va fie frica, ci doar, din cand in cand, o lunga si insuportabila rusine. Cautati un parinte care si-a pierdut in zilele acestea copilul si cereti-i iertare. Intrati in noul an meditatitivi. Si aprindeti o lumanare pentru cei morti si pentru voi.
-->
Răspunsuri