Juan Carlos Gómez Rodríguez
Privegherea
1.
Singur în faţa mării vuind distrugător
singur în faţa nopţilor incerte
privind la orizont si aşteptând
a zorilor ţâşnire
aşa e omul când ascultă
şuierul silenţios al acestui vast
ţinut rămas străin care-i descoperă
întreaga sa grandoare şi micime
deasupra falezelor enigmatice
imaginare prove, veşnice corăbii
şi când vântul pe trup i se mulează,
contemplă,
ştie
că totul va rămâne la fel dupa plecarea-i
în continuare apa va lovi, aspră şi blândă totodată
în dure stânci cu muchii ascuţite
care n-o pot răni
ci dimpotrivă, ea
va continua să roadă pas cu pas mineralul dur
abrupt perete, mândru să etaleze cicatrici şi grote.
.......................................
La vigilia
1.
Frente a la mar rompiente
frente a la noche incierta
mirando al horizonte y esperando
que aparezca la aurora
es cuando el hombre escucha
el siseo silencioso de este vasto
dominio que no le pertenece y le descubre
toda su pequeñez y su grandeza
sobre acantilados enigmáticos
proas imaginarias barcos perpetuos
y con el viento ajustándose a su cuerpo
contempla
sabe
que nada ha de cambiar cuando él se haya
el agua seguirá chocando dura y blanda a la vez
con la robusta roca de aristas vivas
que no logran herirla
más al contrario ella
irá pulverizando milímetro a milímetro al duro mineral
orgulloso muro escarpado que ostenta cicatrices y oquedades
privind la orizont si aşteptând
a zorilor ţâşnire
aşa e omul când ascultă
şuierul silenţios al acestui vast
ţinut rămas străin care-i descoperă
întreaga sa grandoare şi micime
deasupra falezelor enigmatice
imaginare prove, veşnice corăbii
şi când vântul pe trup i se mulează,
contemplă,
ştie
că totul va rămâne la fel dupa plecarea-i
în continuare apa va lovi, aspră şi blândă totodată
în dure stânci cu muchii ascuţite
care n-o pot răni
ci dimpotrivă, ea
va continua să roadă pas cu pas mineralul dur
abrupt perete, mândru să etaleze cicatrici şi grote.
.......................................
La vigilia
1.
Frente a la mar rompiente
frente a la noche incierta
mirando al horizonte y esperando
que aparezca la aurora
es cuando el hombre escucha
el siseo silencioso de este vasto
dominio que no le pertenece y le descubre
toda su pequeñez y su grandeza
sobre acantilados enigmáticos
proas imaginarias barcos perpetuos
y con el viento ajustándose a su cuerpo
contempla
sabe
que nada ha de cambiar cuando él se haya
el agua seguirá chocando dura y blanda a la vez
con la robusta roca de aristas vivas
que no logran herirla
más al contrario ella
irá pulverizando milímetro a milímetro al duro mineral
orgulloso muro escarpado que ostenta cicatrices y oquedades
-->
Răspunsuri
Juan Carlos Gomez Rodriguez ~ Poemas -
Multumesc pt. bunavointa, dl. Muntean, sunteti un specialist al "scotocirii" internetului!
Cu prietenie,
Anca Tanase
Biografía de:
Comienza a escribir poesía hacia 1995, colaborando con poemas en revistas literarias como: Reloj de Arena, Hélice y Pretextos. En 1997 gana el premio Fundación de la Carolina con el poemario «Cuando llegue el Otoño» editado por Seuba en su colección E l Juglar y la Luna. En 2000 gana el premio Ateneo Jovellanos con el poemario «Castillos Interiores» editado por el propio Ateneo Jovellanos. En portaldepoesia.com tiene editados los poemarios «Bajo un signo de tiza», y el propio «Castillos Interiores» , además de una colección de Haiku y poemas digitalizados pertenecientes al poemario inédito «La sed del lienzo» con el que quedó en 2003 finalista en el premio Villa de Martorell.
Juan Carlos Gómez Rodríguez
Madrid, España, 1950
... poate vedem si o traducere...
Felicitări Anca!