La Bucovina de Mihai Eminescu

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină, Geniu-ţi romantic, munţii în lumină, Văile în flori, Rîuri resăltînde printre stînce nante, Apele lucinde-n dalbe diamante Peste cîmpii-n zori. Ale sorţii mele plîngeri şi surîse, Îngînate-n cînturi, îngînate-n vise Tainic şi uşor, Toate-mi trec prin gîndu-mi, trec pe dinainte, Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte Îmi şoptesc de dor. Numai lîngă sînu-ţi geniile rele, Care îmi descîntă firul vieţii mele, Parcă dormita; Mă lăsară-n pace, ca să cînt în lume, Să-mi visez o soartă mîndră de-al meu nume Şi de steaua mea. Cînd pe bolta brună tremură Selene, Cu un pas melodic, cu un pas alene Lin în calea sa, Eol pe-a sa arpă blînd răsunătoare Cînt-a nopţii dulce, mistică cîntare, Cînt din Valhala. Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace, Inima îmi bate, bate, şi nu tace, Tremură uşor, În fantazii mîndre ea îşi face cale, Peste munţi cu codri, peste deal şi vale Mînă al ei dor. Mînă doru-i tainic colo, înspre tine, Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline, Inima mi-e grea; Astfel, totdeauna cînd gîndesc la tine, Sufletul mi-apasă nouri de suspine, Bucovina mea! sursa:art-zone

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.
-->