Doua suflete pereche cu o viata zbuciumata, care s-au iubit cu o pasiune arzatoare, fara sa tina cont de intrigile moralistilor acelor vremuri. Nascuti in acelasi an, 1850, parasesc aceasta lume in 1889, la doar 49 de zile de diferenta.
Cei doi se intalnesc in 1872, la Viena, unde Mihai Eminescu se afla la studii ca urmare a unor burse si subventii. Privirile lor se atrag imediat, un magnetism ireal ce avea sa prevesteasca o dragoste eterna. Dar Veronica era casatorita cu Stefan Micle, rector al Universitatii din Iasi, pe care il cunoscuse la examenul sustinut la terminarea gimnaziului in 1863. El avea 44 de ani si ea numai 14.
La Iasi, in perioada 1874-1877, Eminescu participa constant la seratele literare organizate in casa Micle. Plimbarile celor doi indragostiti in Copou, momentele de visare petrecute pe banca de sub teiul devenit mitologie, devin un subiect de barfa, acuzatii si calomnie.
Stefan Micle, ingaduitor cu aceasta situatie si increzator in sotia lui, accepta ca Veronica sa fie muza unui poet de geniu, asa cum Laura a fost pentru Petrarca.
Pentru Eminescu, Veronica era idealul feminin. Ei ii scria: "Adormind aseara cu gandul la tine si desteptandu-ma dimineata tot cu el, as putea sa iti scriu toata ziua fara sa obosesc, daca cititul nu te-ar obosi pe tine. Nu stiu de ce, orice lucru, chiar si acelea care nu au a face deloc cu tine, imi aduc aminte de tine. Ce ai tu de impartit cu teii, cu florile si frunzele de tei? Poate unde esti asa de dulce, ca mirosul frunzelor acestora". "Si daca se intampla pe tine sa te vaz, Desigur ca la noapte un tei am sa visez. Si daca se intampla sa intalnesc un tei, Desigur toata noaptea visez la ochii tai".
In 1879, sotul Veronicai moare, lasand-o intr-o situatie financiara precara. Tanara vaduva pleaca la Bucuresti pentru a-l ruga pe Eminescu sa o ajute cu perfectarea unei pensii si pentru a stabilii planuri de viitor pentru casatoria lor. Dar situatia poetului nu-i permitea asumarea unei asemenea raspunderi... era bolnav si nu castiga suficient pentru a sustine o familie.
"Neavand curajul vietii, neavand o raza de senin in suflet, am indraznit cu toate astea a te iubi, am pus dorinta de a fi a mea peste orice consideratii si peste orice cuvinte de crutare as fi vrut", ii marturisea poetul.
Cand Eminescu se imbolnaveste in 1883, Veronica scria: "Sa pot intinde mana, s-o pun pe fruntea ta, Incetul la o parte, suvitele le-as da. Senina sa ramaie, curata ca un crin, Icoana de iubire, la care ma inchin". Iubirea lor exprimata in versuri si scrisori a fost ucigator de dureroasa, marcand sufletele multor generatii de tineri.
Dupa moartea poetului, vlaguita de atata nefericire, Veronica se retrage la Manasirea Varatec, unde alcatuieste un album de versuri intitulat "Dragoste si poezie". Se sinucide in acelasi an otravindu-se cu arsenic in ziua de 4 August 1889.
Finalul tragic al vietii lor aminteste de tragediile antice elene... "Ce s-au ales din doua vieti? O mana de cuvinte, Caror abia le-or da un pret Aducerile-aminte".
carpinet.net
-->
Răspunsuri