Postat de Lenuş Lungu pe noiembrie 25, 2010 la 11:08
Personalitate de primă mărime din istoria culturii române, înzestrat cu excepţionale calităţi intelectuale şi cu o neobişnuită putere de muncă, Nicolae lorga se înscrie în categoria spiritelor enciclopedice de factură renascentistă.
S-a născut la 6 iunie 1871 în Botoşani şi, vreme de o jumătate de secol, până la acel tragic sfârşit din 27 noiembrie 1940, a reprezentat ştiinţa şi conştiinţa istorică, spiritualitatea poporului român, în cele mai importante momente ale existenţei lui. La N. lorga totul a fost precoce şi excepţional. Unul dintre maeştrii săi, istoricul A.D. Xenopol, afirma în 1910, în discursul de recepţie la primirea lui N. lorga în Academia Română, când nu-şi realizase decât jumătate din uriaşa lui operă: „te întrebi, cu înminunare, cum a putut un creier să conceapă atâtea lucrări şi o mână să le scrie".La 17 ani intra la Facultatea de Litere din Iaşi şi, în cursul unui an, dădea toate examenele. îşi continuă studiile, la Paris, înscriindu-se la Şcoala de înalte studii,
iar în 1893, după documentări asidue la Londra şi Roma, primeşte titlul de doctor în istorie al Universităţii din Leipzig. Reîntors în ţară, în toamna anului 1894, s-a dedicat cercetărilor şi scrierii istoriei naţionale şi universale, istoriei literare, criticii de artă, teatrului, literaturii, descrierilor de călătorii, ziaristicii, memorialisticii şi politicii. A elaborat ample monografii despre principalele personalităţi din istoria naţională, a alcătuit o istorie a românilor în zece volume, neexistând moment, sector sau problemă mai importantă din istoria naţională asupra căreia să nu fi adus o esenţială contribuţie.
Nicolae lorga a alcătuit cea dintâi mare istorie literară, începând cu literatura populară şi încheind cu operele literare ale scriitorilor contemporani. Impune conceptul de istorie literară, oferind şi prima operă clasică a istoriografiei noastre literare. în 1901 i se tipăreşte Istoria literaturii române în secolul al XVIII-iea (1688-1821), revenind după trei ani cu adevăratul prim volum al istoriei sale literare, Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688 (1904), continuat în 1907, 1908 şi 1909 cu Istoria literaturii româneşti în veacul al XlX-lea - de la 1821 înainte, adăugându-le în 1934 Istoria literaturii româneşti contemporane (1867-1890; 1890-1934). Din cursul său de prin 1927-1928 a rezultat Istoria literaturii româneşti. Introducere sintetică (1929), o panoramă a peisajului sufletului naţional. N. lorga a emis judecăţi de valoare, cu o genială putere de observaţie şi analiză, asupra operei cronicarilor, a cărturarilor, a personalităţilor Şcolii Ardelene, ca şi a scriitorilor din prima jumătate a veacului al XlX-lea.Ca istoric literar, N. lorga este întemeietorul indiscutabil al acestei discipline, prin spiritul modern în care ea a fost concepută. Istoria literaturii, în viziunea lui N. lorga, impune cercetătorului erudiţie mutidisciplinară şi talent literar (Introducere la Istoria literaturii româneşti, voi. II). N. lorga mai pretinde istoricului literar şi capacitatea de a stabili relaţii între serii deosebite de fenomene: .,o istorie literară trebuie să fixeze biografiile în mişcarea de idei a epocii, să pună în legătură cugetarea unuia cu gândirea generală a timpului. Istoria literară nu se poate înţelege fără istoria culturii". în această ordine, istoricul literar mai este dator şi cu o cercetare estetică, dar mai degrabă o critică psihologică, studiul operei relevând o personalitate, un temperament uman bine individualizat.
în privinţa activităţii critice, poziţia lui N. lorga se contura încă din ultimul deceniu al secolului trecut (Pagini de critică din tinereţe). Interesat de problemele tehnicii criticii literare
95 (Critica literară şi anticii), N. Iorga indică trei tipuri de analiză a operei literare, tipuri pe care le dorea complementare, într-o formă aproximativă de ceea ce. mai târziu, va constitui „critica totală": „A lua opera, a arăta efectul estetic ce produce, a cerceta şi a pune în lumină procedeele prin care artistul capătă această influenţă estetică, a deduce artistul din operă, aflând constituţia lui psihică din chipul cum şi-o manifestă în operele sale, a merge mai departe cu cercetările: a da starea artistului care a izbutit să întrupeze într-o operă vie aspiraţiile şi felul de a gândi şi a simţi al unei societăţi întregi... iată sarcina criticului om de ştiinţă" (Critica literară şi anticii). în operaţia de periodizare a istoriei literaturii române, N. Iorga realizează o grupare a capitolelor nu pe autori, prezentaţi cronologic, ci pe epoci, în funcţie de principalele „curente literare". Perioadele sunt marcate prin câte o personalitate proeminentă, ca, de exemplu: „Epoca lui Cantemir", „Epoca lui Chezarie din Kâmnic", „Expresia integrală a sufletului românesc: Eminescu". Dacă în istoria literaturii clasiceişi contemporane a lansat opinii personale, în cunoaşterea şi aprofundarea operei lui Eminescu se feerie în fruntea celor ce se dedică eminescologiei.Pentru cultura românească este semnificativă ipostaza criticului Iorga, de îndrumător în creaţia literară. Activitatea şi studiile orientative de la revista „Sămănătorul" constituie un moment de o deosebită importanţă pentru criticul literar de direcţie. într-o serie de articole, Nicolae Iorga anunţa apariţia unei noi epoci de cultură, instaurată o dată cu „Sămănătorul" şi cu literatura publicată aici.
Dând istoriei literare criteriile ştiinţifice necesare, N. Iorga a pus bazele unei discipline pe care a reprezentat-o cu strălucirea unuj ctitor.
OPERA (selectiv)
Istoria literaturii române în secolul al XVIIIlea, I—II, 1901;
Contribuţii la istoria literaturii române în veacul al XVIIIlea şi al XDClea, I—III, 1906;
Istoria literaturii româneşti în veacul al XlXlea de la 1821 înainte. In legătură cu dezvoltarea culturală a neamului, I—III, 1907— 1909;
Oameni care au fost I, 1911; II, 1916;
O luptă literară. Articole de la „Sămănătorul", voi. I 1914; II 1916;
Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea şi legăturile lor, 1920;
Pagini de critică din tinereţe, 1921; Istoria literaturii româneşti, I—III, 19251933;
Istoria literaturii române. Introducere sintetică, 1929;
Istoria literaturii româneşti contemporane, I—II, 1934;
Pagini de tinereţe; I—II, 1968;
Studii literare, I—II, 1970.
art-zone
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri