Îmi amintesc de tine, era ultima toamnă.
Erai bereta gri şi inima in pace.
Înflăcărate-apusuri
în ochii tăi luptau
şi frunze căzătoare ţi se-necau în suflet.
În braţe te ţineam, ca iedera de strans,
şi şoapta vocii blânde în frunze se-aduna.
Nepotolită setea mea ardea .
Uriaş, gigantic rug, uimire nesfârsită.
Zambilă dulce, albastră, pe suflet răsucită.
Simt ochii tăi departe, precum departe-i toamna:
bereta cenuşie, tril limpede de păsări, şi suflet cald al casei
spre voi aleargă-ntr-una abisul meu de dor
şi sărutări -cascadă, sprinţari tăciuni aprinşi.
Albastru cer boltit peste corabii. Câmp larg privit de pe coline.
Te port în amintire, lumină, fum, şi lac cu ape calme!
Cum dincolo de ochii- ţi se mistuiau apusuri.
Şi-n sufletu- ţi roteau uscate frunze-n toamnă.
Te recuerdo como eras en el último otoño.
Eras la boina gris y el corazón en calma.
En tus ojos peleaban las llamas del crepúsculo
Y las hojas caían en el agua de tu alma.
Apegada a mis brazos como una enredadera
las hojas recogían tu voz lenta y en calma.
Hoguera de estupor en que mi sed ardía.
Dulce jacinto azul torcido sobre mi alma.
Siento viajar tus ojos y es distante el otoño:
boina gris, voz de pájaro y corazón de casa
hacia donde emigraban mis profundos anhelos
y caían mis besos alegres como brasas.
Cielo desde un navío. Campo desde los cerros.
Tu recuerdo es de luz, de humo, de estanque en calma!
Más allá de tus ojos ardían los crepúsculos.
Hojas secas de otoño giraban en tu alma.
-->
Răspunsuri