Toamna, pocalul tăcerii
ş-al luminii
spală adevăruri
nespuse, neştiute.
Anotimpul solfegiilor,
fără note,
nasc freamătul surd
în care plutesc mii de culori,
mesagerii morţii,
se desprind atât de uşor
de ramura mamă,
fără a fi biciuite de vânt,
cad într-un dans iluzoriu.
Plutesc pe aripe de timp
în golul uitării
într-un balans
al părerilor de rău.
Toamna,
curcubeul amintirilor
visărilor singuratice,
în adierea-i blândă şi rece
îşi plimbă fărâmele de foc
în lumea necuvintelor
ca o ultimă rugă,
în care mâini nevăzute,
ca umbrele din amurg ,
fură sau înfiripă
speranţe, iubiri.
Toamna ascunde
în învelişul cald şi rece
poveşti de iubire
ce nu mor nicicând,
spală cu lacrimi de ploi
lutul aprins, văpaie,
stinge doruri
cu depărtarea stelelor
care se risipesc în jocul de patimi,
aşteptând reînvierea
eului pierdut.
-->
Răspunsuri
superb...multumesc...
Sensibile şi minunate versuri. Felicitări!
multumesc mult Lenus...