Azi mi s-a înecat corabia cu motor,
Pe marea albastră totul e costisitor,
Deși vreau să-mi înec amarul și lacrimile toate,
Nu vreau s-ajung undeva-n singurătate.
Vreau s-arunc acele momente că nu am loc de ele,
Ce atârnă ca un plumb în gândurile mele.
Să scot din suflet tot ce am ascuns,
Iar chipul morții din vis să fie de nepatruns
Și să mă scufund apoi sub mare,
Căutând comoara vieții și chiar o licoare.
Domnul îmi va da putere peste măsura mea,
Să duc urâciunea din calea mea cea grea.
O vorbă mai vreau și chiar un cuvânt,
Să se stingă viața amară de pe acest pământ,
S-aducă pentru toți bunăstare sub soare,
Că toți am clădit aici cu trudă și sudoare.
S-avem speranță din ape armonioase,
Să urcăm munții din zări luminoase,
Iar noi vom aștepta pe mare să vină,
Mai multe corăbii cu bogății și lumină.
Postările lui Eugenia Calancea (19)
Filtrează după
Ești așa de frumușel
Dragul nostru ghiocel.
Atât de fragil răsare
Pentru-a noastră încântare.
Noi îți dăm o însușire,
Tu ne dai multă iubire.
Ne aduci tot ce-i mai bun,
Iar noi îți punem șunur.
Că așa e-n calendar,
1 Martie-i pus pe dar,
Să vestească primăvara,
Să audă toată țara,
C-avem noi o bucurie
Și vrem lumea ca să știe,
De gândul nostru curat,
Ce pe toți i-a bucurat.
Aș vrea să-ți fac o surpriză,
încerc să fiu pe placul tău,
de data asta sper să ne petrecem timpul frumos,
să uităm de discuții și să construim
o stare de bine unul altuia.
Aș vrea să iasă căldura din tine,
să fii lipit mai mult de mine,
iar eu să te-ntreb dacă e bine
și să recunoști că ești iar la tinerețe.
Aș vrea să vină dragostea curată,
de Dumnezeu lăsată, să mă laud cu harul tău,
la care răspunzi clar și fără oftat,
dar am tendința de-a mă opri la timp,
când îmi dau seama că am facut o greșeală
și-mi cer iertare în ceea ce mă privește.
Aș vrea să mă cuprinzi cu ochii tăi verzi
și gândurile tale, cu tăcerea ta,
să se amestece cu zâmbetul tău,
în liniștea serii plină de emoție,
ce-mi alungă toată grija
și luna ta plină bate la ușă cu dragoste.
Aș să mă plimb cu tine seară de seară,
privind împreună la luna cea misterioasă,
înfășurată-n frig și gheață,
dar caldă pentru a noastră
dragoste zbuciumată,
ce-și caută liniștea serii.
Mă trezesc dimineața,
dar iubirea mea tace pentru tine,
răsăritul are nori și frig,
iar printre lacrimi, durere și deznădejde,
iubirea leagă fire subțiri
păstrând astfel cei mai bun pentru tine,
dar când uit de iubire,
ochii mei stau ascunși în adâncuri,
unde țes ușor din nou
lacrimi de iubire pe-o pânză
deasă de mătase.
Te-am văzut trist, așteptând
și m-am uitat la tine,
aveai privirea stinsă,
și ochii lăcrimau de dor,
aveai urme adânci de iubire
pe obraji, pe inimă, pe genunchii îndoiți și coate,
zărind încet soaptele-n barbă,
ce rosteau cuvinte de iubire.
Nu se mai poate, mi-am zis,
aș vrea în schimb să dau,
al meu gând pentru al tău,
aș vrea să știu dacă mai contează azi,
dacă mai contează mâine,
o inimă ce picură mereu,
o apă caldă parfumată cu iz de mușcată,
ce poate să spele păcate grele,
apăsând, suspinând și să spună
cu drag că te-am iubit în gând.
Eugenia Calancea
27 decembrie 2019
S-au dus norii cenușii
De când aștept, am vrut să știi,
Soarele are curcubeu de culori vii,
Ș-aș vrea zâmbind cu mine să fii.
Vorbesc încet, cu dor, cuvinte calde,
Nu sunt la fel cu cele gândite-n noapte,
Vreau să mă crezi și să uiți vorbe vade,
Gândurile să nu fie pe foi pătate.
Voi scrie din nou poezii, eu știu,
Chiar dacă nu arăți un zâmbet cald pe față
Și inima ta e rece ca-n pustiu,
Dar eu sunt caldă în fiecare dimineață.
Mă încălzesc mult-n soarele meu,
Că tu ai dispărut și secundele trec greu,
Până să simt că lângă tine sunt eu,
Voi alunga din cale norii cenușii mereu.
Era frumos afară atunci când mi-ai zâmbit,
Mi-ai spus și tu că nu m-ai mințit,
Dar ochii tăi verzi încet mi-au șoptit,
Că sufletul meu la tine-n brațe a venit.
Ce vezi ?
Sunt eu.
Te uiți la mine
și mă privești
cu uimire.
Sunt mai altfel
mai gătită
cu podoabe noi
cu părul adunat
în coadă
și mici riduri
pe la ochi
cu trupul aplecat,
pași mici
puțin gînditoare,
dar nu bătrână
căci sufletul meu
e ca florile câmpului,
iarba verde
cu pomi înfloriți,
nu sunt urâtă
căci privesc viața
ca pe darul cel mai de preț
și nu ca pe o povară.
Sufletul meu iubește viața.
Vânt cald, ce tot bate-n crengi
Printre picături de ploaie să culegi
Caise galbene să-ți umple sufletul
De înălțime tremur și eu și pământul.
Furtuna vine odată cu roua dimineții
Ziua-i lungă şi te alungă-n drumeţii
Braţele grele vântul sus mi le ridică
Zgomote de păsări liniştea mi-o strică.
Păsări grăbite zboară printre nori
Fug unde-i cald şi multe culori
Aeru-i toxic, înţeapă, ucide natura vie
Câte zile mai sunt, toţi ar vrea să ştie.
Pe o pajiște înflorită, între prânz și asfințit
orizontul era aproape, când pe tine te-am zărit.
Frumoasă ca o floare, tu păşești fermecătoare
aplecându-te cu grijă, să culegi din câmp o floare.
Ca o zână în soare culegeai florile frumoase,
flori de mac și gălbenele, toate tu l-ai stâns în brațe.
Ți-ai întors de-odată capul auzind ceva foșnind,
eram eu ce de departe te priveam și urmărind.
Tu eşti totul pentru mine, eşti raza mea de soare,
îmi eşti aerul și apa și nimic nu mă mai doare.
Nu mai stau deloc pe gânduri, că te văd zâmbitoare,
vino-n viaţa mea iubit-o ca să pot să-i dau culoare.
Tu femeie
ce ești cântec
în bătaia vântului
cu ochii verzi turcoaz
ca marea
în golful muntelui
veseli ca cerul senin
triști ca tăcerea,
ești ca o picătură
de rouă prelinsă
la ivirea zorilor
în văpaia vântului
ce arzi
renaști
și te stingi
ca o floare
în timpul ei de zi,
mâinile tale
sunt ca un leagăn
pentru copii
și rugăciune
pentru bucurii
sau tristeți
ce-ți mângâie
corpul și fața
ca un minunat
izvor de viață.
Am trecut adesea prin crize,
dar cum toate-s trecătoare,
sunt numai iluzii, vise
printre clipe curgătoare
sub un proaspăt vânt de vară
undeva în valuri răcoroase,
se-nalţă şi cad valuri,
iar pe platouri stâncoase
am dansat cu iubita mării.
Peste nisipuri se scurg lent,
valuri, lansând în aer gustul sării,
aş vrea, dacă-aş fi acolo
să fiu o scoică pierdută-n mare
să te privesc cu splendoare.
Buzele noastre împreună
noaptea cu stele de mare
amândoi, sub clar de lună,
priveliște de-atâta plăcere.
Agitația e atât de grea de suportat
că uneori e ca un val pictat,
când toți vrem multă libertate
și vrem ca toate să ne fie acordate.
Iubirea noastră e ca vântul
care adie ușor, oftând,
iar de ar fi să nu mai bată
aș mai avea un singur gând...
Să mă strecor încetișor,
cu gânduri bune și mult dor,
să iau inima ta din piept, ușor
și să-i recit cu duioșie un sobor.
Tu mi-ai dat aripi ca să zbor
ca un fulg de nea în nor,
să plutesc spre zări senine,
dar tu iubire zbori cu mine.
Sperăm că vom fi triumfători
în luptele cu buclele de nori
și vom zâmbi mereu cu duioșie
unul altuia din nou să fie.
Te-am îndrăgit atât de mult
Te-am întâlnit și mi-ai plăcut
Din suflet să te scot nu pot
Pentru iubirea ta aș da tot.
E un sentiment de nedescris
Iubirea ce ți-o port în suflet,
Numai eu știu cât am plâns
Când mă gândeam la tine.
Îmi place viața lângă tine
Tu ma iubești și asta-i bine
Eu te iubesc de nu mai pot
Ești mai dulce ca un tort.
Tu într-una îmi răspunzi.
Ca pe mine mă iubești.
Însă eu nu te înțeleg
Și te fac mereu să gândești.
Numai cu tine aș vrea eu să trăiesc
Cu tine aș vrea să înfloresc,
Cu tine să îmbătrînesc
Și tot cu tine-n Rai să mă găsesc!
E prima noapte când plâng real,
e prima noapte de coșmar.
Nu mai pot spune nimic,
tot ce am clădit s-a prăbușit
nu mai pot repara ....
Și nici de la capăt
nu o mai pot lua.
Am avut un vis
și nu s-a îndeplinit,
puterile mi s-au sfârșit.
Un cuvânt care poate schimba totul.
Un cuvânt care poate aduce potopul.
Să plângi sau să râzi.
Un cuvânt care schimbă viaţa,
distruge-l te rog dimineața.
E.C.
Sufletul este vopsit
în culoarea gândurilor tale...
Gândeşte-te la acele lucruri
care sunt principiile tale
şi care sunt la lumina zilei.
Tu poţi alege conţinutul
personalităţii tale.
Zi după zi vei deveni
ceea ce alegi,
ceea ce crezi
şi ceea ce faci.
Integritatea ta
este destinul tău.
Lumina este cea
care-ţi luminează calea.
Melancolia din gândul tău
este ceva ce trece
dincolo de forţele noastre.
Te-am căutat mereu,
De când mă ştiu,
În limpezimea apei
De izvor.
Aş vrea să pot aduce-n dar
Lumină,
Aş vrea să pot dărui
Mângâiere,
Albul te va face
Mai puternic,
Iar gândul îşi caută
Drumul spre tine.
N-am auzit vocea ta,
dar am auzit că inima ta
îmi sună sufletul....
Tu ești suflet bun ce-mi alungă visele moarte,
ca să-mi fie bine să pot pleca departe,
undeva la munte unde urechea să-mi audă,
un vuet plăcut din pădurea pierdută,
și renunțând la a mea nemurire
tu îmi vei dărui clipe de fericire
torcându-mi în fir de aur viața
din suflet să-mi dispară ceața.
E.C.
Vreau să mă uit în sus.
Pentru bucuria de a te alege pe tine.
Vreau să fie fericire între noi
pentru momentele viitoare ale vieţii.
Vreau să mă uit la ochii tăi,
Urmărind infinitul şi sinceritatea din ei.
Mă simt plină de energie
ca într-un cerc de lumină,
Ca un reflector pe o scenă.
În jurul meu se învârte totul
Ochii prietenilor din întuneric
mă privesc şi vorbesc din umbră.
În jurul acestui cerc se formează
emoţii frumoase, de nedescris
pe care le acoperă întunericul.
Încerc o voioșie
pe-o rază de lumină
ca o mireasmă caldă
ce mă învăluie adânc
fața se luminează
visul iar dispare
și clipe frumoase
apar ca prin minune,
râzi la soare
râzi la lume
și fii încrezătoare
totul va trece
fericirea divină apare
în tot ce ne-nconjoară...
Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă și supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri și sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învățat multe în viață,
când eram neputincioasă.
Tu ai știut să-mi atingi sufletul,
când alții au știut să mă rănească.
Tu ai știut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.
-->