Dedicam ALCHEMIA numarul 2 Colegilor de Condei, de Idei, promotori de modernism,
de Schimbare, de Martisor..
Redactia,
Dedicam ALCHEMIA numarul 2 Colegilor de Condei, de Idei, promotori de modernism,
de Schimbare, de Martisor..
Redactia,
Pictor de cafenea
La cafenea eu fac tablouri mult mai simple
iau un carton, ceva vopsea
închid ochii şi mă las dus de o muză invizibilă
la Bomarzo
la Cinque Terre
poate pe valea Argeşului
pe-o banca în parcul Marienbad
totul se face singur, e o transparenţă a gândului pe pânză
ca un vis filmat şi lipit cu pap pe un film colorat
hai să ne utam la tinereţe
uite tu ai codiţe şi ghiozdan
te cheamă Suhaid sau Miramar
depinde de geografie
de cât vin am băut cu gândul la tine
într-o speluncă cu marinari beţi care te dezbrăcau cu ochii
pariind cu cine ai trăit înainte de mine
în ce motel ai făcut dragoste
schimbând fraze goale ca acel te iubesc
sau acel "numai tu, doar pe tine, viaţa mea,
fără tine sunt zero", şi aşa mai departe, exercitând
funcţii biolgice, reproductiv inutile
că doar nu ăsta e scopul tabloului
nu pentru asta ne-am întâlnit azi şi ieri într-o imposibilă ciocnire
mental culturală, semiotic slabă, anisotropic inegală,
ca un cor fără un grande finale
în care toţi vor acasă sub plapumă, ca să-şi plângă golul
din suflet,
regretul de a fii.
Looser!
Scrisoarea IV-a
Dragă nu putem mima lupii, colţii lor albi în lumina Lunii.
Aş cerceta la infinit dantela ta, cercelul şi centura ta abisiniană.
M-aş uita la tine ca la o zeiţă spaniolă, scufundată în minele de aur şi corali din sud.
Trădările de care vorbeşti au trecut ca şi orele pierdute în nisipuri. Am pierdut nenumărate ceasuri aşteptându-te pe plaja pustie ,devenisem o scoică apoi un pescăruş disperat, fără cuib sau patrie. Ştii tu ce înseamnă o patrie, o recoltă, făcutul vinului? Iubirile nu există, este un mit capitalist al economiei de consum. Consumăm neveste, zestrea lor, munca într-o nefirească scenă rotativă: te naşti -trăieşti- mori -te naşti. Ce plictis, acelaşi decor şi problematică. Filosofia e o minciună ca şi adevărul. O negaţie a unei negaţii ne dă un adevăr care e fals. Cui pasă că hienele urlă a pustiu? Îţi spun eu şi Spinoza avea chelie. Regii au penisul mic şi ambiţii mari. Asta e tot. Va veni o vreme când sexul va fi anulat. Poezia desfiinţată. Democraţia schimbată pe o realitate virtuală care încape în cel mai mic buzunar. Vom rumega insecte şi viermi culeşi direct din burlane, ecologic adaptate. Spre dimineaţă vom adormi unul în braţele celuilat visând la Everestul care nu mai există decât în cărţile vechi de la anticar.
AG
Magie cu Julio Cortázar
Julio s-a născut în anul 1914, fiul unui cuplu de argentineni, tatăl fiind ataşat la ambasada din Bruxelles - Belgia, exact în momentul încare regatul este ocupat de trupele germane ale Kaizerului Wilhelm II. Copilul şi familia sa se mută în Elveţia neutră, la Zurich, unde vor petrece 2 ani. De acolo trec prin Geneva şi apoi în Spania la Barcelona.
Vor reveni la Buenos Aires spre finele lui 1919. Tatăl dispare un an mai târziu iar Cortázar copilăreşte împreună cu mama şi surorile sale în Banfield, o suburbie a marelui oraş. Într-o scrisoare datată Decembrie 1963, autorul descrie perioada petrecută la Banfield a fi plină de sacrificii, fragilă şi teribil de tristă. Era un copil bolnăvicios, stătea mai mult în pat citind. Mama sa şi ea o cititoare poliglotă îl face familiar cu Jules Verne şi cu alte cărţi de aventuri, perioadă despre care Cortázar va scrie în magazinul argentinian "Plural": "Mi-am petrecut copilăria într-o ceaţă plină de spiriduşi şi elfi, cu un sentiment de spaţiu şi de timp, complet diferit celor din jur." Obţine la 18 ani calificarea de profesor de şcoală. Mai târziu va urma filosofie şi litere la Universitatea din Buenos Aires, dar renunţă fără să obţină diploma, din motive financiare. Revine să predea la 2 şcoli din care una aflată în oraşul Bolivar.
În 1938, sub pseudonimul Julio Denis, publică un prim volum de sonete "Prezenţe", de care se dezice mai târziu spunând într-un interviu din1977 că este singura sa carte ne-conformă cu principiul după care scrisul într-o carte trebuie să fie 100% fidel cu ce vrea autorul să spună. În 1944 este numit profesor de franceză la Universitatea Naţională din Cuyo-Mendoza, dar demisionează după numai 2 ani sub presiunile politice ale regimului Peron.
Mai lucrează ca traducător pentru Camera de Comerţ iar în 1949 publică o piesă de teatru bazată pe povestea mitologică a lui Tezeu şi a Minotaurului, cu numele "Regii".
Emigrează în Franţa (1951) unde va rămâne pentru tot restul vieţii. A lucrat la UNESCO ca traducător. Operele sale majore le scrie la Paris si la Saignon în sudul Franţei. Printre ele găsim numeroase povestiri scurte: "Bestiario" (1951), "Finalul jocului" (1956), "Armele secrete" (1959), "Un oarecare Lucas" (1979). Devine celebru pentru colecţiile de proză scurtă, Gabriel Marquez scrie despre el: "Este un idol care trezeşte dragoste dar şi mari invidii. În plus, inspiră un sentiment puţin obişnuit: devotamentul. A fost argentinianul care a ştiut să se facă iubit de toată lumea".
Se însoară în 1953 cu Aurora Bernárdez, argentiniană, traducătoare şi ea. După divorţ, cunoaşte o scriitoare şi producătoare de file din Lituania ,Ugnė Karvelis cu care trăieşte fără o căsnicie formală. Femeia îl determină să facă multe vizite în Cuba, ţară care îi stârneşte intersul pentru politică şi îi modifică felul de a scrie. După 1960 publică 4 romane: " Câştigătorii", " Hopscotch", " Manual pentru Manuel" , "62: Model de Asamblat". Alte 2 romane vor apar postum: " Examenul" şi "Premiile". Hopscotch este o carte specială care invită cititorul să aleagă între modul linear sau randomal al citirii. Acelaşi stil va fi folosit şi de alţi scriitori Latino-Americani ca José Lezama Lima, Carlos Fuentes, Gabriel García Márquez şi Mario Vargas Llosa.
Cortázar foloseşte substanţial monologul interior cât şi luciditatea conştiinţei aşa cum învăţase de la James Joyce şi alţi modernişti. Este influenţat de Suprarealişti, de Noul Roman Francez cât şi de improvizaţiile jazzului. Nu întâmplător povestirea "Urmăritorul" este bazată pe viaţa saxofonistului american Charlie Parker. A mai scris poezie, drame şi multe ficţiuni de o imaginaţie debordantă, cu care a uimit cititorii (de exemplu "Povestiri cu Cronopii şi Speranţe"). Produce două almanahuri în care combină texte sale cu fotografii, gravuri, şi desene în stilul almanahurilor rurale care circulau în copilăria sa.
Cărţile sale devin surse de inspiraţie pentru cinematografie. Antonioni face un film de mare succes (Blowup-1960), Jean-Luc Godard produce filmul "Week End" după povestirea "Autostrada Sudului". Mulţi autori vor scrie cărţi şi poeme inspirate de stilul hibrid, uneori satiric, inventat de Cortázar.
Julio Cortázar moare în 1984 la Paris, lăsând primei sale soţii drepturile de autor pentru toate cărţile sale.
Adrian Grauenfels 2016
***
2 poeme traduse de Rodica Grigore
O scrisoare de dragoste
Tot ceea ce-mi doresc de la tine
e atât de puţin în fond
pentru că, în fond, e totul,
ca un cîine ce trece, o colină,
nimicurile astea cotidiene,
spicul şi părul şi două turte,
mireasma trupului tău,
ceea ce spui despre un lucru oarecare,
împreună cu mine sau împotriva mea,
toate astea înseamnă atât de puţin
şi mi le doresc de la tine pentru că te iubesc.
să priveşti dincolo de mine
să mă iubeşti cu violenta nepăsare
a dimineţii, ţipătul
din clipa cînd mi te dăruieşti să lumineze
chipul unui şef de birou,
iar plăcerea pe care-o inventăm împreună
să fie un alt semn al libertăţii.
De citit în formă interogativă
Ai văzut
ai văzut cu adevărat
zăpada astrele paşii catifelaţi ai brizei
Ai atins
ai atins cu adevărat
farfuria pâinea chipul acestei femei pe care-o iubeşti atât
Ai trăit
asemenea unei lovituri în frunte
clipa gâfâitul căderea fuga
Ai ştiut
cu fiecare por al pielii înţelepte
că ochii tăi mîinile tale sexul tău inima ta blajină
pe toate trebuie să le arunci
să le plângi
trebuie să le inventezi încă o dată
Pentru Gellu Naum
muezinul zbura împreună cu noi
şi striga în microfon: rugaţi-vă !
sunt în delir şi îşi ducea mâna la frunte
îngeri orbi mă purtau peste case
vedeam prin ochelari infernul din ceaţă
în haremuri se dansau dezmăţuri
femeile de ceară se aplecau pentru desfătul bărbaţilor
din ele picurau lacrimi de ceară
străveziul lor până la suflet mă emoţiona
nimeni nu le prindea cu plasa de fluturi
nimeni nu arunca cu pietre
şi nici cuţitele nu sclipeau în umbră
iubita mea îmi şoptea: te părăsesc
nu mai am nevoie de tine
ar trebui să te muţi cu părul tău alb într-o grădină
să izgoneşti gândurile că mai ai viaţă
şi din glasul ei începu un tzunami
cădea tencuiala de pe case şi clopotele făceau ding dong
în vântul toamnei noastre
păsările se întorceau la cuiburi
singure, fără pereche
erau de cristal şi se spărgeau cu zgomot
eu le adunam şi le lipeam cu gumă de mestecat
nimic nu va mai fi ca înainte, mi-ai spus
pricepi?
AG
http://en.calameo.com/read/00107378756cbce4ae88f
25 de Autori scriu impreuna
La început se făcu lumina
aşa că văzurăm zâmbetul ei
unul timid, cu gura închisă
ca de început de secol
apoi au venit alţi ani de anarhie
studenţii se pregăteau la viaţa ce ne zâmbea înapoi
zâmbeau şi fetele nubile
făceau cu ochiul la cariere,
maternitate, pace
la război n-au mai zâmbit
decât forţate de împrejurări, pe poza certificatului de trecere
pe paşaport sau pe actul de condamnare.
am zâmbit din nou când a căzut Berlinul
am râs cu poftă la Woodstock
am plâns la 9/11
şi acum? zâmbim pentru 2016
un singur motiv să ne fi rămas
şi tot vom zâmbi!
AG 2015
Herberto Hélder Luís Bernardes de Oliveira (pe numele său complet) s-a născut pe insula portugheză Funchal în 1930 și a murit în Cascais (un oraș apropiat de Lisabona) pe data de 23 martie 2015 (se pare că din cauza unui atac de cord).
Herberto Hélder (ortografiat adeseori Helder) a frecventat pentru o vreme în Coimbra și Lisabona cursurile facultăților de Drept și de Litere, după care a lucrat când ca bibliotecar, când ca jurnalist, când ca traducător. Tot în perioada aceasta a colaborat la Pirâmide, revista celei de-a doua generații suprarealiste, așa-numitul Grupo do Café Gelo (Mário Cesariny, Hélder Machedo, Luiz Pacheco, António José Forte ș.a.). A contribuit de asemenea la primul caiet antologic al grupului Poesia Experimental Portuguesa (1964), deși opera sa nu a fost asociată definitiv nici cu aceștia, nici cu suprarealiștii tardivi sus-menționați. Ulterior, a muncit câte o perioadă în diferite meserii de subzistență prin Europa, apoi a ajuns redactor (prin 1974) la o revistă din Angola, unde era să moară într-un accident auto. După ce s-a întors în Portugalia, a lucrat la o editură și la postul național de radio, dar a rămas o figură mizantropică, fiind fotografiat și interveviat de puține ori în ultimele sale decenii de viață. A avut câteva perioade în care s-a lăsat temporar de scris (1971-1977, 1982-1987), dar n-a abandonat definitiv poezia. A câștigat în 1994 Premiul Pessoa, dar l-a refuzat (se pare că ar fi scris juriului: „să nu spuneți nimănui și să-l dați altcuiva”).
Unii îl consideră cel puțin la fel de important ca Fernando Pessoa pentru evoluția poeziei portugheze – cert este că abundă superlativele și formulările de genul „profetul poeziei”. A fost descris ca un poet „orfic”, „vizionar”, dar este uneori situat și în raport cu experimentalismul – nimic contradictoriu în perspectiva sa logocentrică, simultan arhaică („puterile magice” ale poemului) și textualistă (el totodată consideră poezia „un organism intern, coerent și suficient sieși”), deci o figură reprezentativă pentru modernismul târziu portughez și european.
În mod derutant, bibliografia lui Helder (care include eseuri și proză, nu numai versuri) conține numeroase ediții de autor (cele mai multe intitulate „Poesia Toda”) care diferă nu numai prin adăugirea de poeme de la o ediție la alta sau publicarea unor versiuni diferite, ci și prin omiterea unora sau altora dintre cicluri (de exemplu, „Bețivul nocturn”, un volum de tălmăciri – „texte transformate în portugheză” – care nu este considerată întotdeauna parte a operei sale). Pentru următoarele traduceri nu am avut acces decât la edițiaPoesia Toda, Assírio & Alvim, Lisboa, 1990. Poemul „Triptic” pornește de la un vers dintr-un sonet al lui Camões, anticipând următoarele sale experimente combinatorii (inter)textuale (precum „Mașina de încurcat peisaje”, în care sunt amestecate fragmente din Biblie, Villon, Dante, Camões și… Herberto Helder).
TEXT: Yigru Zeltil
escapism
ce frumos cuvânt escapismul
vine de la norvegianul eskapingen
sau de la arhaicul escapistos
joaca se termină cu o dispariţie
uite-mă că nu sunt
caută-mă-găseşte-mă-ascunde-mă
între fuste, între crinoline mari, jupoane prăfuite din dulapul cu accesorii teatrale
pune-mă lângă săbii, scuturi de fier, armuri de samurai ucis la Osaka
apoi ne oprim să fumam o ţigară, să gândim o nouă dramă
tu regizezi o sinucidere regală, eu vreau un bal romantic
cu balerine fluide, ritual pagan cu vrăjitoare dezbrăcată
pe o muzică de Lully pentru flaut şi liră
dar sună insistent telefonul
ne oprim brusc din escapism
trecem din futurism în prezentul aburit
în absolut decrepit al realismului critic
materialistic prezent, lulabistic cartezian, neparelel cu nimic
agresiv ignorant, vidat, plin de vacum mental
blestemată tehnologie..
o experienta ( colaj- picto-poezii ) cu 5 cadane si sultan
http://en.calameo.com/read/001073787dc9a97955b5b
lectura placuta !
AF 2015