Postările lui Emilia Popescu Rusu (96)

Filtrează după

Bucovineni sub zodia cuvântului

          Ca pe  un omagiu adus fiilor acestui plai legendar Bucovina, recent a văzut lumina tiparului volumul "Bucovineni sub zodia cuvântului" al scriitoarei prof. Paraschiva Abutnăriţei. Fiică a plaiurilor bucovinene a ales să lase o amprentă, numele a patruzeci de  scriitori bucovineni, care de-a lungul timpului şi-au adus contribuţii valoroase la lărgirea spaţiului literar românesc. 

          Autoarea Paraschiva Abutnăriţei, implicată adânc în viaţa cultural-literară a Bucovinei şi a spaţiului românesc de peste Prut, pune accent pe valorile spirituale ale  neamului românesc de la geneză şi până în mijlocul evenimentelor de actualitate, surprinse temporal sub diferite aspecte şi forme de exprimare şi expunere.

          În prezentul volum sunt încondeiate cu măiestrie scriitoricească, cronici elocvente la operele literare ale autorilor: Liviu Papuc- "Bucovina în notaţii de epocă" , Doina Cernica - Toacă Maria  Cartea unor trăiri irepetabile: "Dulce de Suceava, Amar de Cernăuţi",  Constantin Hrehor "Grăniceşti, un sat sub pecete domnească", Mircea Motrici "Un maestru al cuvântului frumos", Mihai Camilar "Arhitectura populară bucovineană", Marian Palade "Ctitori de cultură şi spiritualitate ortodoxă", Casian Balabaşciuc " Doi paşi prin rai", Marian Călinescu "Cei şapte aleşi", Ion Cernat "Cu Iorgu G. Toma despre naţionalism şi verticalitate", Sorin Constantin Cotlarciuc "Meandrele destinului", Ion Filipciuc "Sfatul scriitoricesc de la Putna 14 -15 august 1943", Cătălina Orşivschi "Glasul copilăriei", "Alfabetul", Ioan Mugurel Sasu "Alături, dar nu împreună", Gheorghe Solcan - Radu Bercea "Ca trenul de  Gura Humorului", Gheorghe Dolinschi "La sfat cu semenii mei", Filon Lucău "Şirag de nestemate din vechime adunate" - folclor din Fundul Moldovei, Aurel Alupei Irinaru "Să păşim atenţi prin viaţă" , "Proverbe, catrene şi cimilituri", Paul Braşcanu "Istorii şi poveşti din Ciocăneşti", "Tunuri la porţile Bucovinei 1914 - 1918", Violeta Cîmpan "Luntre de văzduh", Vasile Cristea "File de jurnal"," Evadări", Speranţa Dendiu "Aversă de vară", Dolniţchi Olaru Liubomira - Simion Haja "Parcul oraşului Vatra Dornei", Anica Facina "Insomnii lirice",  "Personalul de noapte", Gheorghe Grigorean "Să m-aştepţi",

Ion Grămadă "Poezii şi poeme din Bucovina", Taţiana Vlad Guga "Casa inimii", "Fugiţi de furia bolşevică", Artemisia Ignătescu "Bună ziua, tinereţe", "Frânturi de viaţă" , "Amintiri cu oameni deosebiţi", Geo Ioniţă "Bufniţu lui Cleopatru", Valeria Moroşan "În grădina viselor", Vasile Panţiru - Constantin Stancu Dicţionar "Folclorişti de ieri şi de azi",

       Aldona Rey Patraş "Generaţii în dialog", Gheorghe Patza "Mânzul", "Camarazii şi alte povestiri",  "Din Bucovina", Emilia Popescu Rusu "Insomniile umbrei", Jenica Romanică "Amalgam",  Vasile Sfarghiu - Otilia Sfarghiu "Fântâni bucovinene", Ovidiu Tomegea - Iacob Zancu "La noi,  totul este verde", Petru Ţăranu  "Memoria Dornelor", Gruia Ungurian - Andreea Felciuc "Cuvinte", " Cuvinte moderne",  Ungurian  Gruia "Îndemn",  "Cartea de suflet", Doru Ureche "Zbor albastru", Mihai Valică - Grigore Radoslavescu "Sfânta Treime" între dogmă, model de viaţă şi actualitate. Catedrala parohială "Sfânta Treime", Vatra Dornei, istorie, dinamism şi atitudini eclesiale",

"Ortodoxia în contextul momdialismului ocult", Gheorghe Vicol "Lăutarii din zarzăr"

       Tematica acestor scrieri este variată şi oglindeşte cu fidelitate chipuri şi  complexităţi fiinţiale ale păstrătorilor  de valori spirituale. 

       Volumul a fost sprijinit de Consiliul Judeţean Suceava şi de Centrul Cultural "Bucovina",  editat de Biblioteca "Mioriţa" Câmpulung Moldovenesc.1979339790?profile=RESIZE_1024x1024

  

Citeste mai mult…

Aşteptări

Frunzele au uitat...  să mai cadă

îndrăgostite de soarele tomnatic

la porţile orizontului...

în palida mirare

aşteaptă mirifica ninsoare.

Aştepţi şi tu

tăcut cu chip de piatră,

să ningă liniştit, să ningă viscolit,

să ningă, odată!

Zăpezile ce stau topite sub sărut,

noi nici măcar  nu le-am văzut...

sau poate le-am uitat 

prin timpuri de-demult.

Citeste mai mult…

Mulţumire

Cu emoţie încă vie aduc gânduri bune tuturor celor care au trudit şi mi-au pus în rama sufletului "Frescă pe zăpadă"...

Am primit cu multă bucurie volumul oferit premiu din partea reţelei literare "Cronopedia". 

 Mulţumiri: doamnei Lenuş,  domnului Muntean şi doamnei Boroianu!

Citeste mai mult…

Octombrie

E soare... şi-i toamnă,

arămiul pădurii - obsedantă armură

în urmă culorile dureroase mor

până când doi vulturi albaştri-

noi...

prefac privirile noastre în ploi.

Prin ploi mai putea-vom să ne arătăm

unul altuia verdele crud

care ne pulsa prin întreaga trăire?

Decât să împărţim pe din două pustiul

care ni se aşterne în cale,

mai bine s-ar dezbrăca de noi muzica şi culoarea

şi-n vânt s-ar îmbrăca cuvântul meu.

Atunci...  doar către tine

cad frunzele, vuieşte marea.

Citeste mai mult…

Pururea cuvânt

Murmur de cuvânt

trist, şoptit, rar

în tine porţi speranţa,

nu va fi în zadar...

Alungi nevrednicia

când glăsui-vor stele

şi va doini izvorul...

un murmur de cuvinte

asculţi

cutremurat.

O lacrimă îţi cade,

pe alb, un mac arzând.

Tu - pururea cuvânt.

Citeste mai mult…

 August

Discul soarelui flămând la amiază treieră valul.

Septembrie

Glasuri cristaline sparg bruma dimineţilor.

Octombrie

Gătită de bal cu ciorchine în plete şi frunzişul în fald.

Noiembrie

Jurăminte uitate în parcuri pustii.

Decembrie

Broderie cu fir de argint acoperă zarea.

Ianuarie

Crenguţe de brad şi mireasmă de ger alungă visul.

Februarie

Nostalgii şi tăcere în nopţi fără capăt şuieră vântul.

Martie

Mugur de lumină din lacrima zăpezilor străbate voios.

Aprilie

Pasul tău cald mângâie câmpia răscolită de verde.

Mai

Miresme prin crâng de liliac răzbat înserarea.

Iunie

Cerneala mării pe obrazul cerului străluce.

Iulie

Freamăt nepotolit al câmpiei în concert de flaut şi albine.

Citeste mai mult…

Inimă nestăvilită

       Atâta linişte era în primăvara aceea şi toate curgeau pe făgaşul lor firesc. Soarele zvânta pete aburinde pe reavănul pământ, pământ sătul de ploi... acolo în oraşul vechi nu ninge niciodată. O mireasmă de miere şi pomi înfloriţi mult prea timpuriu ori... poate era timpul lor, dar eu credeam că primăvara se prea grăbeşte... umplea dimineaţa cu gust primăvăratic. În mine era o iarnă ca pe vremea copilăriei, iar acea mireasmă dulce şi cu amintirea

zăpezilor de acasă mă învăluiau în visare.

     Sufletu-mi era plin de pace, o pace a firii. Nu-mi lipsea nimic în acele clipe, poate îmi lipsea dorul şi eu nu ştiam.

Îmi înălţam privirea către munte şi mă bucuram de înălţimi, îmi coboram privirea spre întinsul mării şi trăiam cu sentimentul că sunt o egretă poposită pe ţărm... aşa eram în ziua aceea de primăvară când întreaga natură stă pe cumpăna bătrânului timp, iar anotimpul se schimbă. Primăvara părea dornică să alunge iarna doar din calendar... că filele iernii nu-s albe niciodată.

      Cine ar fi crezut, că un licăr verde dintr-un ochi de cer senin, avea să-mi schimbe întreaga viaţă!

În adâncu-mi era o fântână cu apă dulce şi rece din care nimeni nu putea să-şi aline setea.Fântâna era prea adâncă şi apa nu se lăsa tulburată de ulcioarele de lut ale trecătorilor grăbiţi şi însetaţi. Uşor, fântâna s-a preschimbat într-un izvor, într-un râu cu ape repezi, iar fântâna mea rămânea secătuită. Îmi părea că apa râului meu curge în sens invers....  când o încununare verde de lumini şi fulgere născute din mare, se arătau în faţa porţilor de la castelul cel uitat de secole, acolo în oraşul ciudat. Atunci mă trezeam din visare, îmi opream paşii, îmi potoleam bătăile inimii, eram printre pământeni... şi nu eram eroina unui film medieval al cărui scenariu îl revedeam şi-l trăiam în fiecare zi.

      Ceva mai puternic decât toată fiinţa mea îşi făcea apariţia zi de zi în preajma castelului părăsit... în acel oraş rămas între munte şi mare.

      De atunci zorile se prefac în purpură, discul de aur al zilelor este mai luminos, marea-şi schimbă culoarea în culori stranii, luminile vin dintr-o altă parte a zării... de dincolo de adâncuri şi se înalţă în negura uitării... care târziu aveau să prindă trup de ecou... atunci când Luceafărul apune.

       

Citeste mai mult…

Blestem

Te blestem!

cu toată dragostea mea,

să nu-ţi găseşti o clipă, liniştea.

Şi-n fiecare loc pe unde-ai fost cu mine...

tu să tresari,

să-ţi fie dor de mine!

De dragoste!

De ură!

Blestemul se împarte...

Să te gândeşti la mine!

Mereu...

Voi fi departe.

Şi lacrima-mi rebelă

ce cade pentru tine,

să se prefacă-n cântec 

de suflet să-ţi anine.

Să să prefacă-n doruri

şi umbre, şi suspine...

Un fir de dor subţire

ţese-n inima ta,

cu drag şi of de mine,

să nu mă poţi uita!

Citeste mai mult…

Acasă

Mă întorc

acolo unde soarele rotund de chihlimbar

răsare şi apune de după deal.

Unde izvorul plânge - şi lacrima se stinge...

acolo cucul cântă şi inima-ţi încântă.

Mă întorc în ţara doinelor, în cântatul zorilor,

râsul dimineţilor şi glasul pădurilor,

În ţara mioarelor, în jucatul horelor

şi oftatul mamelor...

Citeste mai mult…

Stare

Aminte să-ţi aduci... de

verdele frunzelor

din ziua aceea

pecetluită...

în mireasmă primăvăratică,

neastâmpăr de vânt sărutându-ne trupurile

în mirajul clipelor... nepieritoare.

cu privirile rotiri de păsări

şi-o pace binecuvântată.

Citeste mai mult…

Când eşti departe...

Atunci când eşti departe...

un dor pribeag te-ncearcă,

un gând ce te frământă...

privire - îndurerată

arunci înspre zenit.

Atunci... te simţi un munte

ori ca o veche stâncă

sau pasăre ce zboară 

în roşu asfinţit.

Atunci când eşti departe, 

ai vise şi speranţe,

de parcă a fost ieri,

cu un regret în simţuri

porneşti

spre nicăieri.

Citeste mai mult…
-->