Viaţa ta nu există. Cândva îţi vei aminti

aceste alungări peste pragurile anului.

Umbre pubere şi antinomiile în care te pierzi

ca un animal blând, lovit de lumină.

Pe cărări aceleaşi galaxii de frunze

murmură imnuri în timpanele destinului.

Viaţa ta nu există. Dincolo de cer

e un alt cer şi poate o altă nedumerire

a celor rămaşi pe drumul fosforescent al nopţii.

Şi uitarea are culorile vântului,

câmpiile se-ntorc într-o tăcută răzvrătire

la pragul pe care a murit surâsul.

Viaţa ta nu există. Un crin solitar

vorbeşte din când în când în numele tău...

şi viaţa se-mparte între zei răbdători

şi cineva e aici şi cineva dincolo

(îndurarea noastră cea de toate zilele)

şi cuvântul e aici şi nu mai vorbeşte

nu-mi aşează greieri strălucitori în palmă

şi cineva vine în vârful picioarelor

şi-mi spune despre întâmplările care nu se mai văd

şi viaţa se-mparte între zei răbdători

viaţa e un surâs între două salturi în gol

Imperfecţiunile lumii la răspântii strălucitoare.

Lecţia despre îngeri în sălile goale ale nemuririi.

Miracolul desuet care ucide dâra de foc a neantului.

Câtă credinţă, atâta deşertăciune. Câtă iubire,

Atâta cochetărie cu meandrele nimicului.

Vei visa şi vei fi răstignit. Vei spera

Şi nisipul îţi va devora sufletul.

Vei privi spre viaţa înmiresmată din spatele tău

Şi vei deveni un stâlp de sare:

Vei fi fericit.