Viaţa ta nu există. Cândva îţi vei aminti
aceste alungări peste pragurile anului.
Umbre pubere şi antinomiile în care te pierzi
ca un animal blând, lovit de lumină.
Pe cărări aceleaşi galaxii de frunze
murmură imnuri în timpanele destinului.
Viaţa ta nu există. Dincolo de cer
e un alt cer şi poate o altă nedumerire
a celor rămaşi pe drumul fosforescent al nopţii.
Şi uitarea are culorile vântului,
câmpiile se-ntorc într-o tăcută răzvrătire
la pragul pe care a murit surâsul.
Viaţa ta nu există. Un crin solitar
vorbeşte din când în când în numele tău...
Comentarii
Frumos poem