De Înviere

 Iar desenez pe cer statui cu sfinți poeți fără de țară 

 cu versuri vechi și glas șoptit,                            

 cînd vine Noptea Invierii                                  

 și-un cor de maici cîntînd pe scară

 și-un glas de lemn batind la schit,

 mă vor chema din răsărit

 să colorez cu primăvară,

 păduri pe luntrea planetară.

 Din casa mea ce-a fost doar umbră

 și mama mea ce-a fost doar stele,

 greșit în lumea mereu strîmbă,

 mi-oi face o cripta de pansele,

 s-adorm în ceruri paralele

 că să va uit cum mă alungă.

 Și cînd iubitele feline

 ce-au tors în pieptul meu otravă

 și-n carne muzici bizantine, 

 vor curge-n hohote pe stradă, 

 mă voi întoarce prin zăpadă

 pe străzi știute doar de mine

 străin de nimeni să mă vadă.

 Și-am să aștept tramvaiul șase,

 tîrziu, uscat, vopsit cu var,

 pierdut pe străzi, rectangular,

 cu blocuri reci bolnăvicioase

 și case mici de chihlimbar.

 Și- am mă-ntorc la cripta scundă

 unde ai mei au dispărut,

 întinși sub lespedea de lut

 și-am să ascult cum popii cîntă

 cu lumînări de înviere,

 soborul timpului trecut.