Noi ne rostogolim

În efemere nisipuri

Şi plouă gânduri,

Vise,

Tăcere

Peste urmele ce nu mai ştiu

În ce ornic ne ascundem

Precum melcii lunatici

Să spiralăm cămările

Memoriei

Uitarii

Să credem zadarnic

În legături necesare

Cînd percem sintagma

Viitor versus trecut.

Prezentul

E singura certitudine

Că ne asemănăm

Unei secunde...

Tramvaiele

Se opresc noaptea în staţii

Visând

Parfum de fete,

Chipuri,

Forme concrete.

Nu se deschid uşi,

Uneori

Firul electric

Împroşcă eclectic

Scântei.

Obsesii în artificii

Verzi.

Parfumul sărut lichefiază

Străzi,

Tramvaiele goale aleargă,

În căutare

De femei pierdute

La capăt de stradă,

La capăt

De şoapte...

Timpul nu este val,

nu este ploaie,

doar noi ne rostogolim

în efemere

nisipuri

și plouă gînduri,

vise, tăcere

peste urmele

ce nu mai ştiu

în ce ornic ne ascundem

precum melcii

lunatici

să spiralăm cămările

memoriei...

De la o vreme

Trupul tău

Curge,

Părul ti-este

Cascada roşie

Incendiind pământul,

Potolind

Setea cu care

Rădăcinile braţelor mele

Te caută.

De la o vreme

Tot mai adânc

Visez

Curgerea albă,

Mi-este teamă să aflu

Dacă te pot cuprinde

În golul din mine......

Cîinii vagabonzi

Aşteaptă noaptea,

Aleargă

Liberi,

Vorbesc omeneşte.

Rîd gutural și uneori

Plîng

Cu ecouri lungi.

În colţul unei străzi

O umbră dezvelește

Bustul nopții,

Fumul de ţigară

Ii conturează

Chip,

Gânduri şi vise.

Câinii au semnale precise,

Dezleagă Luna

Să poată zbura

Deasupra metropolei nocturne,

Aripile se mişcă

Uşor,

Luna scoate un ţipăt,

Stelele par pumnale subţiri de argint

Înţepând frenetic

Negrul celest.

Un horror tacit,

Diluat

In glamour violet.

Câinii aleargă,

Năluci sălbatice,

Vise fără lanţ,

Fără stăpîni...

Moartea mi-a spus

Că m-a visat

Când treceam pasager

Prin forma de umbră,

Un suflet strigă

Neştiind să s-ascundă,

Nu eşti sufletul meu, nu te vreau,

Nu eşti apa de nor

Să pot să te beau,

Te ridic, urc cu tine în spate,

Te las agăţat

De stele la noapte,

Dar lipit de trupul meu nu te iau,

Eşti prea singur, ştiu,

Ai parfum de pustiu,

Ţi-e teamă să urci anonim,

Aşteaptă, ascultă puţin,

Moartea mi-a spus

Când trecusem de Sus

Că m-a visat

Ne zicere, nefiinţat.

Urc scara cuvintelor
Din care compun
Un zâmbet
Surâsul
Zâmbetul
Colaj vocalic
Fiece treaptă
Tinereţea ta
O parcurg
Încet
Tu urci aceeaşi scară
În sufletul meu
Uneori
Sari trepte
Ori cobori speriată
Când plouă prea mult acolo
Sau nu mai e decât
Amintirea scării pe care
Umbra viselor
Îţi desena chipul...

primăvara

este asteptatul

nesomn

al păsărilor

ce-ți lasă iubirea

la fereastra 

unde

visele tale fac cuib,

primăvara

ne învață să fim

iarba

și în verdele crud

ascundem izvorul de lacrimi,

sufletul

de miei inocenți,

scriem  stîngaci pe pereți

cuvinte

ce numai noi

le rostim.

cînd spre cer

suim

sa ne fim

ziua nori

noaptea stele cocori...

Ea a trecut,

Nu,

Nu moartea,

Nu iubirea,

Doar femeia,

Când ţi-e frig,

Nu,

Nu acum,

Poate

Mult mai târziu,

Vino să-ţi încălzeşti oasele,

Să-ţi bei lacrimile calde

Lângă propriul rug,

Nu se va stinge

Decât

Într-o altă

Clipă,

Când vei ploua

Nefiinţă.

Aştept, căci nu am de ales,

Pândesc al timpului invers

Reper luminii

Dintr-o stea

Ce ştie azi

Ce-am fost cândva,

Când mă spărgeai în foi subţiri

O rocă fără amintiri,

Ori m-ai turnat râzând bizar

În miezul gros

De chihlimbar,

Un suflet expulzat din iad

Sorbind otrava unui jad,

M-ascunzi sub munţi

Adânc, profund,

Doar steaua ştie clipa-n care

Voi reveni cândva

 Sub soare

Să-ţi iert al nemuririi chin

În picătură de rubin.

În glasul tău înfloresc lalele

Şi când râzi

Parfum de narcise

Vibrează,

Nu vreau să cred

Că poţi fi înger femeie,

Ar trebui să mă condamni

Prea eretic

Şi prea păgân,

Cum aş mai păşi pe iarba

Urmelor tale?

Ascunde-mă

În lacrimi de rouă,

Sau dă-mi aripi de cocor,

Să urc atât de sus

Încât doar visele

Te vor putea mângâia

Când surâzi.

Azi te învăţ cuvintele ploii,
Vorbele cu care
Ne şterge urmele
Şi umbra,
Foşnetul lacustru
Din care se nasc tăceri
În care să ne ascundem visele.
Ascultă cum ne curăţă sufletele
De praful dorinţe
Cum parfumul ei crud
Schimbă clepsidra sanguină
Şi o clipă suntem trup de ploaie,
Mâinile ei
Atingând uşor
Efemere ferestre,
Trecătoare lumini
Şi uneori
Un ţipăt de dragoste.

Piatra

Îţi simte căldura,

Vibrația  cuvînt,

Clivajele tăcerii.

Încet,

Forma ta

Coboară minerală

Şi visele dau culoarea

 Inerției gregare

În care te ascunzi

Cochilie femeie.

Tristeţile apasă liniştea,

O mână vrea să ajute,

Să te ia,

Să te smulgă

Piatra somnului

Împarte timpului

În tu de aici şi cea

De dinaintea pietrelor.

În glasul tău înfloresc lalele

Şi când râzi

Parfum de narcise

Vibrează,

Nu vreau să cred

Că poţi fi înger femeie,

Ar trebui să mă condamni

Prea eretic

Şi prea păgân,

Cum aş mai păşi pe iarba

Urmelor tale?

Ascunde-mă

În lacrimi de rouă,

Sau dă-mi aripi de cocor,

Să urc atât de sus

Încât doar visele

Te vor putea mângâia

Când surâzi.

Nu mai am fraze,

Doar uneori

Plouă consonantic

Ori avocalic,

Străzile

Se curăţă

De memorie,

Rămân pereţii

Pe care mâinile noastre

Desenau

Săruturi păgâne

Când îngerii

Ne ascundeau sufletul

Mototolit

De gâfâitul tăcerii...

Ascultă

Cum înfloresc zarzării

Uşor,

Pe nevăzute

Fluturi albi se aprind pe ramuri.

Ascultă

Cum ne plâng sufletele

Căci nu pot fi

Măcar corola unei singure flori,

Ne rămâne doar

Să ne vrem păsări

Umbra de nor,

Ori poate privirea

Ni se va schimba

Într-o frântură de cer,

Orbi amândoi

Să inspirăm suavul parfum

Până când ne-om picura

Ca roua ierbii,

Dacă nu ţi-e teamă

Să fim

Lacrima de fericire

A rândunicii.

Oare ce-ar fi

Dacă visele tale s-ar naşte iederă

Şi trupul meu recele zid,,

Să mă ţii strâns, în tăcere,

Doar verdele închis

Să semene ochilor tăi

Şi noaptea somnul

Să te aducă iar femeie

Aprinzând stele

La marginea oraşului,

Unde se sinucid greierii

Şi lilieci nebuni

Vin să-ţi sărute umbra.

Primăvara visez verdele

Din care însetata umbră

A băut

Când încă nu eram

Tremur de ram

Doar puţin alb,

 Picur lila

Primăvara nu mă întorc,

Nu plec,

Mă ascult

Cum pot creşte

Din iarbă

Făcând loc

Cuvintelor

Ce mă recompun.

Cristalul lucid,

Impenetrabil contur

Clivaj pur, geometria luminii

Ontologic azur

Matricea perfectă din visul organic

Vis de carne, de foame

Permanent deducând

Fiinţarea în rombul perfect,

Conturul se cere

Fundament feminin

Neştiut, poate doar

Alb chihlimbar

Născut în spirală de melc

Din cristale a ta întrupare aştept,

Copacul ascet,

Bufniţa dezlegând taine

În muta schimbare din incolore vitralii

Oniric cristal

Ascunzând ce e azi

Promiţând că vei fi

Eternul

 Dar vai

Lumina galbenă pai

Se vrea răsărit sau apus

Şi toate s-au spus

Încetul clivaj te-ascunde din nou

O mie de ani...

Părul tău verde, ochii smarald
Trupul ascuns, braţe uşoare
Ruguri aprinzi
Vrei ca să ard
Să-ţi fiu în verde o amintire
Smarald în licur,
În picur
Cerc de opal pe apa nopţii
Părul din verde, ochii din jad
Flăcări de aur în care cad
Să mă aud în umbra ta
Rotind inel în cerc de apă
O primăvară acum să-nceapă
Când încă focul nu este stins
Şi tu este verde şi eu fum alb
Păsări mai vin
De al tău drag...