iubita mea citește o carte
'' sărută-mă iubito cu patimă nebună ''
și ochii i se împăienjenesc căci
'' lumina se scurge prin perdea ca o amantă care intră pe furiș''
ea știe
'' pe altă stea e ziua-n care-ți legam
părul în cozi la spate''
și nu se poate dumiri de ce se întâmplă deoarece
'' iubito au început peștii să cânte''
iubita mea citește o carte
mă uit în oglindă și nu am chip
îmi lipsesc esențial și gura și ochiii și nasul
iubita mea când a plecat a luat cu ea
și părul și urechile și buza
sunt doar amintirea pe o poză
ce mâine a dispărut mâncată de cariu
mă uit în oglindă și nu am mâini
iubita mea m-a scris cândva
și m-a imaginat scriind acele versuri
acum m-a uitat
și am dispărut în eter cu tot cu iubirea
în oglindă nu se vede nimic
hartă să faci spre apa cristalină
când intră furul să-l momești
cu sticlă fadă inodoră lină
de vin spre tine capete cochete
ce nu știu să se miște în surdină
învăluie-le în adevăruri mărunte și concrete
nu le vorbi de dragostea sublimă om bun deschide-ți inima
când telegarul trece fără milă
astupă-ți ochii urechile și gura
să nu rămână loc pentru pastilă
de simți în atmosferă blană de șinșila om bun închide-ți contul
și mută-ți biblioteca într-o amforă divină
e noapte târzie și plouă dramatic
picăturile ropotesc enigmatic
vântul șuieră și învăluie case pe rând
tu iubită ești
dar strada-i pustie
și am uitat să ajung
e noapte târzie și din caldarâm
sar broaște țestoase uscate
apartamentul e gol patul e gol
gândurile sunt pline toate
e noapte târzie și încerc să adorm
luna e vela corabiei date
năstrușnic e somnul
cromatic e domnul
doar eu sunt de vină
că nu-și mai găsește drumul
pe turle crește iarbă
nimeni n-a sădit-o
rugile urcă mai greu acum
căci timpul e de primenire
doar pentru unii
noi restul
bem apă
și ne opintim prin zile trecătoare
să redevenim oameni
iubito doar cu tine mă pot pierde
și codri freamătă doar lângă tine
doar lângă tine din cenușa lumii
văd stelele ce-și trag lumina
iubito e neagră ziua
și de la mine pân' la tine
e acoperită strada
cu dulcele câinilor ce latră a pustie
vai…a trecut acceleratul
un gol de necuprins absoarbe noaptea
de crezi că visul mai răzbate fără tine
te înșeli
dă-mi tiriac iubito poate mă fac bine
și poate
mai văd florile ce-și trag mirosul din căldura soarelui
iubito doar cu tine mă pot pierde
n-ai să te-ntorci iubito
n-am să mă întorc nici eu
pe altă stea e ziua-n care-ți legam
părul în cozi la spate
pătruns e trandafirul de roșu efemer
deconspirată e iubirea de molecule apte
la geam stă și așteaptă
un tainic mesager
dar e uitată calea
și nu mai știe nimeni să refacă
corzile inimii
spart e paharul
iar cuptorul
unește cioburile într-un amalgam
inform
nedemn de vinul roșu
n-am să mă întorc nici eu
n-ai să te-ntorci iubito
pe altă stea e ziua-n care-mi legai
gândurile toate
să dispărem iubito într-un nor abisal
acolo
unde copacii plutesc fantomatic
unde castanele arse pe jar piuie în zadar
și gândurile atârnă
unde trec nopți fără zile
și zilele-ntoarse n-au habar
de căldura ce se degajă din tine
să dispărem iubito într-un lac subteran
acolo
unde lumina difuză din noi e cărare
unde fluturi de gheață se zbat
și au har
să devină apă întinsă de jale
unde drumurile te-ntorc de unde ai plecat
și cuvintele se aud diluate
unde leul stingher
rage
melancolic și apatic
să dispărem iubito
acolo
cine oprește noaptea-n loc când rătăcesc cocorii
și ziua când magnoliile sunt în floare
cine revarsă norii
ș-așteaptă bărcile să se întoarcă din larg cu pește
cine ascunde ceasul rău
pisica neagră cine o hrănește
umbrit atât cât să nu-l simți
într-un colț
cine face ochii dulci secundelor
și anul care vine cine nu-l grăbește
și-ți scrie și pe îndelete anume nu-ți spune
că ești
unica pe lume
deschide ușa iubito
atât cât să iasă pisica
și cheamă cu voce duioasă
poetul
să-ți cânte
atunci când se lasă-nserarea
despre iubirea trecută și arsă
și marea
când se revarsă
să spele cu ea disperarea
deschide ușor ușa iubito
atât cât să iasă canarul
și cheamă cu voce duioasă poetul
să-ți scrie
atunci când deschisă e floarea
ce roșie stă la fereastră
pe-o pagină albă
într-o noapte albastră
nerostitele gânduri nefăcutele fapte
nevăzutelor stele
să le ghicească
singurătatea
te uită
teii sunt în floare ca-ntr-o poveste de alt'dat
iubito
am greșit că nu te-am dus la mare
ca palma mea
semn să rămână
umbră de la soare
pe pielea ta
sunt dintr-un neam de fluturi
de noapte
culoare irizată indecisă cu antene negre
și nu mă dedau la orgii cu florile
aproape am uitat lumina soarelui
mă ard lumânările
sunt dintr-un neam de fluturi
de noapte
țepoși și ațoși
nu mă înhață păsările
eu mă hrănesc doar cu aer de lună
ninsorile
sunt ca o perdea de fum
peste viorile ce vibrează nocturn
și îngheață labirintul în care sunt ascunse comorile
sunt dintr-un neam de fluturi
de noapte
am aripi pârjolite
și gândurile
mă încolțesc și mă ascund
într-un colț ireal și real al mansardelor
salve de tun și ovații
aplauze și aclamații
sunt prafuri peste zeul păgân
ce nu adoarme
și nu divulgă secretul străbun
de a zbura zbor închis printre grații
iubita mea-i cu ochii albaștri ca două tainice oceane
în care două mari balene se sinucid
iubite mea-i cu păr portocaliu ca soarele într-un deșert arid
în care un gecko se prelinge pe nisip
ea schimbătoare-i ca o sepie
firavă ca o meduză
și poartă-n gând lacrima unei lumi nevăzute încă
iubita mea-i ca o nălucă
acum e aici și imediat dispare
nimeni nu știe nimeni nu crede
când oare o s-o mai văd
sărută-mă iubito cu patimă nebună
să creadă corăbierii că plec în alte zări
sărută-mă iubito timpul e de furtună
piloții să se mire să zică c-o să zbor
sărută-mă iubito acum sub clar de lună
poeții să se uite la noi fără măsură
ideile să curgă din călimara lor
sărută-mă iubito în loc de băutură
să simt aroma amară a despărțirilor
sărută-mă iubito în văzul tuturor
când demonul se-arată și vezi că te conjură
sărută-mă iubito căci sigur o să mor
lumina se scurge prin perdea ca o amantă care intră pe furiș
iubito câți desenează pe asfalt urma pașilor tăi ziua
ca să lucească noaptea când se trezesc muzele
stelele șerpuiesc pe cer ca niște licurici ce se caută îndârjiți
iubito câți prețuiesc cuvintele în miez de noapte
ca să ajungă până la tine mesajul lor pătimaș
și ziua și noaptea trec ca un carusel de duminică
iubito cum de ai uitat că albatroșii zboară chiar și c-o aripă frântă
omoară-mă iubito dar să nu plângi
când licărul din pietre seacă
când pe la colțuri vezi
oameni cum în gunoaie caută
o zi mai bună
din câte-au mai rămas
și o sticlă de bere
să uite
că sunt de pripas
să uite inima le cere
și-i vezi la colțuri așteptând
o pâine
un ban
o lumânare aprinsă să țină veșnicia toată
omoară-mă iubito dar să nu plângi
când licărul din pietre seacă
un cârd de ciori s-a aciuiat pe aici
și nici de arunci cu piatra
nu mai pleacă
afară ninge ca în basme
așterne iarna fulgi pufoși
iubito spune-mi câte astre
se văd prin norii găunoși
afară-i ger de zici că nu e
timp de trăit să fi rămas
iubito spune-mi câți pești iarna
caută aer pe-nnoptat
afară-i zvon de clipe pieritoare
așteaptă oul timp curat
iubito spune-mi noaptea care trece
câți dorm și cine-i treaz cu-adevărat
patrulez la marginea lumii
în fața mea hăul mă măsoară
degeaba încerc să mă întorc din drum
nu mai am pași și mă transform
în libelulă călătoare
ce caută un ram … unica floare
patrulez la marginea luminii
nimeni nu intră nimeni nu iese
sunt ca o pasăre căutătoare
de aștri noi ascunși în cețuri dese
prin care gândul nu mai răzbate
degeaba așteaptă ulii să mă întorc din drum
căci nimeni nu mă înțelege
degeaba aștepți și tu ca un nebun
nimeni nu vrea nimeni nu crede
doar gesturi fade
în jur în jur în jur
sunt singur pe o insulă pustie
doar gândul tău mă ajută să supraviețuiesc
trec zile multe trec în agonie
fluturii toți mă amețesc
sunt singur în mijlocul saharei
în jurul meu nisipul îngroapă amintiri
căldura și răceala ademenesc o mie
de cămile să soarbă apa toată
din tainicul ocean
sunt singur în mijlocul orașului
puzderie de oameni forfotesc
eu caut leacul magic
în ceașca de cafea
și drumurile toate
și zațul ce rămâne
și ziua care trece
tot singur mă găsesc
doar ea avea o stea primită-n dar
când încă nu știa că primăvara ghioceii se usucă
între coperți de cărți voluminoase
cu titluri abrupte și stufoase
pământul se-nvârtea ea se rotea
și anotimpurile toate se mișcau
în ritmul anilor care treceau
lăsând în urmă tainice sudori
și zilele jertfite pe altarul dansului
în jurul focului nocturn care trecea
și se învăpăia și se îmbujora
și era toată pas și amprentă pe aripă era
prea devreme ca să lase urme în piatră
prea târziu ca să renunțe la un pahar cu apă
prea devreme ca să spargă plafonul norilor
prea târziu ca să uite visul zorilor
doar ea când baleta când baleia
doar ea purta pe ascuns o stea primită-n dar
-->