sunt dintr-un neam de fluturi

sunt dintr-un neam de fluturi

de noapte

culoare irizată indecisă cu antene negre

și nu mă dedau la orgii cu florile

aproape am uitat lumina soarelui

mă ard lumânările

sunt dintr-un neam de fluturi

de noapte

țepoși și ațoși

nu mă înhață păsările

eu mă hrănesc doar cu aer de lună

ninsorile

sunt ca o perdea de fum

peste viorile ce vibrează nocturn

și îngheață labirintul în care sunt ascunse comorile

sunt dintr-un neam de fluturi

de noapte

am aripi pârjolite

și gândurile

mă încolțesc și mă ascund

într-un colț ireal și real al mansardelor

salve de tun și ovații

aplauze și aclamații

sunt prafuri peste zeul păgân

ce nu adoarme

și nu divulgă secretul străbun

de a zbura zbor închis printre grații 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->