Goliciunea (poveste după o parabolă evreiască)

Într-o dimineaţă, Ea i-a spus:

– Bună dimineaţa!

S-a uitat spre cer, nu a văzut nori de ploaie, mai multe păsărele cântau de zor, a văzut că într-adevăr era o zi bună şi i-a răspuns:

– Bună dimineaţa!

– E prea cald azi – îi spuse ea.

Şi a constatat că într-adevăr era deja prea cald.

L-a invitat apoi să se scălde în râul din apropiere. Ba chiar şi-a scos hainele, a sărit în apă şi i-a spus:

– Să ştii că apa e miunată!

I-a urmat exemplul, s-a dezbrăcat şi a sărit şi El în râu.

Ea, în schimb, a ieşit repede din apă, s-a îmbrăcat cu hainele lui şi a plecat...

De îndată a ieşit şi el din apă, a refuzat să se îmbrace cu hainele ei şi pentru că nu avea de ce să-i fie ruşine a plecat dezbrăcat, în toată goliciunea, pe stradă, printre oameni.

Așa se face că de atunci, în ochii altor oameni e mai uşor să o accepte pe Ea, Minciuna, îmbrăcată în hainele Lui, Adevărului, decât pe El, adevărul gol-goluţ.

A consemnat ea, în goliciunea s-a trupească, pe o terasă scăldată în plin soare.

îmbrăţişare

Nimeni nu a putut spune vreodată cât de mult mi-am dorit ca acel moment să nu se oprească și că nimic ar putea să ne țină în afara lui.

Unii oameni ţi-aduc ce e mai rău din ei în tine, alții ţi-aduc cele mai frumoase momente, iar apoi sunt şi acele persoane remarcabil de rare și dependente, care-ţi afectează cel mai mult îmbrăţişările. Te fac să te simţi atât de vie încat le vei urma direct chiar şi în iad ...

Din totate mi-e dor de zâmbetul lui și de felul în care ochii lui m-au luminat de fiecare dată când a râs. Mi-e dor de vocea lui și de modul în care el îmi spune numele ca și cum ar fi fost cel mai frumos zgomot.

Totul a fost obositor, chiar s-a legat de mine, în mine... Şi-apoi s-a rupt... Știu că e cel mai rău sentiment, această durere în inimă când pierzi pe cineva; când eşti  îndrăgostită de cineva, dar nu te simţi la fel cum ai fi fiind etichetată ca o „curvă” de persoana de care te-ai îndrăgostit de patru ani; gândindu-te că tu te simţi exact cum faci, cum te face, iar el e doar sunt un bun prieten care ţi-a creat cel mai rău sentiment: este că ești îndrăgostit.

Ei, dar când cineva îţi dăruieşte iubirea înapoi, când îţi întoarce amorul pătimaş, acel cineva devine cel mai minunat sentiment, o îmbrățișare și o vorbă despre lumea ruptă din împreunare. Acel cineva nu mai este al tău, tu eşti a lui... îmbrăţişată toată pe toată goliciunea lui, cu toată suflarea ta...

Am lovit lumina

Am murit tăcută între străzi ude de sânge, voi fi legat atunci vocea mea de malul mării pentru a-ţi uda picioarele iubirii. Am sigilat uşile mâinilor în ritmul ameţitor născut din râsul degetelor.

Azi, ca un moloz rănit, picioarele mele merg orbeşte, mâinile îmi picură degetele peste mizerii şi sânge. Sufletul nu-mi mai ascultă dragostea, ţipă, mă toarnă ca o ploaie cu paşi pe care nu-i mai auzi.

Părul meu plânge, hainele mele se udă cu lacrimi, am nevoie de mii de secunde să te îmbrăţişez, braţele mele să-ţi fie adăpost, dar pielea nu mă ascultă, în fiecare clipă respiraţia mea a murit deja de lovitura luminii. Ochii mei bat din fereastră în fereastră, pietrele mele din lacrimi fac zgomot pentru a-ţi sparge privirile ce se rotesc pe trupul ca şi gol de umezeala plânsului, eu nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt durerea luminii. Am pierdut un timp, am terminat iar şi iar cea de-a doua zi, mereu a doua zi, poate că mâine nu voi mai auzi soarele cum se ridică în tăcerea ce ţipă în jur.

Am murit ca o briză a spaţiului, am auzit un pian în agonie, o vioară a trecut printr-o chitară încadrată de un banner rupt. Respiraţia ta s-a acumulat în emoţiile mele, am auzit-o, dar nu mă ascultă, mă loveşte cu durere.

Poate că mâine totul se va fi oprit şi tu trebuie să afli că eşti comoară mie.

Spune-i comorii acesteia cât de mult îmi place marea, spune cerului dezastrul sufletul meu, acum, pentru că am nevoie să țip, fără dragostea ta mă pierd într-o mie de bucăți. Spune-mi că nu putem pierde în terenul străzilor, înainte de preludii sau după căile aşternute un fel sau altul.

Nu, nu putem rata nici măcar o secundă din acest amor, un moment nu poate fi pierdut, nici chiar pentru un moment, deoarece mâine vom fi fost un alt cântec și numai legaţi de același trup putem învinge întunericul.

Ascultă dragoste, auzi strigătul meu de astăzi, sufletul meu, dragostea mea infinită, destinaţia mea, spiritul meu mai luminos decât al tău depășește într-un război tot ce trebuie să lovească pe pământ. Am lovit lumina care m-a lovit...

Ţi-am dat

Ţi-am dat zorii pădurilor universului meu, conjugaţi cu eucalipţi în mâinile tale, astfel încât să fi scris cu parfum în părul meu pentru totdeauna.

Ţi-am dat adevărul meu și privirile mele dilatate, ţi- amurgul mâinilor mele atunci când scriam, ca să mă trezesc adormirii în tine.

Ţi-am dat pereții mei și adevărurile lor și toată frumuseţea muntelui, ţi- păsările din oxigenul pe care îl respiram în fiecare clipă, ţi- credința mea.

Ţi-am dat scrisorile mele într-un sigiliu intern, unsprezece cuvinte, am pierdut șapte din universurile mele, opt ape din o mie şi una de nopţi, ţi-am dat doi-trei trei zori înmuguriţi.

Ţi-am dat mintea mea, acum citește gândurile mele, conectează-te cu mine când focul este aprins şi fumul ne lasă orbi, nebuni, distruşi.

Ţi-am dat vocea mea, ia-o, pune-o oaselor tale, pieptului, picioarelor, părului tău. Ţi-am dat apa mea, setea mea, puterea mea și amorurile mele.

Îţi dau şi nopțile mele, şi orașul dorințelor mele, şi minutele viselor mele și gustul tăcerii mele.

Acum, dezbracă-mă cu grijă. Întâi sufletul, apoi hainele. Găseşte-mi căldură. Ia-mi cuvintele şi vei vedea arta sărutului.

Goleşte-mă de gânduri. Va rămâne sinceritatea. Şterge-mi frumuseţea trupului şi vei descoperi simplitatea formelor.

Mă dezbracă de frici, îmi vezi teama de trecut.

Fură-mi remuşcările, regretele, nopţile nedormite şi lacrimile ce mi s-au uscat.

Îţi dau un suflet ce vrea iubire.

Mă puteţi reciti şi aici:

Rodica (wordpress)

Rodica (blogspot)

(ning)

M-am oprit

Am încetat să-mi epilez picioarele în fiecare zi.

Am incetat să mănânc doar lămâi și să beau doi litri de apă pe zi.

Am început să fumez cu prietenii mei.

Am încetat să-mi aduc telefonul la biserică, la cafenele, la înregistrări, la concerte.

M-am oprit, ignorând familia mea și am început să coc biscuiți și clătite cu brânză și nuci și mere. Am făcut treizecişidouă de clătite de vineri, am ars vreo treisprezece, dar ajung cele rămase.

Nu te mai las să mă arzi. Sunt atât de bolnavă de flăcări. Se pare că nu mă dau la durere, nu cobor la tratament ca o jucărie.

Nu-mi place să am o colecție de notiţe lipicioase acoperite în subiecte de conversație, pentru că nu ți-ai ținut niciodată promisiunea până la sfârşit.

Este adevărat că o persoană iubește întotdeauna mai mult, dar şi cealaltă trebuie să dea ceva în schimb.

Știai că va urma asta. Trebuie să plec pentru respectul meu propriu. Ar fi trebuit să știu când ai încetat să-mi trimiți mesaje cu bună de dimineață sau când mesajele tale nu au venit în cele din urmă, nici târziu în noapte.

Când cuvintele tale erau întotdeauna legate de amor, poate ar fi trebuit să îmi închid telefonul sau să îți blochez numărul când mi-ai spus despre prima fată, sau despre a doua femeie sau despre a treia... Dar m-am gândit că merită să nu caut niciodată un tip mai bun.

Întotdeauna te-am ascultat respectându-mi limitele. Probabil că este ușor atunci când ai șase feţe care îţi vor oferi ceea ce eu protejez.

Nu te mai iau de data asta. Nu-ți verific cronologia. Nu-ți ascult muzica. Nu-mi vopsesc părul cu culoarea ta preferată sau pielea cu un tatuaj.

Tu nu meriti iubirea mea, nu de la mine. Meriţi o iubire-amor liniştită care nu va dura prea mult timp. Şi apoi alta, şi alta, şi iar alta...

M-ai omorât mereu, m-ai pierdut și m-ai speriat fără să-mi dau seama.

Inima mea a fost înlocuită cu gândaci şi gropi de pomi uscaţi, dar in curând nu voi mai fi acolo să-mi otrăvești lemnul.

Flori vor înflori în inima mea încă o dată, adăpate de dragostea și încrederea mea, plantate de mine pentru mine.

Nu le vei vedea niciodată. Liliacul și trandafirii au fost preferatele mele înaintea ta.

La dracu', tu eşti cel care le taie fără voia mea.

M-am oprit. Nu te mai iubesc!