Blog

Venea încet apusul pe umbra răsfirată

a fagului sihastru din vârful unui deal,

la marginea pădurii se auzea deodată

o doină neștiută…,în cântec de caval.

Ajunsă mai aproape de dorurile mele,

trezite fără voie din somnul fără vis,

readucea în cuget do

Sunt un amalgam de sentimente, o rețetă a unui cofetar ce nu folosește zahărul, sunt o contradicție, o incertitudine. Sunt și nu sunt. Îngerul meu păzitor și-a atins o aripă de flacăra lunii, iar eu am căzut secerată pe golul pământ. Cu sufletul amar

Astăzi îndrăznesc a-ți scrie, prieten drag. Tu vei citi în stele ale mele rânduri, care poate te vor îmbuna și te vor motiva să trimiți peste lume dorința de frumos, dragostea de poezie, setea de iubire, nevoia de bunătate. „Cu amândouă mâinile inima

Stelele dansează

În ochii tăi,

În valsul fermecător

Al vieții.

Le privesc goliciunea,

Strălucirea adâncă

Și rece.

Le privesc nevinovatul joc

Cu inima pitită

În adâncul sufletului.

În tăcerea GRAVĂ

Ce s-a așezat între noi,

Doar pașii lor cristalini

Se aud din eco

M-am împiedicat de-un gând
Ce-mi încurca firele vieții,
Am luat povețele pe rând
Așa cum îndemnau poeții.

Mi-am luat condeiul fermecat
Ce picură pe foi nimicul,
Ce-mi macină neîncetat
La poarta nemuririi timpul.

Cu tine-n gând am rătăcit
Pe foaia albă, p

Învață-mă viață iertarea,
Adună-mi din cale uitarea,
Ascultă-mi versul nescris,
Mă poartă pe aripi de vis.
Citește-mi povești de copil
Îngână-mi un cântec în tril
M-alintă cu buzele-ți reci
Să nu-ndrăznești să pleci.

Mă îmbrac în veșnicie, timpul curgând grăbit peste trupul încărcat de păcat. Îngeri plutesc în eter îmbrăcând lumina din jurul eu-lui meu obraznic. Visul își țese pânza de borangic al închipuirii. Sunete mute își trimit ecoul către inima glazurată î

În a mea minte toate cuvintele se joacă de-a Eminescu. Curg la marginea lumii, se oglindesc în luciul apei, îngână șoapte de iubire, aleargă după Luceferi, se închină îngerilor cuminți și se ascund de demoni înverșunați. Se-mbrățișează în amurg, se m

Peste lunca înverzită,
Din obraji de cer curat;
Peste-o apă limpezită,
Ieși astru purpurat.

Trezi lumea mărunțică.
Ici, din mușuroi bombat,
Vecinica mea furnică,
A ieșit la adunat.

Dintr-un corcoduș, alături,
Coțofana a zburat.
Un țâstar zvârli tre

Simt zbaterile din adâncul meu –

Un vechi copac, ce-nvață-ncet să geamă.

Din trăsnetul căzut instantaneu,

Scânteile rămase-n van mă cheamă.

Sunt prinsă-ntr-un năvod de amintiri,

Prin ochiuri zboară câte o secundă.

Rugina nopții-atinge reci priviri,

Pe-o lu

Peste solul înghețat,
Trece vulpea cu un pui,
Mititel de pacă nu-i,
Iar gerul l-a-ngenuncheat.

-Hei, ce fel de mamă ești
Să îți scoți pruncul în ger?
Zău, nu ai niciun ungher
Unde să îi spui povești?

Așa o mustră un corb,
Zgribulit pe ram golaș.
Uite-n vale un

Doamna Zdreanță, Băltăreață,

Cu nas lung, puf la mustață,

Păr vâlvoi și deșirat,

Parcă-i pom înrămurat.

Zbârlită-i și o sprânceană,

Răsfirată-i peste geană;

Ochii negri și rotunzi,

De-o vezi, fugi să te ascunzi.

Pe nasul cât o

Vântul s-a trezit devreme,
Cu lungi cute pe obraz,
Ce jenant și ce necaz!
Că dormi cu nasu-n perne.

Și-a masat fața frenetic,
Cu apă dintr-o gulie,
Făr* papuci și pălărie,
Șuierând, țâșni bezmetic.

A trecut razant prin trestii,
Și-nciudat că e rida

În dumbrava înverzită,
Într-o rochie boțită,
Șade cioara pe o creacă,
Se foiește, se apleacă,
Drege glasul răgușit,
Și apoi a glăsuit.

-Preacinstită adunare,
Harnica ciocănitoare,
A zvonit printre frunzare,
Că un cârd de călătoare,
S-au cazat mai ieri, la noi,

Povestea poveştilor arabe

Un cal cu aripi
trece pe sub lună…
între dune,
curg caravanele şi timpul…
seraiul doarme…
veghează
doar paloşul şi moartea.

Şeherezada-şi deapănă povestea…

În noaptea părului,
gâtul alb
luceşte stins…
la uşă
călăul e treaz...
Şah Riar asc

În memoria pietrei, o poveste

Pentru fracţiuni de clipe se întâlnesc oamenii,
Cărări se împletesc în lumea lor de umbre
- o curgere tandră -
Poţi privi în oglindă cerul şi pământul,
Aici-acolo, oare, nu suntem tot noi pe aceeaşi pagină?
Desculţă bu

 FATA DIN VIS

Noli foras ire, in interiore homine veritas!