Blog

Hei, Doamne, cum ne sfătuiești să facem
Căci după cum ne vezi mai toți stăm ca pe ace.
Să izolăm și primăvara, de cine, dacă vine?
Învață-ne pre noi, cum știi Tu cel mai bine!

Propusă-i ca măsură de ea să ne înstrăinăm,
Cât mai departe cu putință ar t

Sunt un amalgam de sentimente, o rețetă a unui cofetar ce nu folosește zahărul, sunt o contradicție, o incertitudine. Sunt și nu sunt. Îngerul meu păzitor și-a atins o aripă de flacăra lunii, iar eu am căzut secerată pe golul pământ. Cu sufletul amar

Astăzi îndrăznesc a-ți scrie, prieten drag. Tu vei citi în stele ale mele rânduri, care poate te vor îmbuna și te vor motiva să trimiți peste lume dorința de frumos, dragostea de poezie, setea de iubire, nevoia de bunătate. „Cu amândouă mâinile inima

Stelele dansează

În ochii tăi,

În valsul fermecător

Al vieții.

Le privesc goliciunea,

Strălucirea adâncă

Și rece.

Le privesc nevinovatul joc

Cu inima pitită

În adâncul sufletului.

În tăcerea GRAVĂ

Ce s-a așezat între noi,

Doar pașii lor cristalini

Se aud din eco

M-am împiedicat de-un gând
Ce-mi încurca firele vieții,
Am luat povețele pe rând
Așa cum îndemnau poeții.

Mi-am luat condeiul fermecat
Ce picură pe foi nimicul,
Ce-mi macină neîncetat
La poarta nemuririi timpul.

Cu tine-n gând am rătăcit
Pe foaia albă, p

Învață-mă viață iertarea,
Adună-mi din cale uitarea,
Ascultă-mi versul nescris,
Mă poartă pe aripi de vis.
Citește-mi povești de copil
Îngână-mi un cântec în tril
M-alintă cu buzele-ți reci
Să nu-ndrăznești să pleci.

Mă îmbrac în veșnicie, timpul curgând grăbit peste trupul încărcat de păcat. Îngeri plutesc în eter îmbrăcând lumina din jurul eu-lui meu obraznic. Visul își țese pânza de borangic al închipuirii. Sunete mute își trimit ecoul către inima glazurată î

În a mea minte toate cuvintele se joacă de-a Eminescu. Curg la marginea lumii, se oglindesc în luciul apei, îngână șoapte de iubire, aleargă după Luceferi, se închină îngerilor cuminți și se ascund de demoni înverșunați. Se-mbrățișează în amurg, se m

mai bine un nebun

decât unul foarte bun

fiindcă acel bun perfect

alunecă prin hăul aroganţei

şi se-neacă prin marea ei

de unde îl mănâncă

rechinii.

mai rău cu un nebun

decât cu unul foarte bun

fiindcă acel rău deocheat

din urmă l-a ajuns

şi pe cel bun

prefăcând