17. (poezie, eseu, proză)

~ Monografii florale ale Scripturii ~

SMIRNA (COMMIPHORA MYRRHA)

seria plante sacre şi biblice 45

grup VI-3

„Prin plantele Scripturii, Dumnezeu învață taina vieții și a mântuirii.”

17. (poezie, eseu, proză)

~ Monografii florale ale Scripturii ~

SMIRNA (COMMIPHORA MYRRHA)

seria plante sacre şi biblice 45

grup VI-3

„Prin plantele Scripturii, Dumnezeu învață taina vieții și a mântuirii.”

Eu am să plec, iubite, e ultimul răvaş

Ce-l prind de geana zilei, cu lacrima la pândă,

În tine se răscoală (ch)iar propriul tău ocnaş,

În mine se frământă o aripă plăpândă.

Am încercat să-nlătur catranul din cuvânt,

Pe coala albă-a clipei să încrustez tă

Pogoară toamna peste glie, tunând în marşu-i triumfal;

O lacrimă-şi transportă sarea dinspre amonte spre aval.

Natura iarăşi se îmbracă în haina-i trendy de brocart;

În mine zboară pescăruşii, aterizând cu ţipăt spart.

Un rest de soare adnotează pe fru

Sunt un amalgam de sentimente, o rețetă a unui cofetar ce nu folosește zahărul, sunt o contradicție, o incertitudine. Sunt și nu sunt. Îngerul meu păzitor și-a atins o aripă de flacăra lunii, iar eu am căzut secerată pe golul pământ. Cu sufletul amar

Astăzi îndrăznesc a-ți scrie, prieten drag. Tu vei citi în stele ale mele rânduri, care poate te vor îmbuna și te vor motiva să trimiți peste lume dorința de frumos, dragostea de poezie, setea de iubire, nevoia de bunătate. „Cu amândouă mâinile inima

Povestea iernii o ascult la gura sobei, urmărind pe pereți lumina pe care focul o împărtășește cu dărnicie. E un joc fascinant care încântă orice privire, e un joc al iubirii ce îmbracă sufletul. Lemnele își spun ultimul basm înainte de transformarea

Stelele dansează

În ochii tăi,

În valsul fermecător

Al vieții.

Le privesc goliciunea,

Strălucirea adâncă

Și rece.

Le privesc nevinovatul joc

Cu inima pitită

În adâncul sufletului.

În tăcerea GRAVĂ

Ce s-a așezat între noi,

Doar pașii lor cristalini

Se aud din eco

M-am împiedicat de-un gând
Ce-mi încurca firele vieții,
Am luat povețele pe rând
Așa cum îndemnau poeții.

Mi-am luat condeiul fermecat
Ce picură pe foi nimicul,
Ce-mi macină neîncetat
La poarta nemuririi timpul.

Cu tine-n gând am rătăcit
Pe foaia albă, p

Învață-mă viață iertarea,
Adună-mi din cale uitarea,
Ascultă-mi versul nescris,
Mă poartă pe aripi de vis.
Citește-mi povești de copil
Îngână-mi un cântec în tril
M-alintă cu buzele-ți reci
Să nu-ndrăznești să pleci.

Mă îmbrac în veșnicie, timpul curgând grăbit peste trupul încărcat de păcat. Îngeri plutesc în eter îmbrăcând lumina din jurul eu-lui meu obraznic. Visul își țese pânza de borangic al închipuirii. Sunete mute își trimit ecoul către inima glazurată î

În a mea minte toate cuvintele se joacă de-a Eminescu. Curg la marginea lumii, se oglindesc în luciul apei, îngână șoapte de iubire, aleargă după Luceferi, se închină îngerilor cuminți și se ascund de demoni înverșunați. Se-mbrățișează în amurg, se m

Transpiră ochii şi curge lacrima

limpede pe panta obrazului

deşi motivele curgerii ei

sunt rare de fericirea aşteptată

în zadar de oameni şi alte specii

vii de pe Pământ.

Culorile ei sunt ascunse

după un paravan

coborât de pe crucile

agăţate pe lespedea

vieţii

Mi-a-nghețat și fericirea, cu o lacrimă-n exil,

Împietrită de zăbava dintre martie și-april.

În corsetul amăgirii, mă silesc să nu transpir,

Pe sub masca de durere, învelită-n glaspapir.

Traversez singurătatea c-un surâs gimnazial,

Mă privește fără jenă,

Eşti aici, la sfârşit de lacrimă 
şi început de noi. 
îmi desfaci nasturii
fiecărui gând, 
dezbrăcându-mă de mine,
mă contempli cu buzele
arse de aşteptare.
Mă guşti cu ochii, 
din care a plâns neliniştea – 
izvor de dor.
De pe genele necunoscutului

Sunt un înger trist

când mă gândesc la noi.

Alunec de pe coamele

regretelor,

pe un fir de vis,

întreb toţi norii

eu unde cobor

ce ploaie mă va biciui.

Aripile mă strâng

vreau încă o pereche

pe măsura acestei iubiri,

zborul să-mi fie ca al unei păsări

ieşite din

O lacrimă de dor

din ochii minţii adormite

picură în oceanul sufletului

scufundat în infinitul spaţiu sideral

al vieţii pline de amărăciune.

O lacrimă de dor

născută după o noapte

de dragoste curată trăită intens

în nopţile de toamnă ruginie

se transformă în

O lacrimă spre cer

din ochiul înlăcrimat

se ridică precum un fulg,

dorul păşeşte timid

spre steaua ce a răsărit

pe bolta înstelată

a inimilor pereche

contaminate cu iubire

O lacrimă spre cer,

apărută după un vis

de dragoste curată,

trăită intens

în nopţile din