06. (poezie, cybersonet)

E toamnă târzie - aud la fereastră

doar ploaia venită pe aripi de vânt,

garoafele puse de ieri într-o glastră

desfac din corole un vechi jurământ.

La ceasul uitării, ieșind din petale,

cuvintele scrise cândva în trecut

aud la fereastra cu geamuri ovale

rafa

O punte nevăzută mă duce peste vreme

să regăsesc uitarea, în timp nedefinit,

când dorurile mute încearcă să mă cheme

la vechile hotare, pe unde ne-am iubit.

Dar căile uitării sunt tot mai încurcate,

rămân mereu ascunse în false amintiri,

sub brâuri răsucit

Un oiseau passait en vol.Mais il aurait voulu s’arrêter.

Il portait sur ses ailes du ciel clair.Et il aurait voulu en donner.

Il portait sur ses ailes du printemps.Et le feu du soleil dans ses plumes.

Un oiseau passait en vol,Tournant lentement en cercl

Păşeam încet prin boarea de-azalee

Din mica mea grădină suspendată;

Purtând în cuget ciob de nestemată,          

Strângeam în suflet muguri de Lactee.

M-am rătăcit de magica alee;

Mai reflectez şi-acum, debusolată,

La oaza mea cu stele mobilată

(Strângeam

Iubitule, să ne-aruncăm în flăcări,

Doi Phoenicși dezola(n)ți pe-un colț de cer,

Să născocim, din aripi mistuite,

Un alt veșmânt la porția de ger!

Iubitule, să îngropăm otrava

Din amintiri într-un mormânt de flori

Și despletind petalele de gheață,

Să medit

Aripile timpului fâlfâie cu greutate în aer

fără să obosească vreodată

când îşi scutură penele prin sita vieţii

ce devin umbre a ceea ce evenimentele

zgomotoase sau liniştite

se perindă desculţe prin suflete şi trupuri

arănd cu brazde adânci pământul şi ce

Mi-a-nghețat și fericirea, cu o lacrimă-n exil,

Împietrită de zăbava dintre martie și-april.

În corsetul amăgirii, mă silesc să nu transpir,

Pe sub masca de durere, învelită-n glaspapir.

Traversez singurătatea c-un surâs gimnazial,

Mă privește fără jenă,

timpule,

zbori în văzduh

cu viteza luminii,

aripile-ţi invizibile

îşi hrănesc forţa din noi
sau

faptele noastre

le dau brânci

să te gonească

pe drumul tău,

chiar dacă sufletul nostru

încearcă

să te-agaţe

pentru a opri din tine

clipele

pe care ni le dăruieşti.

Mihael

Sunt un înger trist

când mă gândesc la noi.

Alunec de pe coamele

regretelor,

pe un fir de vis,

întreb toţi norii

eu unde cobor

ce ploaie mă va biciui.

Aripile mă strâng

vreau încă o pereche

pe măsura acestei iubiri,

zborul să-mi fie ca al unei păsări

ieşite din

Mai lasă-mă să-Ți fiu un albatros,

Ce-Ți pune-n tihnă marea la picioare,

Iar țipătu-mi febril, de vânturi ros,

Sub un torent de nori să se pogoare!

Pe cerul sur să-Ți scriu un legământ,

Cu sângele amurgului să-l perii,

În univers, renască un pământ,

Nerăvă

Lacrima din abisul durerii

 Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii

ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,

Intersecţii de raze şi umbre

Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,

păstrează nisipul din vidul clepsidrei,

Ra