16. (poezie, sonet)

Statui rămase-n neuitare

cu ochii rezemați pe cer

citesc poeme milenare

aduse de un dor stingher.

Din ritmurile lor celeste,

cu rime faste pe contur,

adună magică poveste

în ochii din granitul dur.

Se rupe vraja nevăzută  

din rima unui vers rănit,    

un gen

Un oiseau passait en vol.Mais il aurait voulu s’arrêter.

Il portait sur ses ailes du ciel clair.Et il aurait voulu en donner.

Il portait sur ses ailes du printemps.Et le feu du soleil dans ses plumes.

Un oiseau passait en vol,Tournant lentement en cercl

Îmi caut viaţa la periferie,

Ca plapuma-ntr-un vechi şifonier;

Un suflu într-o stranie mumie,

În príer nu mă-nduplecă să sper.

De ce-n albastru e atâta negru

Şi-n ziuă se cufundă-atâta gri,

De ce nici răsăritul nu-i integru

Şi m-ocolesc secunde cilibii?

Aş

Ascunsă în frunza din mine

Şi prinsă-ntr-un pom inutil,

Constat că de-acum mă susţine

Un vis pe un vraf de trotil.

Atârnă de muguri ferestre

Cu faţa-ndreptată spre cer,

Iar cai în galopuri măiestre

Îşi scutură coama-n eter.

Sub iedera prinsă de coajă,

Nu vă

M-aş face val, să rătăcesc în trupul tău de alge,

Să prind conturul unui nor, lumina când se sparge,

Să te-ntâlnesc, Poseidon, prin lumea de meduze,

Să mai sărut, din când în când, zăpezile pe buze,

Să port pe umerii-mi de stea făclia de amurguri,

Să-mi

Cum să te-agăţi de cer fără iertare

Şi cum să prinzi de toartă-un curcubeu,

Când printre nouri creşte-un aculeu,

Ce îţi străpunge palida visare?

Reanimându-ţi istovitul eu

Cu mici perfuzii de iluzii-amare,

Încrâncenată soarta ţi se pare,

Pe drumul şubred c

Am privit cerul de-atâtea ori
în viața mea încât nu știu să spun
dacă ziua sau noaptea se vede
piesa lipsă din infinitul puzzle
al grandiosului Univers de unde
Tatăl ceresc a strâns-o și-a adunat-o
în căușul palmei Sale apoi m-a
făcut pe mine cu rostul meu
p

Păşeam încet prin boarea de-azalee

Din mica mea grădină suspendată;

Purtând în cuget ciob de nestemată,          

Strângeam în suflet muguri de Lactee.

M-am rătăcit de magica alee;

Mai reflectez şi-acum, debusolată,

La oaza mea cu stele mobilată

(Strângeam

Pe vălul minții-mi plouă rătăcit,

Cuvinte pe sub picuri se destramă,

În tigva nopții iar m-am bălăcit,

Îmi joacă muza într-o nouă dramă.

Îmi joacă muza într-o nouă dramă,

Cu grația-i pe muchie de vis,

Își fâlfâie rugina lângă vamă,

Pe drumul dintre iad și

Se duse mama peste drum, în sat,
Să povestească lumii câte mi-a lăsat;
Pe la vecinii moşi, pe la sărmane rude
Se duse într-o zi, cu o strachină de dude.

A luat la ea în sân din mine o bucată
De dragă ce-i fusesem - prima fată -
Şi alte bucăţele în pum

Iubesc ploile de vară.

Ele spală infinitul.

Stropii din pieptul cerului

îmi tatuează universul

şi-mi hrănesc simţirea

cu perfuzii de lumină.

Iubesc ploile de vară,

îmi franjurează liniştea

mă inundă cu tine,

să pot purta chipul de viaţă,

ce mi-a fost dat.

Vânt

Demult, pe vremea când oamenii trăiau frumos, iubindu-se şi înţelegându-se între ei, fără să cunoască invidia, ura şi minciuna, locuia într-o colibă sărăcăcioasă, o fată foarte frumoasă pe care o chema Poezia. Ieşea şi ziua, şi noaptea la plimbare pe

Înfloresc amintiri sub cascada de ploi

(Anotimpul de jad se-oglindește în noi):

Când la pieptul tău blând, universu-l simțeam,

Fericirea-și cresta primăvara pe ram.

Pentru zâmbetul tău – un concert de viori,

Ți-aș aduce, în vis, nemurirea din s

Azi fumăm țigara vieții-n profunzime, pân` la muc

Și jucăm, pe-o nouă gheață, cu același jalnic puc.

De sub mantia candorii, prăbușiți drept în Infern,

Devenim plebei cu ziua-n al fantasmelor concern.

Pe genunchii decăderii, amorțiți în tristul somn,

Mur

Mi-a-nghețat și fericirea, cu o lacrimă-n exil,

Împietrită de zăbava dintre martie și-april.

În corsetul amăgirii, mă silesc să nu transpir,

Pe sub masca de durere, învelită-n glaspapir.

Traversez singurătatea c-un surâs gimnazial,

Mă privește fără jenă,

Se furișează iarna stingher în viața mea,

Cu-alaiul ei de neguri, nervoasă, dă din coate,

Deschide larg fermoarul nămeților din ea,

Spre pârtia speranței aleile-s blocate.

Bocesc luminătorii pe cerul sidefiu,

Crestează universul un întuneric magic,

Se sc

Aveam cândva doar nuferi în privire,

Petale se brodau în ochii mei,

Pe trupul meu, suave flori de tei

Își împleteau parfumul în neștire,

Iar frigul arctic – un bătrân sihastru,

În oaza-mi vie, nenăscut părea,

Răstimpul – un ponton de catifea,

În primăvara

Aseară era obosită, ca să se gândească prea mult că era pentru prima oară în viaţa ei, când se îmbarcase pe un vapor. Primii zori ai dimineţii care intrau prin ferestruica închisă ermetic a cabinei, o treziră pe Daniela. Se sperie puţin, pentru că si