30. (poveşti, proză scurtă)

~ ciclul Când florile au învățat să vorbească ~

subciclul Povestea unui grădinar ce scria cu lumină

Curcubeul căzut pe pământ – poveştile irisului

19. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Florarium* - cybersonete pentru renaştere ~ 

(blagiană)

Încolţeşte marea în privirea ta,

Gheaţa dintre inimi într-un val se sparge;

Degete de soare, după o perdea,

Mângâie surâsuri prinse de catarge.

Peste fruntea zării joacă pescăruşi,

Susură lumina-n tonuri de opale;

Tu mă iei de mână, mă strecori

Ai desenat un curcubeu

pe cerul sufletului meu;

nu cu creioane colorate,

ci cu aluzii mie asortate.

…

La fel ca altădat’,

am colorat și eu

un cer adevărat,

fundal de curcubeu.

…

Adăugat-am, mai apoi,

și porumbei, tot doi,

să ilustreze pacea și căldura

din sufletu

Un glas pornește din lăuntrul meu,

ecoul se întoarce peste gânduri

din spectrul rupt al unui curcubeu

rămas din vară priponit în prunduri.

Izvorul nu mai curge pe sub prund

dar curcubeul din pripon ascultă

cuvinte vagi în care se ascund

păreri de rău întoar

Ce grele sunt tăcerile din jurul meu,

când mă cuprind și le ascult pe toate! –

revin din arcul frânt al unui curcubeu  

cu lungi păreri de rău nevindecate.

În preajma mea le simt în fiecare zi,

stând adunate-n umbrele opace –

de-acolo îmi recită zeci de p

Camelia Ardelean (n. 1972) scrie poezie de când se ştie, poate şi pentru că s-a născut în familia scriitoarei de literatură pentru copii, Marioara Ardelean (n. 1950). O vreme, poeta a trăit în străinătate. A revenit în ţară în 2014, an în care a debu

Mi s-au strâns cuvintele buluc înăuntru
s-au prins unul câte unul și-acum
literele s-au transformat în gâze care
țipă dinafară și-mi zgârâie mereu
timpanele până ajung în forma
cuvintelor care aș vrea să ți le
spun sau să le șoptesc dacă ți-ar
plăcea să le

Cum să te-agăţi de cer fără iertare

Şi cum să prinzi de toartă-un curcubeu,

Când printre nouri creşte-un aculeu,

Ce îţi străpunge palida visare?

Reanimându-ţi istovitul eu

Cu mici perfuzii de iluzii-amare,

Încrâncenată soarta ţi se pare,

Pe drumul şubred c

În trupul meu bolnav de lipsa ta

Se-aprinde-o lampă tristă de veghere,

Îşi scutură candoarea o lalea,

Sub ploaia ce desparte emisfere.

Iubirea frântă, scoasă la mezat,

Învăluită-n ceaţă purpurie,

N-a fost un curcubeu, ci surogat,

Un tremur suferind de-anor

          Ropotul ploii păcănea în geamurile închise ermetic, pe care locatarii avuseseră grijă să le-nchidă, în timp ce norii se dezlăntuiseră învrăjbiţi între ei din cine ştie ce motiv, pe care numai Dumnezeu îl ştia. Deşi era după-amiază, furtuna

Înger cu aripile desfăcute veghează mormintele de la marginea mării.

Norii atârnă,

zdrenţe din mantiile unor regi exilaţi

aici, la marginea mării,

unde a luat sfârşit călătoria, aici,

unde vaietul exilului nu conteneşte nicicând.

“Nimic nu se sfârşeşte

Cei trei tineri intrară în discotecă pe rând şi lipiţi unul de celălalt din cauza aglomeraţiei.

Melodia ritmată şi veselă "A lala long" era antrenantă şi aglomeraţia nu părea să-i împiedice prea mult pe tineri în crearea mişcărilor de dans. Fiecare tâ

pot sa-mi cresc

cu sevele tristetilor

nenumarate  cruci...

ma deseneaza din amintiri obostiti...

trupul istovit pluteste

peste o zare de necuprins,

frig fara aripi...

fara de varsta

ma hraneste

cerul salbatec...violacee!

rabdator astept ...acoperita sunt

de ilu