30. (poezie, cybersonet)

În trupul meu bolnav de lipsa ta

Se-aprinde-o lampă tristă de veghere,

Îşi scutură candoarea o lalea,

Sub ploaia ce desparte emisfere.

Iubirea frântă, scoasă la mezat,

Învăluită-n ceaţă purpurie,

N-a fost un curcubeu, ci surogat,

Un tremur suferind de-anor

Întunericule nu vreau să te mai văd

eşti atât de slăninos şi de guşat

în greutatea urii ce se revarsă-n valuri

din sufletele neştiutoare de iubire

cel mai obez gol pe care l-am întâlnit

vreodată pe unde mergem şi simţim.

Oricât de tare îl doare pe trup

(dur

Sunt doar o mască pe un suflet gol,

Un chip plăpând cu-alură de scânteie,

Seiful greu din ceară, fără cheie,

Ascuns în al neliniștii atol.

Sunt stația rămasă fără tren,

Sub orologiul vechi, mușcând din noapte,

Ori un popas de-ntunecate șoapte,

Un ultim ver

Spicuim răspunsuri şovăitoare

născute din nu ştiu ce întrebări nepuse

referitoare la locul de unde-am venit,

privind pământul şi cerul ca două frontiere

care ne-au pus vamă pe trup din cap până-n picioare,

scriind în cartea destinului sănătos sau bolnav,

u

Aveam cândva doar nuferi în privire,

Petale se brodau în ochii mei,

Pe trupul meu, suave flori de tei

Își împleteau parfumul în neștire,

Iar frigul arctic – un bătrân sihastru,

În oaza-mi vie, nenăscut părea,

Răstimpul – un ponton de catifea,

În primăvara

Te rog, strânge-mă-n braţe cât eşti încă cu mine,
Cât iubirile noastre nu sunt încă străine,
Cât timp dorul ne-apasă nefiind împreună,
Căt mai este credinţă-n astă lume nebună.
Să mă strângi cu putere, să te simt tot aproape
Căci mi-e frică de mine c

De atâtea ori m-am întrebat ce este? Dacă mai există Viaţă dincolo de Moarte? 

Nu cred că există om pe lumea asta care să nu se fi întrebat măcar o dată, sau să nu se fi gândit cel puţin vreo cinci minute la acest subiect delicat, aş spune eu, deoarec