Blog

Viaţa ştie că are o soră şi că Dumnezeu le-a orânduit
traiul punând o barieră între ele şi că o cheamă
Moartea - amândouă sunt bătrâne şi veşnice -
deşi când vin pe lume mereu se nasc
cresc şi îmbătrânesc dar niciodată
nu mor preocupându-se în primul râ

La colţul străzii stă o bătrânică

(Propteşte-o legătură de mărar,

Zidind cu greu la plânset stăvilar),

Cu ani crestaţi pe fruntea ei cea mică.

I-e gustul pâinii negru de amar,

Că însuşi frigul din rărunchi abdică;

A fost întreaga-i viaţă o furnică,

Târând

după gratii întunericul

ca o fantomă uriașă

înghite lupi și iepuri/ lei și căprioare

deopotrivă

mirosul de apocalipsă

(ne) soarbe plămânii

plouă cu cenușă în viscere

prin(tre) cadavre

râuri de smoală

nu e nevoie de puști

moartea își ia tributul

dansând în vârfu

Lăcrimează norii din ceruri
peste moartea de pe Pământ
stropind ţărâna răscolită
ce-acoperă pentru întodeauna
trupurile ce simt nesimţirea
grea a pietrelor funerare
şi-i dau de mâncare ierbii
plantelor şi insectelor.

Sufletele s-au desprins de carnea

azi îţi vorbesc despre
o zi de primăvară
când
toţi oamenii se împlinesc
ghioceii sunt mult mai ieftini
decât în anul în care ai plecat
mama şi-a înghiţit ultima lacrimă
spunând că
te-a visat în livada
din spatele casei
dormeai sub prunul
pe care l-ai plantat
l

Transpiră ochii şi curge lacrima

limpede pe panta obrazului

deşi motivele curgerii ei

sunt rare de fericirea aşteptată

în zadar de oameni şi alte specii

vii de pe Pământ.

Culorile ei sunt ascunse

după un paravan

coborât de pe crucile

agăţate pe lespedea

vieţii

Oboseala urlă după multe zile şi nopţi prin oase

taie în carne vie cu tăişul stresului

ce-şi agaţă cârligele pe pleoapele grele şi trage

de membrele umane care sunt rătăcite prin locaţii

pe unde se munceşte sau nu

dar pe unde omul caută bunăstarea fizică

Ştiu c-am să mor curând

boala îmi tot şopteşte asta

în timp ce matca lacrimilor

ţipă din adâncul rărunchiului

când solitudinea mă mângâie

cu palma Tatălui.

Gândurile mi se transformă

în cioburi şi se-mprăştie

pe nădejdea mea că Dumnezeu

mă va lua de mână

când

Se joacă-ntruna

viaţa şi moartea

de-a v-aţi ascunselea.

Când moartea se reazămă

de-un loc şi numără

până când ia cu lopata.

Când viaţa

se lasă mângâiată

de Lumină

şi se furişează

pe lângă locul

unde

numărătoarea morţii

se-aude în ecou.

Tatăl nostru

le priveşte blaj

Piatră

desprinsă

din munţi şi pământ

rostogolită în ape

sau

pusă-n preparatul construcţiilor

pari invicibilă

firele de iarbă se-mpiedică de tine

dar nu le e greu să te pătrundă

pentru a ieşi la iveală

triumfătoare.

Piatră

cuminte ca o floare

supusă oamenilor şi c

Din cupa rugăciunii mi s-a prelins tăcerea,

Suspin de gânduri frânte se prăbușește-n gol,

Sub ceru-avid de raze sucombă adierea

Zefirului iubirii-n abisul benevol.

Un înger de Lumină-mi zâmbește doar în vise,

Prin pletele-i de lavă – un întuneric mut.

Pe-

Iubim, urâm, suferim,

când ne este bine, când nu,

tot ce trăim e-al nostru,

chiar dacă

mai sunt în jur şi trăiesc

lângă noi.

Într-o zi murim

cu frică sau fără,

poate ştim asta

sau

când nu ne-aşteptăm,

suntem

mulţi sau puţini,

Dumnezeu ştie...

Întâlnim

totul sau nim

Offf, Moarte necunoscută,
datori îi suntem de când ne naştem,
pragului tău!
Tu, ce vii din neantul infinitului,
neagră pentru noi, pământenii,
strângi într-un mănunchi omenirea
când ajungi pe la noi,
laşi gropi în sufletele noastre
în care plouă cu lacri

când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
cel care mă priveam
în partea cealaltă timpul
croşeta şosete pentru un drum lung
unde visele îşi au timpul lor

poate nu o să mă înţelegeţi
dar în fiecare bătaie de inimă
e

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un bleste

poate că e prima oară când

mă gândesc la moarte
o văd frumoasă
ca o înălţare
ca un zbor
fără lumină
dinspre primăvară către toamnă
şi invers...

strâng în braţe copilăria
în labirintul dintre ani
mama brodează linişti
tata
plecat şi el
caută înţelesurile cerului
în

stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni

pe zebra de trecere pentru pietoni
(singura de la capătul aleii)
s-au aşternut frunzele

li