Blog

Scrie soarta pe toate frunțile
de dinainte de-a se naște omul
despre ce va trăi sau ce i se
va-ntâmpla că cică oricât ar fugi
el de ea dacă-i scris așa va fi!

Și sunt scrise multe și mă-ntreb
unde-or avea loc atâtea scrieri
că unele frunți sunt mici și teși

Să îmi prefaci soartă gândurile
rele începând de mâine când zorile
zilei vor valsa cu minutele dimineții
care-mi pregătește de fiecare dată
aceiași porție de sentimente și trai
în speranțe înflorite dintr-un colț de
gând bun desprins din albastrul
cerulu

Când porți în buzunar eternitatea

Și tragi cu gingășie de fermoar,

Să nu lezezi vreo filă din grimoar,

Împăturind cochet realitatea,

Când tragi pe visuri ploi cuneiforme,

Cu muza prăbușindu-se discret,

Neanunțată de niciun decret,

Vezi „evadarea“-n mii și

Tresare soarele când ceasul dimineţii
îl îmboldeşte şi se-apucă să-i ciupească razele
care-ncep să tremure văzând cum noaptea
se-ndepărtează cu paşi siliţi trăgându-şi
pledurile înstelate noroase ploioase
că pe cel desenat cu luna e cel mai greu
de urnit

Nu sunt poet, cel mult un trubadur

Al zărilor foșnind arar sub pleoape,

Un rătăcit pe-al sorții abajur,

Ce-și ia răgaz din lună să se-adape!

Nu sunt poet, ci un refugiat

Pe marea găzduită de foneme,

Din timp în timp, la nori afiliat,

Îmi dezvelesc azurul p

Suntem doi acrobați din fulgi de stele,

Înlănțuiți pe rugul din cuvânt,

Am slobozit o iarnă din atele,

Cu primăvara facem legământ.

Am renăscut cu tine în artere,

Mi-e versu-n pârg sub soarele de mai,

Rănite ploi pe vaste emisfere

S-au risipit. Ni-e visul

Sunt doar o mască pe un suflet gol,

Un chip plăpând cu-alură de scânteie,

Seiful greu din ceară, fără cheie,

Ascuns în al neliniștii atol.

Sunt stația rămasă fără tren,

Sub orologiul vechi, mușcând din noapte,

Ori un popas de-ntunecate șoapte,

Un ultim ver

Din cupa rugăciunii mi s-a prelins tăcerea,

Suspin de gânduri frânte se prăbușește-n gol,

Sub ceru-avid de raze sucombă adierea

Zefirului iubirii-n abisul benevol.

Un înger de Lumină-mi zâmbește doar în vise,

Prin pletele-i de lavă – un întuneric mut.

Pe-

Azi fumăm țigara vieții-n profunzime, pân` la muc

Și jucăm, pe-o nouă gheață, cu același jalnic puc.

De sub mantia candorii, prăbușiți drept în Infern,

Devenim plebei cu ziua-n al fantasmelor concern.

Pe genunchii decăderii, amorțiți în tristul somn,

Mur

Zorii s-au deschis în scrâșnet de albine și bondari

Ce-au pornit s-adune mustul florilor cu-arome tari.

Codrul și-a pornit concertul în hățișu-ntunecat,

Iar în ceruri, norii – brazde se aleargă ne-ncetat.

Adierea înfioară capul ierbii ce, plecat,

Se înch

Soartă, soartă, 
coarda noastră elastică, 
scrisă în jurnalul Domnului nostru, 
ne lași să sărim de câteva ori peste ține 
și-apoi te-ntinzi, aducându-ne cu sacul 
frumuseți și urâciuni în viață. 

Când ai tu chef, 
joci șotronul cu noi, fără să-ți pese 
că n