Blog

Jocuri de cuvinte - iarnă

Geografie lingvistică

          Iarnă

          Moto: „Mi s-a spart, Doamne, liniștea-n bucăți/ Și mi-a rămas doar umbra ei în mână,/ Pleacă toamna peste alte hărți,/ Pleacă toamna, nu vrea să rămână...” (Nicolae Nicioară-H

Iubite, în orașul nostru a revenit iarna;
Doar tu ai uitat drumul de-ntors.
Rupe, aruncă de pe tine din lut haina
Și vino să vezi cum ninge, ninge frumos!

Un clopot mai sparge tăcerea pe-afară;
Sar fulgi speriați cum pui ieșiți din găoace.
Iubite, în

Cu amintiri sosind câteodată

pe gândurile ce alergă-n gol

apari și tu, în alb înveșmântată,

alunecând prin ușa de la hol.

Rămasă-n urma ta întredeschisă,

aud cum vântul deapănă povești

din cartea neuitărilor rescrisă

cu neiertări aproape nefirești.

 .

Le invo

Privesc din fotoliu, e iarnă afară,  

iar focul din sobă îmi spune poveşti,

dorinţa din mine începe să doară,

te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.

Pe strada pustie se lasă-nserarea

şi gândul se-ntoarce acasă mai greu,

sub ţărmul stâncos se zbucimă marea,

Mi-e frig până-n celule, în iarna asta mută,

În suflet, filigorii au îngheţat de mult,

Cotrobăie un crivăţ cu inimă de brută

În fiecare rană pe care o ascult.

Mi-e frig până la oase, în măduvă trosneşte,

Îşi sapă nevăzutul prin fibre trotuar,

Mă strânge-n

A tivit iarna fulgii de nea cu stropii de ploaie
ţinând strâns de pânza ceţii şi de satârul viscolului
norii s-au rezemat de speteaza cerului
s-au spart ca nişte baloane şi-au stropit ca
nişte sticle de şampanie pe bucăţica de Univers de
deasupra no

În galaxia gândurilor vii,

Adăpostită-n somnul psihedelic,

M-asediază visele-stafii,

Din universu-mi karmic non-angelic.

Mi-am revăzut destinul pe scafald,

Decapitat în pripă, fără vină,

În rămășița-i palidă mă scald,

Mi-e adumbrirea scrisă cu aldină.

Se d

Nămeţii întârziaţi dau brânci primăverii
făcând să joace dracii babei Dochia
în hora viscolului şi-a ploilor ce-au fugit
din trecutele decembrie ianuarie şi februarie
de unde se scutură amintirile ciudate
că n-ar fi trebuit ca vremea primăvăratică
să ne

(sonet)

Atinși de frici, mai scuturăm perdeaua

La geamul viu al iernilor din noi,

Înghesuiți în vechiul mușuroi,

Ce-și cară fericirea cu ocaua.

Prin visele-adunate în convoi,

Sulemenim ades cu bidineaua

(Strângându-ne la zâmbete cureaua)

Și soarele, pe chip

Suntem doi acrobați din fulgi de stele,

Înlănțuiți pe rugul din cuvânt,

Am slobozit o iarnă din atele,

Cu primăvara facem legământ.

Am renăscut cu tine în artere,

Mi-e versu-n pârg sub soarele de mai,

Rănite ploi pe vaste emisfere

S-au risipit. Ni-e visul

Se furișează iarna stingher în viața mea,

Cu-alaiul ei de neguri, nervoasă, dă din coate,

Deschide larg fermoarul nămeților din ea,

Spre pârtia speranței aleile-s blocate.

Bocesc luminătorii pe cerul sidefiu,

Crestează universul un întuneric magic,

Se sc

Peste solul înghețat,
Trece vulpea cu un pui,
Mititel de pacă nu-i,
Iar gerul l-a-ngenuncheat.

-Hei, ce fel de mamă ești
Să îți scoți pruncul în ger?
Zău, nu ai niciun ungher
Unde să îi spui povești?

Așa o mustră un corb,
Zgribulit pe ram golaș.
Uite-n vale un

Din migala cerului,
Din răsuflul gerului,
Motocei de promoroacă,
Vin şi lumea îmi îmbracă,
Într-un dans şi veselie,
Toată în dantelărie!

Am învăţat să închid
ferestre după tine
reflexe trădate
în cioburi
de oglindă
gust fals al iubirii
suntem actori
cu cicatrici în suflet
se zbat în adâncuri
emoţii şi tăceri
din fum si zgură
alungând culorile viselor
curg cuvinte
din dulce-ncercare
cu stropi de fer

Aerul este înţepat de ger,
fulgii albi alunecă-n eter,
ei s-au apucat de colorat
când norii cerului s-au împrăştiat,
pomii, copacii goliţi de frunze,
soarele nu-şi arată ale sale raze.

Razele soarelui s-au ascuns,
pentru că zăpada albă le-a uns
cu gerul isca

Crăciunul este o sărbătoare a luminii, un exerciţiu al bucuriei, pentru că totul e curat în jur. Sărbătorile de iarnă aduc în sufletul fiecărui creştin nu doar un strop de bucurie, de speranţă, ci ele inundă sufletele de fericire. Toate ţările Europe