27. (eseu, cyberproze)
~ ciclul Manualul inutilității perfecte ~ cyberproze inutile
Cele 20 de paradoxuri ale lui Athanasios Vorba-n-Vânt despre sensul care refuză să existe
Moto: „Adevărul nu lipsește, doar se ascunde atât de bine în absurd încât pare inventat de cineva care nu a avut nimic de spus.”
Apoteoza Inutilă a lui Athanasios Vorba-n-Vânt (⸗)*
Scena Finală: Marea Topire în Punctul de Suspensie
Athanasios se afla în fața celei de-a zecea porți, Poarta Virgulei Supreme. În spatele lui, „Vila Fără Pereți Ficşi” începuse să se plieze ca o cutie de carton aruncată în focul unei idei prea arzătoare. Timpul, acel „rest neconsumat prin dormit”, devenise atât de dens încât Athanasios trebuia să-l dea la o parte cu mâinile ca pe o perdea de miere neagră.
În fața lui nu se afla un zeu, nici o lumină albă, nici măcar un judecător. Se afla doar Marele Zero, un cerc perfect care semăna suspect de mult cu amprenta lăsată de o ceașcă de cafea pe fața de masă a Universului.
Athanasios: (privind spre cerc) „Deci, la asta s-a redus totul? La o gaură în realitate prin care se vede cealaltă parte a aceleiași realități?”
Marele Zero nu a răspuns, dar a început să vibreze pe o frecvență care suna exact ca o întrebare pusă de un copil care a uitat ce voia să afle.
Paradoxul Deznodământului
Athanasios a realizat brusc că el nu poate „intra” în neant, deoarece el însuși devenise, prin cele 10 axiome, un fragment de neant care purta pălărie. Momentul apoteotic nu a fost o explozie, ci o implozie de o inutilitate monumentală.
În loc să urce spre o stare superioară de existență, Athanasios a început să se descompună în propriile sale cuvinte. Pălăria lui s-a transformat în Axioma nr. 5 și a plecat să caute un orizont mai primitor. Geamantanul lui s-a deschis și din el au ieșit toate cele 20 de axiome antume, care au început să se bată cu cele 10 postume într-un meci de box verbal fără arbitru.
Ultimul gest: Athanasios a scos din buzunarul pardesiului o ultimă bucată de cretă invizibilă și a desenat un semn de întrebare în jurul propriei umbre. În acel moment, universul a făcut un scurtcircuit logic: dacă Athanasios este o întrebare, cine este răspunsul? Iar dacă nu există răspuns, înseamnă că întrebarea nu a fost niciodată pusă.
Deznodământul: Ne-Zeul Inexistent
Într-o fracțiune de secundă care a durat trei eternități, Athanasios s-a transformat în Punctul de pe „i”-ul cuvântului „Inutil”.
Nu a lăsat în urmă moștenitori, nici religii, nici măcar o statuie (pentru că statuile ocupă spațiu, iar el ura aglomerația). A lăsat în urmă doar o senzație de curent de aer în mințile celor care încearcă să fie prea serioși.
Athanasios a devenit un Ne-Zeu, o divinitate care nu are nevoie de credincioși, deoarece nici el nu crede în propria sa existență. El trăiește acum în greșelile de tipar, în momentele în care uiți de ce ai intrat într-o cameră și în tăcerea scurtă de dinaintea unui strănut care nu mai vine.
Epilogul Absurdului:
Se spune că dacă asculți cu mare atenție într-o cameră perfect goală, poți auzi sunetul unui geamantan care se închide singur. Nu este Athanasios; este doar ecoul unei certitudini care s-a răzgândit în ultimul moment.
Athanasios Vorba-n-Vânt a reușit imposibilul: a plecat definitiv, dar a rămas aici sub forma unei absențe atât de clare, încât poți să te împiedici de ea dacă nu ești atent.
* - ⸗ (dubla tăcere - Se scrie ca | | dar cu susul în dreapta) – Reprezintă cifra 20. Douăzeci este numărul la care tăcerea se privește în oglindă și se sperie.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii