27. (cyberpoeme)
~ ciclul Zodiacul Miresmelor Eterne ~
Orbita senzorială a spiritului uman
Motto: „Pământul nu se rotește în jurul soarelui, ci în jurul unui bujor gigantic. Fiecare lună este o nouă halucinație olfactivă prin care universul ne șoptește că suntem, în sfârșit, acasă.”
hrisovul teiului în sărbătoare
atmosferă de pace lumină aurie și miere
sub bolta grea de aur teiul își varsă paharul cu tăcere
nu e vânt ci o respirație de chihlimbar ce ne leagă palmele
florile mici ca niște sfinți de ceară ard fără flacără
umplând plămânii lumii cu un zahăr vechi cules din stele
simt cum iunie mi se urcă în sânge ca un vin de casă
dulce amețitor cu gust de după-amiezi uitate în podul bunicii
unde soarele pătrundea prin crăpături ca o spadă de lumină
tăind praful în mii de galaxii minuscule ce miroseau a pământ
iarba de cupru ne gâdilă gleznele cu firele ei electrice
iar greierii nu cântă ci măsoară temperatura fericirii
într-un ritm care nu grăbește nicio secundă spre apus
e ora în care albinele de sticlă transportă amintiri
de la o corolă la alta de la un vis la o certitudine
iar noi stăm culcați în acest naufragiu de miresme suave
miroase a fân ce-a dormit toată noaptea sub soare
a lapte proaspăt muls din ugerul unui nor de bumbac
și a piele curată arsă blând de prima caniculă a anului
totul e un da șoptit de buzele unei flori de câmp
o acceptare mută a gloriei de a fi viu sub acest cer de smalț
nu cerem nimic căci totul e deja aici în cupa teiului
o miere ce curge peste gânduri netezind ridurile de pe suflet
suntem idila scrisă cu polen pe marginea unei fântâni
unde apa are gust de pepene copt și de tăcere de amiază
să rămânem aici până când umbrele noastre vor deveni aurii
până când pielea ne va mirosi a ceară de albine și a somn
într-un iunie ce refuză să creadă în existența iernii
e pacea albă a solstițiului un hrisov scris cu aromă
o declarație de dragoste a pământului către propriul său rod
o miasmă de bunătate ce ne înfășoară ca o mantie de mătase
respirăm și devenim treptat parte din acest peisaj de chihlimbar
până când nu mai suntem oameni ci doar ecouri ale teiului
ecouri ce miros a soare a miere și a pentru totdeauna
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii