05. (poezie, cybersonet)
luna (16)
Venea încet apusul pe umbra răsfirată
a fagului sihastru din vârful unui deal,
la marginea pădurii se auzea deodată
o doină neștiută…,în cântec de caval.
Ajunsă mai aproape de dorurile mele,
trezite fără voie din somnul fără vis,
readucea în cuget do
VARĂ!
Dimineaţa , zorile aduc o natură albastră
Zâmbeşte cald, cu lumina roşie din fereastră
Soarele, ce mai târziu, străluceşte aprig pe cer
Aşa e la amiază, nu mai este un mister!
Spre seară lumini sunt pe bolta stelară
Luna pluteste cu noi prin lumea as
S-a pornit război, aud chiar la știrile din crâng
Zumzăie umbrarul tot, paltini și-un salcâm nătâng
Parcă-n aer simt miroznă și de izmă și de nuc,
Ies pe prispă și desculță, uit de toate și mă duc!
Am uitat de gustul dulce, amărui și-nțepător,
Beau
A tivit iarna fulgii de nea cu stropii de ploaie
ţinând strâns de pânza ceţii şi de satârul viscolului
norii s-au rezemat de speteaza cerului
s-au spart ca nişte baloane şi-au stropit ca
nişte sticle de şampanie pe bucăţica de Univers de
deasupra no
Luna a ieşit la plimbare pe cer
fără să caute ceva sau pe cineva de pe-aci
doar se plimbă şi ea ca unica cetăţeană
pe orbita Pământului cu drepturi absolute
nu este interesată de clădiri
de natura abundentă care e ţesută pe planetă
sau de viaţa care în cea
Ca soarele şi luna, uneori
De vină să fie lumina primăverii,
vântul, în trecere, prin câmpul însângerat
de petalele macilor?
De vină să fie mireasma ploilor de vară,
luna plină
sau exploziile solare,
pentru paşii purtaţi peste pragul visului,
trezind, ca o a
Ca floarea de cireş în lună plină
Lumina s-a născut, în templul liniştii,
din pântecul Mamei Divine...
Viaţa înseamnă destin
în acea bulă de aer numită clipă,
- mereu mai cerem un timp -
iar cei din jur
peisajele, decorul... fragmente,
crochiur
când te-am văzut prima oară
noaptea din ochii tăi m-a cusut
pe-o pânză brodată cu stele
și ușa inimii mele s-a deschis
într-un unghi de luna plină
ai crescut în adâncul ființei mele
că o rădăcină-n pământ
rămânând acolo și aducându-mi
raze de soare
M
te-am ascuns, fără să ştii, pe lună
am clădit în juru-ţi ziduri înalte, de brumă
să nu ştii că există şi alte constelaţii
mai luminoase, fulgerând prin spaţii
am împletit gratii albastre
pentru nori şi păsări şi astre
să nu te plictiseşti, dragul meu
de a
Noaptea vine cu paşi înceţi,
Uitaţi-vă, să vedeţi
Cum cerul încet se-ntunecă
Şi-o trage uşor de mânecă.
Ea încet, de noi se apropie
Şi razele soarelui nu întârzie,
Să-i facă loc la lună,
Să vină cu-a ei lumină.
Soarele se-ascunde după nori,
Şi stelel
Data de 19 martie 2011 are o importanta deosebita pentru omenire.
Luna se va afla foarte aproape de Pamant, iar rezultatul ar putea fi unul nefavorabil oamenilor. Cea mai mare luna plina din ultimii nouasprezece ani va avea loc pe data de 19 martie 2
Luna si dezastrul - se apropie Apocalipsa?
Dezastru dupa dezastru in 2011, desi suntem abia in a treia luna a anului.
Revolutiile din Libia si Egipt, inundatiile din Brazilia si cutremurul din Japonia au speriat o lume intreaga ce se duce cu gandul l
A provocat Super-Luna cutremurul din Japonia?
Cutremurul devastator din Japonia vine la doar cateva zile dupa o avertizare ce anunta ca o "superluna" extrema va provoca haos pe intregul glob.
Pe 19 martie, luna va fi la cea mai mica distanta de Pama
Capriciile iernii
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Ninge în Brăila
Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Într-o iarnă
Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…Frigul
Văzduhul pare mereu mai nemărginit, Acum pe Cer stelele toate au adormit, Prin zăpadă este acum liniștea tăcerii, Vin pe stradă mereu fulgii mari ai iernii. Urlă vântul aprig deseori în depărtare,Gradina mea nu mai are nici o culoare, Peste tot…
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!