14. (poezie, cybersonet)

VARĂ!

Dimineaţa , zorile aduc o natură albastră

Zâmbeşte cald, cu lumina roşie din fereastră

Soarele, ce mai târziu, străluceşte aprig pe cer

Aşa e la amiază, nu mai este un mister!

Spre seară lumini sunt pe bolta stelară

Luna pluteste cu noi prin lumea as

Dorul , norul nu se văd când e plăcere!

Soarele, aruncă o privire la femeie, aprinzând scântei de aur,

Din ochii ei albaştrii petale de parfum încep să cadă în amurg.

Peste al verii călduros senin, încet în curcubeie, culorile se scurg,

Bărbatul ce curt

(blagiană)

Încolţeşte marea în privirea ta,

Gheaţa dintre inimi într-un val se sparge;

Degete de soare, după o perdea,

Mângâie surâsuri prinse de catarge.

Peste fruntea zării joacă pescăruşi,

Susură lumina-n tonuri de opale;

Tu mă iei de mână, mă strecori

Pogoară toamna peste glie, tunând în marşu-i triumfal;

O lacrimă-şi transportă sarea dinspre amonte spre aval.

Natura iarăşi se îmbracă în haina-i trendy de brocart;

În mine zboară pescăruşii, aterizând cu ţipăt spart.

Un rest de soare adnotează pe fru

Ţi-am spus iubitule că de când te-am cunoscut
soarele străluceşte mai puternic şi razele sale
m-ascultă când le rog să-ţi mângâie trupul
în timp ce te plimbi cu gândul în locuri
îndepărtate şi necunoscute mie şi dorul
- bată-l vina! - s-a rătăcit prin

Pornesc clipele la drum când răsăritul
se ţine de mâini cu razele ce fac sandwich-uri
cu ingredientele vieţii pentru pământul
călcat de picioare agitate în fuga după
nevoi şi ţeluri prestabilite de nu se ştie când
deşi creierul care le conduce automat
cred

De când se ştie omul pe pământ îl înţeapă
singurătatea pe care o coase şi-o descoase în
toate felurile sperând că poate dă de capătul aţei
s-o bage în gaura acului să-şi coase modelul său
floral de nori albi aşezaţi pe un cer senin nestatornic
de unde

Octombrie, luna buclucaşă a toamnei în care vremea bună se joacă de-a v-aţi ascunselea cu vremea rea, ajunsese pe la jumătatea ei. În timp ce la televizor se anunţau noutăţile despre desfăşurarea sărbătorii Sfânta Paraschiva, toamna intrase pe străzi

(sonet)

Atinși de frici, mai scuturăm perdeaua

La geamul viu al iernilor din noi,

Înghesuiți în vechiul mușuroi,

Ce-și cară fericirea cu ocaua.

Prin visele-adunate în convoi,

Sulemenim ades cu bidineaua

(Strângându-ne la zâmbete cureaua)

Și soarele, pe chip

Pe prispa verilor de foc,

Am zăbovit cu nonșalanță –

Indispensabilă vacanță

După plonjonul în amoc.

Mi-am pus din raze cozoroc,

Uzând de-a soarelui restanță,

Pe prispa verilor de foc,

Am zăbovit cu nonșalanță.

Avut-am lacăt la noroc,

Stăteam cu norii în bal

Ziua-i caldă, luminoasă,
Pomii țes cu sârguință,
Cu fir verde o catrință,
Ca să facă umbră deasă.

Iubim zorii dimineţii,

fiindcă ei ne sunt drumeţii

ce ne dau întâi bineţe,

pân' la ani de bătrâneţe.

Iubim soarele de pe cer,

chiar de nu-i tot timpul sincer,

fiindcă anotimpurile

schimbă cum vor, vremurile.

Iubim serile cu lună

când stelele se cunună,

luminân

Din ceruri curg

Păreri de-amurg

Întristătoare,

Se-ntrec bătând

La geam de gând

Să mă-nfioare,

E timpul mic,

Nu e nimic

Să-mi dea voinţă,

Pleca-va-n veci,

Spre reci poteci,

A mea fiinţă.

Pe-un ram de spin

Aud suspin

De lună nouă,

Îmi face semn

Să îmi aştern,

Să fim no

Sărută-mă, iubite, nu fi gelos pe Vântul
Ce-aleargă în neştire, şi-apoi e nestatornic,
Se întrecând, isteţul, cu ceasul de la ornic
Şi, nefiresc de iute, spre zări, îşi ia avântul!

Sărută-mă iubite, nu fi gelos pe Soare,
El e amantul Zării şi-n marea-

Simt cum mă purific cu fiecare por

Când soarele mă gustă cu razele lui blânde.

E chintesența vieții ascunsă în izvor

Lumina ce mă soarbe cu clipele flămânde.

Și sufletul se-nalță sub mângâierea lor,

A dulcilor săruturi din zori de zi tomnatici.

Și-aș vre

Simt cum mă purific cu fiecare por

Când soarele mă gustă cu razele lui blânde.

E chintesența vieții ascunsă în izvor

Lumina ce mă soarbe cu clipele flămânde.

Și sufletul se-nalță sub mângâierea lor,

A dulcilor săruturi din zori de zi tomnatici.

Și-aș vre

Promisiuni sigilate, care pleacă din noi

pe cărarea ce duce până la inima altora,

prin sita care cerne cuvinte frumos despletite

în speranţe, făcând tiv pe marginea lumii.

Le primim din razele de soare, ce sădesc

 încrederea noastră,

ne-ndoim de ele pentru

Pe marginea albastra a Dunarii,soarele pune la topit tot ce intalneste. Umbrele sunt fierbinti iar aerul isi tine respiratia. Toropita de caldura, ma insotesc cu o salcie,si-i jur prietenie vesnica, macar pana la asfintit,cand o mai osteni soarele as