Blog

Jocuri de cuvinte - vânt

Geografie lingvistică

          Vânt

          Moto: „Vântul de seară luase ţărâna/ Şi-o-mprăştiase într-un puhoi:/ Te-ntunec, soare! striga nebuna./ Acum! Dar mâine vei fi noroi!” (Calomniatorilor, de Cincinat Pavelescu)

Jocuri de cuvinte - vânt

Geografie lingvistică

 Partea întâi este la:

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-vant

          Vântul în viață

          Moto: „Privind-o cu încântare/ Cum o întruchipase Sfântul,/ Aştepta cu nerăb

E toamnă târzie - aud la fereastră

doar ploaia venită pe aripi de vânt,

garoafele puse de ieri într-o glastră

desfac din corole un vechi jurământ.

La ceasul uitării, ieșind din petale,

cuvintele scrise cândva în trecut

aud la fereastra cu geamuri ovale

rafa

Copac bătut de ploaie şi de vânt,

cu frunzele întoarse către stele,

puterea ta venită din pământ

o simt şi-acum în gândurile mele.

Prieten drag, de cînd eram copil,      

mi-ai legănat şi gânduri şi uitare,  

ajuns cândva departe, în exil,

mi-ai fost balsa

Se scurge fără rost această vară,

tu încă mai visezi că suntem amândoi,

dar amintirile încep să moară

pe malul râului, sub plopii tot mai goi.

Rafalele de vânt, dezlănțuite,

alungă frunzele căzute din castani

sub băncile-ncărcate cu ispite,

rămase-n neuitar

Cad frunzele-n parc purtate de vânt,

pe cer se adună nori de zăpadă,

la margini de vis stă gândul înfrânt,

plâng cărțile-n rafturi gata să cadă.

Un tren rătăcit, ajuns prea târziu,

așteaptă în gară un semn de plecare,

un biet impegat, în biroul pustiu,

vis

Greu se chinuie să-mi crească o aripă îngerească.
Doamne, frică mi-e, de cad în bucăți o să mă sparg;
Printre frunze de trifoi, s-a sfârșit norocu-n doi.
Ca la pașii cei dintâi zarea-mi tremură-n călcâi,
Iar ce ieri creștea firește astăzi tot mai mul

E ceaţă, e frig..., și aud de afară
cum vântul se zbate năuc printre crengi,
speranţa în mine începe să moară,
iar tu din trecut ai vrea să mă ştergi.

Privesc pe fereastră cum pică zăpadă
din pomii cuprinşi în vârtejuri de vânt…
Sunt trist, iar în ca

Întinde mâna și trage norul acela mai deoparte
Nu vezi că s-a făcut atât de noapte
Încât nici umbra nu mai știe de cărare
Și nici de unde soarele răsare?

Și ploaia, ploaia dă-o peste fruntea unui munte
Cheamă un vânt câinos să o asmute;
N-o vezi cum f

          Ropotul ploii păcănea în geamurile închise ermetic, pe care locatarii avuseseră grijă să le-nchidă, în timp ce norii se dezlăntuiseră învrăjbiţi între ei din cine ştie ce motiv, pe care numai Dumnezeu îl ştia. Deşi era după-amiază, furtuna

Octombrie, luna buclucaşă a toamnei în care vremea bună se joacă de-a v-aţi ascunselea cu vremea rea, ajunsese pe la jumătatea ei. În timp ce la televizor se anunţau noutăţile despre desfăşurarea sărbătorii Sfânta Paraschiva, toamna intrase pe străzi

firicel de iarbă viu

răsărit într-un pustiu

ce-ţi pare rău să-l striveşti

în clipa-n care-l priveşti

hrăneşte-ţi rădăcina

primită din Lumina

duhului sfânt apărut

atât de mic şi mărunt

ce-n tine a încăput

să nu devină cărunt

că ţărâna se plânge

de sufletul îţi f

Hai iubite

pe aleea arcuită,

pe care ne plimbam

astă-vară,

împrejmuită

de copaci verzi şi falnici

s-o vezi

cum arată acum.

Griul asfaltului

e udat de ploaie,

uscat pe alocuri de vântul

care biuciuie frunzele colorate,

pentru a zbura încotro

vor ele.

Unele acoperă

Sărută-mă, iubite, nu fi gelos pe Vântul
Ce-aleargă în neştire, şi-apoi e nestatornic,
Se întrecând, isteţul, cu ceasul de la ornic
Şi, nefiresc de iute, spre zări, îşi ia avântul!

Sărută-mă iubite, nu fi gelos pe Soare,
El e amantul Zării şi-n marea-

Promisiuni sigilate, care pleacă din noi

pe cărarea ce duce până la inima altora,

prin sita care cerne cuvinte frumos despletite

în speranţe, făcând tiv pe marginea lumii.

Le primim din razele de soare, ce sădesc

 încrederea noastră,

ne-ndoim de ele pentru

Porţile înalte ale cerului
îşi descătuşează lacătele sfinte
în calea regelui Soare,
deschizându-se.
Razele-i vioaie coboară lin,
ţinându-i de mână pe mesagerii
ploaia şi vântul,
care şoptesc copacilor seculari,
misterele neştiute ale vieţii.

Alintându-se când

Noaptea dădea ziua la o parte şi Ionuţ intră în parc pe aceeaşi alee, pe unde mersese Alina cu o săptămână în urmă. Înaintă cu paşi înceti pe iarbă şi pe alei, simţind vântul cald care se stârnise din senin şi se înteţea. Întreg parcul părea deranjat

A venit toamna pe la noi
Să ne-ntrebe: ,,Ce-i cu voi?,
prea mult vă place vara,
dar vreau să trec şi eu cararea!''

Vrea sa-si revendice drepturile,
Căci ea ne-aduce vremea rece şi poamele.
Roadele pământului coapte,
Ce ne plac în timp de iarnă, pe-n