Blog

Jocuri de Cuvinte - Timp by Nitu Constantin

Secretele lăsate la marginea uitării

pe rafturi nevăzute, întinse peste timp,

mai vin câteodată, cu valurile mării,

pe plaje fără visuri şi fără anotimp.

Noi am uitat de ele, era o toamnă rece,

venită fără veste cu vântul de la nord,

când trenul neuitării

Amintiri prin ramuri de timp cu ginko biloba

- dialoguri în ecou -

Pentru orice acţiune există un timp şi un moment prielnic care favorizează succesul. (SEPTUAGINTA)

Pentru orice acţiune există un timp şi un moment prielnic care favorizează succesul. (S

          Jocuri de cuvinte - timp

          Geografie lingvistică

          (postarea precedentă)

          Timp

          Moto: „Timpul este prea lent pentru cei care așteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea

(Poem nenumerotat)

Vai, vai, vai,
dacă ajungi prea devreme, unde o să stai?!
Și nici nu știi ce ai să faci cu atâta timp...
Acolo timpul trece greu, ca pe muntele Olimp.
Ai să urci pe vârfuri atât de aproape de soare,
dar lui să se ridice nu-i trebui

O punte nevăzută mă duce peste vreme

să regăsesc uitarea, în timp nedefinit,

când dorurile mute încearcă să mă cheme

la vechile hotare, pe unde ne-am iubit.

Dar căile uitării sunt tot mai încurcate,

rămân mereu ascunse în false amintiri,

sub brâuri răsucit

O, cum se duce timpul pe căile astrale
și-n fiecare clipă ne poartă prin destin,
lăsând-ne în gene repere ancestrale
să jaloneze calea urmașilor ce vin.

Astfel ne trece viața, cu bune și cu rele,
fără să știm, anume, ce fi-va după noi,
călătorind cu

Aseară când apusul își contura
forma pe bucățica de cer înălțată deasupra
mea începuseră clipele zilei să se strângă în jurul
soarelui și-și așteptau startul de plecare.

Nu știu dacă le-a plăcut sau nu
ce-au văzut și-au auzit din viața mea și de
pe într

Calcă timpul pe clipe şi-n paşii
lui zburători de prim-balerin al marii
opere Viaţa jucată pe multitudinea
de scene improvizate
în costume şi decoruri diferite
ale fiecărui om sau al mapamondului
dar cred că întodeauna îi e teamă
să nu se-mpiedice

Se adună gândurile-n clepsidra timpului
ca lâna şi mohairul croşetate cândva de bunica
să facă harababură prin mintea şi sufletul
omului care se lasă prizonieri în largul tumultului
îngrămădit în lovelele din vise şi de lipsa lor
unde boala strigă de mult

O clipă a dimineţii adie peste mii de pleoape închise
apoi îşi aşterne mângâierea pe feţele liniştite
încordându-şi cât poate de tare scurtimea
până o aduce în formă de elasticitate în jurul
trupului care se lasă alintat de mişcări involuntare.

Pleoapele

Nu te înfrupta din mine, Doamne!

Încă-Ți cer: iubirea să-mi asculți!

Lasă-mi amintire-acestei toamne

Și eternitatea prinsă-n munți.

Iartă-mă că nu Ți-am știut calea

Și nu m-am păzit de lumea rea.

Eu m-am risipit în toate alea,

Dar prea iertător ai fost Tu,

Pornesc clipele la drum când răsăritul
se ţine de mâini cu razele ce fac sandwich-uri
cu ingredientele vieţii pentru pământul
călcat de picioare agitate în fuga după
nevoi şi ţeluri prestabilite de nu se ştie când
deşi creierul care le conduce automat
cred

Aşa un ,,chef de chef'' mi-a venit
să stau la taclale cu timpul
să-i spun câteva vorbe
nu prea multe că nici măcar
el însuşi nu are timp
deşi numele lui este acesta.

Ce bizar şi haios sună!
Timpul n-are timp!
Ha ha ha! Ha ha ha!
Doamne ce mai râd de mine
însă

Aleargă lumea pe afară
printre tertipurile timpului
ce fac din când în când gargară
pe alocuri pe unde faptele
îndreaptă sau strâmbă
încrederi respecte principii
hrănindu-se cu îndoieli şi lacune
ce nasc prejudecăţile
ce se-agaţă de minţi rătăcite
în curbele

(eminesciană)

Păşesc pe ţărmul nou pictat

Cu degete de mare;

Tu eşti la stele candidat,

Eu biată muritoare.

Un val se-agaţă de picior,

Când geniul tău mă-mbată

Şi ca-ntr-o scoică, mă-nfior

Sub visele-mi de fată.

Cu tine-n gând (parc-am fi doi),

Zglobie urc

Frământă singurătatea aluatul în cazanul veșniciei
ce nu râde nu plânge nu schițează nicio reacție
neașteptată din țărâna ascunsă sub iarba mândră
în zilele ce se perindă una după alta în timpul
fără formă și suflet în spațiu și viață.

După ce-a frământat

Curge ura în şiroaie de mâl

prin valea plângerii şi saltă umilinţa

la rang de cinste pe un catafalc

primenind-o în chiuituri de veselie

apoi îi face-un priveghi îmbogăţit

în râsete şi vorbe batjocoritoare

aruncate dintr-un vălău spurcat

de-atâta invidie şi

Lasă-mi, Doamne, o petală
de timp,
blochează alarma cu îngeri
ce nu dorm,
ca s-aud în iarbă
plânsul florilor, 
ștrangulate de vânt,
renăscute de mersul 
ploilor de demult.
Conjugă-mi, Doamne,
verbul ,,a fi”,
gândul că sunt,
revelația că ești
și întârzie moartea…
s