(Poem nenumerotat)
Vai, vai, vai,
dacă ajungi prea devreme, unde o să stai?!
Și nici nu știi ce ai să faci cu atâta timp...
Acolo timpul trece greu, ca pe muntele Olimp.
Ai să urci pe vârfuri atât de aproape de soare,
dar lui să se ridice nu-i trebuie nici o sărutate.
Acum, dacă tot ai să pleci, ce ai să faci pe acolo?
Ai să te apuci de brodat nori transparenți,
sau ai să încondeiezi boabe de rouă?
Din peisajul ceresc în chip îngeresc
firesc ar fi să mai cobori din când în când
să-ți astâmperi setea, să-i vezi pe ai tăi.
Te vor întreba ei dacă ai să mai vii în lumea lor frumoasă
unde ochii cunoscând răsăritul lacrimilor
râd cu gura până la urechi când sunt perechi.
Să le spui că ai să te întorci cu bune intenții
să numeri umbrele străzilor,
chiar dacă o să-ți lipsească tremurul,
nu o să mai simți frigul și
nici muzica rece și umedă
din bucuria asfințiturilor palpabile.
Vai, vai, vai!
Ce altă lume vrea să te aibă, te vor iscodi,
mai mult decât dragostea care a aprins inima iubitului...
Stau închise în tine atâtea sentimente,
ce o să faci cu ele dincolo?
De la ce dată începe noua perioadă
când o să-ți cadă amintirile din buzunare fără nici un motiv
și ultima speranța strânsă în pumnul de piatră?
Uite, s-a făcut astăzi atât de târziu
la jumătate fără un sfert,
ca niciodată.
Pe-ncetul scoate-ți sufletul la uscat și
nu mai amesteca visele cu planurile
prin atâtea alte lucruri neterminate.
Vai, vai, vai,
nu știu, sincer, ce ai să faci acolo cu atâta viață!
Veronica Șerban
-->
Comentarii
"Vai, vai, vai" - ce mi-a plăcut acest leagăn al gândurilor ascunse...